Lecție de istorie și credință despre eroii închisorilor comuniste Cultură
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 553 Vizualizări

Lecție de istorie și credință despre eroii închisorilor comuniste

În cadrul conferinței ”Apărătorii ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română”, avută loc vineri, 17 martie la Reghin, Nicolae Băciuț, directorul Direcției Județene de Cultură Mureș a punctat condiția intelectualului creator în temnițele regimului comunist, fiind evocate personalitățile lui Nichifor Crainic, Nicolae Steinhardt și a părintelui Gheorghe Coman, tatăl poetei Ana Blandiana.

”Nichifor Crainic este unul dintre cei mai importanți poeți religioși, face parte dintr-o galerie în care putem înscrie și pe Radu Gyr sau Vasile Voiculescu, dar ce a surprins la Nichifor Crainic, care a intrat nu ca față bisericiască în închisoare, și care s-a salvat prin gândul său spre credință, ajungând chiar să scrie. Era imposibil să scrii în pușcăriile comuniste, nu aveai nici pe ce, nici cu ce, și nici cum să scrii. Totul era controlat și verificat, totul era sub imperiul pedepsei, orice gest ar fi putut să fie pedepsit. Atunci, una dintre cele mai frumoase formule de creație în acel univers torționar a fost aceea de a crea tăcut și de a notifica prin gând.Nichifor Crainic a fost unul dintre cei care a scris zeci de poeme în timpul pușcăriei într-un fel foarte interesant. A memorat vers după vers pe care îl crea, și apoi transmitea și altora ceea ce el gândea poetic. Una dintre întâmplările legate de scrierea unui astfel de text mi-a fost relatată de preotul din localitatea Moșuni, Filaret Gămălău, coleg de celulă cu Nichifor Crainic. În perioada în care au continuat să fie colegi de celulă, Filaret mereu a fost hârtia pe care Nichifor Crainic își scria textele. Memoria formidabilă a lui Filaret Gămălău a permis păstrarea poeziilor lui Nichifor Crainic, care mai apoi au văzut lumina tiparului”, a precizat Nicolae Băciuț.

Recuperarea adevărului prin memorie

Alt aspect prezentat a fost cel legat de rescrierea din memorie a ceea ce a însemnat gândirea și cunoaș- terea într-un univers concentrațional, la loc de cinste fiind evocat părintele Nicolae Steinhardt. ”Știți foarte bine că el a acceptat să facă pușcărie fără nicio vină, virtutea pe care el și-a asumat-o conștient a fost să nu-și trădeze prietenii, și astfel a ajuns în pușcărie , în care și-a schimbat și religia. A trecut la ortodoxie, biserica în care a simțit că se regăsește și în care l-a găsit pe Dumnezeu. O capodoperă a operei lui Nicolae Steinhardt intitulată ”Jurnalul fericirii”, este o carte rescrisă din memorie după ce ea a fost gândită, concepută în bună măsură în anii de detenție. Ceea ce este interesant în povestea părintelui Nicolae Steinhardt este că la un moment dat a ajuns la Mănăstirea Rohia, iar după ce securitatea i-a confiscat unul dintre manuscrise, din memorie părintele a scris cele câteva sute de pagini ale Jurnalului fericirii.Este o altă ipostază a felului în care a fost recuperat timpul de creație din perioada de încarcerare”, a menționat Nicolae Băciuț.

Ana Blandiana, credință în numele tatălui

Ultimul martir al închisorilor comuniste evocat în cadrul conferinței a fost preotul ortodox Gheorghe Coman, tatăl poetei Ana Blandiana. ”Povestește Ana Blandiana în una dintre cărțile sale intitulată ”Fals tratat de manipulare” despre felul în care a fost arestat tatăl ei, care nu avea nicio vină decât aceea că era preot și nu corespundea noii ideologii.Poeta povestește că au venit anchetatorii și i-au cerut părintelui să controleze toată casa iar după ce au răsturnat totul fără să găsească nimic, i-au cerut părintelui să verifice și sertarul și dulapul cu jucării al micuței Otilia, cum o chema de fapt pe Ana Blandiana. Atunci a venit momentul de satisca- ție al anchetatorilor când în sertarul cu jucării au găsit un pistol. L-au și arestat pe loc pe părintele Coman, care a făcut ani buni de pușcărie. Drama nu s-a oprit aici, după revenirea acasă, vrând să dea cu ceară prin casă, pe podele, a avut un accident în urma căruia a ars de viu. Dincolo de drama pierderii tatălui, Ana Blandiana avea reproșul că nu apucase să vorbească cu tatăl ei de ce a fost în închisoare”, a precizat Nicolae Băciuț.

Cea mai importantă poetă din întreaga istorie a literaturii române

Un rol important în recuperarea memoriei acelor vremuri din închisorile comuniste a fost și Memorialul de la Sighet pe care Ana Blandiana l-a realizat alături de regretatul său soț Romulus Rusan. ”Este un mod nu doar de a omagia o jertfă ci și un mod de a restitui memoria și a trage permanentul semnal de alarmă ca astfel de orori să nu se mai întâmple. Ana Blandiana la cei 75 de ani,  a rămas tânără în spirit, a rămas la fel de vie în tot ceea ce face. Spunea la un moment dat că opera ei nu înseamnă doar cărțile ei, nu înseamnă implicarea ei în politică, ci înseamnă și tăcerile ei. Ea s-a născut într-o zi de Bună Vestire, pe 25 marie 1942, chiar ca o bună vestire, Biografia ei este una extraordinară și interesantă. Tăcerile ei sunt tăcerile care i-au fost impuse de regimul comunist succesiv, începând chiar cu momentul debutului din 1959 din revista Tribuna. Afându-se ca tatăl ei este un ”dușman al poporului” a fost interzisă până în 1963. Afirm fără niciun fel de reținere că Ana Blandiana este cea mai importantă poetă din întreaga istorie a literaturii române, iar cine nu mă crede, îl aștept să mă contrazică cu argumente.Am argumentele mele, Ana Blandiana este o poetă de mare forță, și dacă cineva din literatura română merită Premiul Nobel, cu siguranță Ana Blandiana îl merită cu prisosință”, a subliniat Nicolae Băciuț.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 










 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!