Home / Business / Lecţie despre apă, cu specialiştii Aquaserv

Lecţie despre apă, cu specialiştii Aquaserv

Distribuie

SC Compania Aquaserv SA Târgu-Mureş va marca şi în acest an ziua de 22 martie, în care se sărbătoreşte Ziua Mondială a Apei. În acest an, tema Zilei Mondiale a Apei este „Apa Uzată” și se referă la reducerea cantităţii de apă uzată generată de societate și reutilizarea acesteia.

Vizite de informare

Specialiştii Aquaserv vor prezenta vizitatorilor, elevi ai unor unităţi de învăţământ mureşene, traseul apei din natură la robinete, precum şi modul de reintegrare în natură a apelor uzate. „Ca în fiecare an, Ziua Apei va fi sărbătorită şi de Aquaserv, iar tema acestui an, Apa Uzată, este extrem de sugestivă pentru activitatea companiei, în calitate de furnizor al serviciilor de alimentare cu apă potabilă şi canalizare/epurare pentru apa uzată. Uzinele de apă şi staţiile de epurare din zona de operare Aquaserv vor avea porțile larg deschise în 22 martie. Însoțiți de angajaţii Aquaserv care le vor explica o parte din munca lor de zi cu zi, vizitatorii vor urma traseul apei în drumul său din râu spre robinete, precum şi cel al apei uzate care, odată curăţată, ajunge înapoi în râuri”, a declarat Nicolae Tomuleţiu, purtător de cuvânt al SC Aquaserv SA Târgu-Mureş.

Staţia de la Cristeşti, etalon în epurarea apelor uzate

De asemenea, reprezentantul SC Aquaserv SA Târgu-Mureş a subliniat importanţa staţiilor de epurare în gestionarea apei uzate după metode moderne, prietenoase cu mediul înconjurător, un exemplu în acest sens fiind Staţia de epurare de la Cristeşti. „Din păcate, în multe zone de pe glob, o mare parte din apele uzate sunt deversate direct în cel mai apropiat râu, lac sau canal de drenaj, de cele mai multe ori fără nicio tratare prealabilă. Pe lângă deşeurile menajere, spitalele și fabricile aruncă de multe ori substanțe chimice foarte toxice și deșeuri medicale în sistemul de canalizare. Chiar și în orașele în care apele uzate sunt colectate și tratate, eficiența epurării poate varia în funcție de sistemul utilizat. Staţiile de epurare a apelor uzate cu tehnologie învechită, nu pot elimina anumiți poluanți, care pot afecta negativ sănătatea oamenilor și mediul înconjurător. Din fericire, staţiile de epurare din aria de operare Aquaserv au fost deja modernizate sau sunt în curs de modernizare şi utilizează tehnologie de ultimă oră pentru tratarea apelor uzate. Staţia de epurare de la Cristeşti, care deserveşte oraşul Târgu-Mureş, fiind una dintre cele mai moderne din ţară”, a menţionat Nicolae Tomuleţiu.

Ghid pentru economisirea apei

Toţi generăm apă uzată. De fiecare dată când folosim apa, producem apă uzată. În loc să o refolosim, permitem ca 80% din ea să se irosească. Trebuie ca noi toți să reducem cantitatea de apă consumată și să reutilizăm apa uzată cât de mult posibil.

Iată trei idei pentru a realiza acest lucru:

– Opreşte robinetul în timp ce te speli pe dinți, speli vase, legume sau fructe! Dacă nu opreşti robinetul, nu faci altceva dacât să produci apă uzată, fără ca măcar să o foloseşti înainte!

– Aruncă gunoiul, uleiul ars, produsele chimice, precum și resturile alimentare în coșul de gunoi, nu în chiuvetă sau toaletă! Pe lângă faptul că rişti să înfunzi canalizarea, cu cât este mai murdară apa uzată, cu atât mai multă energie și bani costă tratarea acesteia.

– Colectează apa uzată și foloseşte-o pentru stropirea plantelor, sau la spălatul bicicletei sau maşinii.

Prin reducerea cantității de apă consumată și a gradului de poluare a apei uzate, precum și prin reutilizarea celei din urmă cât de mult este posibil, în condiții de siguranță, ajutăm toți la protejarea celei mai preţioase resurse, apa.

Cifre relevante

La nivel global, peste 80% din apa uzată generată de omenire, este deversată înapoi în mediul înconjurător, fără a fi tratată sau reutilizată.

1,8 miliarde de oameni folosesc pentru a-şi astâmpăra setea o sursă de apă contaminată, expunându-se astfel riscului de a se îmbolnăvi de holeră, dizenterie, febră tifoidă sau poliomielită.

Sursele de apă potabilă nesigure, alături de lipsa accesului la servicii civilizate de canalizare și igiena precară, sunt cauza morţii pentru 842.000 de oameni anual.

663 de milioane de oameni nu au acces la surse sigure de apă potabilă.

Până în 2050, aproape 70% din populația lumii va locui în orașe, în comparație cu 50% în prezent. Majoritatea orașelor din țările sărace nu dispun de infrastructură și resurse pentru a gestiona apele uzate într-un mod eficient şi durabil.

 

De asemenea, verificati

Rețele de gaz modernizate în 14 localități mureșene

Distribuie Un număr de 20 proiecte de investiții în distribuția de gaze naturale, a căror …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.