Share

Home / Invatamant / Spune-mi ce limbă vorbeşti, ca să-ţi spun cine eşti
Close up on a set of five isolated color contrast photography lenses in yellow, red, blue, green and orange

Spune-mi ce limbă vorbeşti, ca să-ţi spun cine eşti

Filmul Arrival, prezentat în cinematografele româneşti sub titlul Primul contact, a adunat nu mai puţin de 39 de premii şi 212 nominalizări. Însă, pe lângă valoarea sa recunoscută prin distincţiile primite pentru sunet, regie sau jocul actoricesc, filmul mai are un merit surprinzător şi remarcabil: acela de a aduce în atenţia publicului larg o teorie pe cât de obscură, pe atât de fascinantă.

Lingvista Louise Banks, protagonista filmului, se trezeşte în neverosimila situaţie de a fi obligată să descifreze limbajul unei rase extraterestre proaspăt intrate în contact cu omenirea, şi astfel să stabilească un canal de comunicare menit a afla intenţiile creaturilor şi a înlătura temerile locuitorilor întregii planete. Însă înainte de toate, eroina trebuie să afle, de pildă, dacă vizitatorii cunosc conceptul de intenţie şi dacă ştiu ce este o întrebare. Munca lingvistei, ca de altfel întregul edificiu al filmului, are în centru aşa numita ipoteză Sapir-Whorf, sau teoria relativităţii lingvistice. Elaborată la începutul secolului XX, ea susţine că membrii fiecărei comunităţi lingvistice văd lumea într-un fel specific lor, modul de percepţie şi raportare la realitate fiind în mare măsură influenţat de tiparele limbii vorbite de poporul respectiv, în acelaşi timp el fiind uşor diferit de modul de percepţie al vorbitorilor unei alte limbi. Pe scurt, câte limbi, atâtea moduri de a gândi.

În limba japoneză există cuvântul umami, ce descrie un al cincilea gust pe care noi nu-l putem numi, astfel că l-am introduce în categoria “sărat”; americanii ne par deschişi şi mult mai informali decât noi deoarece, neavând pronume de politeţe, nu sunt preocupaţi de nivelul exact de respect datorat interlocutorului lor; diferenţe lingvistice pot determina diferenţe la nivelul percepţiei culorilor, fiind ştiut că anumite limbi au un vocabular deosebit de bogat referitor la nuanţe (bleumarin, turcoaz, azur etc.), pe când în altă limbă, toate acestea sunt reunite într-una singură (albastru); româna are cinci cuvinte pentru brânză, dar engleza unul singur.

Desigur, aceasta nu înseamnă că un străin va fi incapabil să perceapă anumite aspecte ale realităţii; toţi oamenii au aceleaşi abilităţi senzoriale, însă, deşi avem capacitatea fiziologică de a percepe orice, unele lucruri sunt trecute pur şi simplu cu vederea, deoarece ne lipseşte din limbă cuvântul capabil să le codifice; nu reţinem ceea ce nu putem numi. În acelaşi timp, cu fiecare limbă nouă învăţată, primim la pachet modul său specific de raportare la realitate.

Relativitatea lingvistică e motivul pentru care un japonez de origine americană, în aceeaşi situaţie, se va comporta mult mai modest şi rezervat dacă vorbeşte în japoneză şi mult mai asertiv dacă răspunde la aceeaşi întrebare în engleză. Relativitatea lingvistică este motivul pentru care danezii economisesc mai mult decât englezii – o limbă în care acţiuni viitoare sunt exprimate prin timpul prezent îşi determină vorbitorii să perceapă viitorul ca ceva imediat, concret, nedisociat de prezent, lucru care se corelează cu un comportament financiar mai responsabil. Relativitatea lingvistică e de vină atunci când îţi vine să râzi de colegul pe care-l auzi vorbind o limbă străină – nu face greşeli, dar pare a fi uşor altă persoană. Relativitatea lingvistică e modelul pentru care folosim adjectivul cool atât de mult: nimic din propria noastră limbă nu se mulează la fel de bine pe realitatea descrisă de el.

O sumedenie de cercetări concludente din domeniu conduc spre ideea că limba pe care o vorbim funcţionează ca o lentilă colorată care, plasată în faţa ochilor, ne obligă să privim realitatea într-o anumită lumină, canalizându-ne şi în oarecare măsură limitându-ne gândirea la ceea ce acea limbă poate ilustra, exprima sau codifica. Arrival ne prezintă o formă extremă de manifestare a relativităţii lingvistice, în care o limbă nou însuşită are un efect modelator atât de puternic asupra creierului, încât îi descătuşează abilităţi uluitoare: Louise devine capabilă a percepe trecutul, prezentul şi viitorul ca realităţi echivalente, simultane, concrete în aceeaşi măsură.

Dar ce se poate spune despre poligloţi? Reluând metafora de mai sus, a vorbi mai multe limbi înseamnă a avea mai multe perechi de lentile colorate. Însă faptul surprinzător este că, desigur, păstrând proporţiile între ficţiune şi neuro-realitate, un efect modelator asupra creierului există: în mintea vorbitorilor mai multor limbi nu persistă intact nici tiparul determinat de prima limbă, nici cel aparţinând celei de-a doua limbi vorbite, ci un al treilea spaţiu, comun, rezultat din împletirea celor două moduri de raportare la realitate. Astfel că lentilele noastre colorate se suprapun în aceeaşi pereche de ochelari.

În final, întrebarea este ce poţi face tu cu informaţiile astea? Dacă vrei să vezi lumea în roz, rezumă-te la a vorbi o singură limbă. Dacă vrei să vezi lumea în tehnicolor, atunci învaţă să vorbeşti cât mai multe. De asemenea, du-te să vezi Arrival. E fenomenal.

Asist. univ. dr. Anca NEMEŞ

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei

Universitatea Dimitrie Cantemir, Târgu-Mureş

 

 

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Pregătiri pentru Cupa Dance Art

Clubul Dance Art Târgu-Mureș în colaborare cu Federația Română de Dans Sportiv, Consiliul Județean Mureș, …

Share
Share