Share

Home / FC Municipal / ASA cedează la Botoșani și mai pierde un tempo

ASA cedează la Botoșani și mai pierde un tempo

În etapa a III-a a turneului play-out al Ligii I de fotbal, ASA Târgu-Mureș a pierdut partida susținută în deplasare la FC Botoșani cu scorul de 2-0 (0-0). Cele două goluri au fost înscrise în primul sfert de oră al reprizei secunde, de Golofca (minutul 48) și Vasvari (min. 60, din 11 metri). La meciul de debut al antrenorului Ionuț Chirilă, ASA a evoluat bine doar în prima repriză și a dominat prima jumătate de oră. Cea mai mare ocazie de gol le-a aparținut în minutul 5, dar Emil Dică a reluat peste poartă de la 6 metri, în fața porții o minge centrată de pe dreapta și deviată de Bâtfoi. Mureșenii au controlat în continuare jocul și au mai trimis de două ori spre poartă prin Bâtfoi și Mureșan, dar primul a fost respins, iar al doilea a trecut peste poartă. După aceste prime minute dătătoare de speranțe pentru ultima clasată, gazdele au pus stăpânire pe joc și și-au creat până la pauză câteva situații bune de a deschide scorul, în special prin Mihai Roman. La prima fază portarul Pap a intervenit spectaculos, a doua oară a fost salvat de imprecizia jucătorului gazdelor, care a trimis cu latul pe lângă poartă din careu, iar la a treia Roman a trimis peste. Pap a mai salvat odată spre finalul reprize, cu prețul unei accidentări. La vestiare s-a intrat fără gol înscris, rezultat care nu ajuta niciuna din echipe.

Debut de repriză ratat, neputință în ofensivă

Aspectul jocului urma să se schimbe în partea a doua. Cei care au reușit acest lucru au fost botoșenenii. Au reușit rapid să deschidă scorul, la o fază la care Golofca l-a depășit cu ușurință pe Nicoliță, folosit surprinzător pe postul de fundaș stînga, din cauza absențelor pe această bandă. ASA încearcă să iasă la joc, dar se descoperă în apărare. Este surprinsă la o primă fază și iertată de un penalty la intervenția lui Mureșan la Elek, dar la scurt timp centralul acordă o lovitură de pedeapsă la intervenția lui Velayos asupra lui Laurențiu Buș. Penalty-ul a fost transformat de Vasvari și conturile au fost practic încheiate, chiar dacă mai era mult până la final. Mureșenii au avut minute de posesie, cu pase repetate, dar nu au reușit să se apropie de careul advers și timpul trecea în favoarea gazdelor. Până la final tot botoșenenii au fost mai periculoși în atac. ASA n-a mai reușit decât o singură dată să pună în pericol poarta adversă, în minutul 79, dar șutul lui Ciolacu din afara careului a lovit stâlpul porții. ASA rămâne pe ultimul loc, dar avantajul celor din față se mărește la 4 puncte, tentativa de salvare devenind tot mai dificilă.

Au evoluat formațiile:

FC Botoșani: Cobrea – Ungurușan, Cucu, Burcă, Mușat, Vașvari, Juncănaru, M. Roman, Moruțan (’46 L.Buș), Golofca (’74 M. Bordeianu), Elek (’61 B. Kuku)

ASA: Pap – Velayos, Rougalas, M. Constantin, Nicoliță, G. Mureșan, Gorobsov, C. Rus, E. Dică (’56 Petra), Andre, Bâtfoi (’71 Ciolacu)

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Galerie FOTO: ”Memorialul Ștefănescu & Benedek”, la cea de a doua ediție

Sala Sporturilor din Parcul Tineretului, Reghin a găzduit sâmbătă, 16 februarie, cea de a doua …

Share
Share