FOTO: Intervenţie ISU la un centru comercial din Târgu-Mureş Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 628 Vizualizări

FOTO: Intervenţie ISU la un centru comercial din Târgu-Mureş

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Horea” al judeţului Mureş a desfăşurat joi, 30 martie, de la ora 12.00, un exerciţiu de cooperare cu forţe şi mijloace în teren pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de un incendiu izbucnit în interiorul unui complex comercial din Târgu-Mureș.

Situaţia operativă specială simulată de profesioniştii de la ISU „Horea” al judeţului Mureş a fost următoarea: „Este anunţat un incendiu în interiorul complexului comercial de pe strada Depozitelor prin DIAU 112. Prima intervenție este asigurată de către personalul propriu al societății care intervine folosindu-se de hidranții interiori. Incendiul se manifestă în interiorul complexului și se extinde cu repeziciune datorită materialelor inflamabile. Ca urmare a degajărilor mari de fum mai multe persoane își pierd conștiința, nereușind să se evacueze. Detaşamentul de Pompieri Târgu-Mureș a fost alertat la ora 12.02 concomitent alertându-se şi Detaşamentul de Pompieri Reghin alături de Detaşamentul de Pompieri Sighișoara, care s-au deplasat la locul intervenţiei cu forţele şi mijloacele ordonate. De asemenea se alertează și instituțiile cu funcții de sprijin al intervenției.”

„Scopul exercițiului a fost de verificare a capacităţii de reacţie a componentelor subsistemului local și judeţean de management al situaţiilor de urgenţă pentru conducerea acţiunilor de limitare şi înlăturare a efectelor unui incendiu la Complex comercial şi de verificarea a modului de punere în practică a Planului roşu la nivelul Judeţului Mureş, verificarea modului de punere în practică a Planului de alarmare şi creştere a capacităţii operaţionale de intervenţiei şi verificarea gradului de operativitate a mijloacelor de intervenţie simultan din mai multe subunități – Detaşamentul Târgu-Mureş, Detaşamentul Reghin și Detașamentul Sighișoara – punerea în aplicare a Hotărârii 1 din 2015 privind adoptarea Concepţiei Unice de Intervenţie în Situaţii Speciale a Componentelor Sistemului Integrat de Acţiune în Situaţii Speciale”, a precizat cpt. Cristian Virag, purtător de cuvânt al ISU „Horea” al judeţului Mureş.

B exercitiu

C exercitiu

D exercitiuE exercitiu

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE