Home / Galerii Foto / FOTO: Liceul Pedagogic a sărbătorit 50 de ani de la înființare! La mulți ani!

FOTO: Liceul Pedagogic a sărbătorit 50 de ani de la înființare! La mulți ani!

Liceul Pedagogic din Tîrgu Mureș a fost înființat în anul 1966. Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la înființare, conducerea Liceului Vocațional Pedagogic „Mihai Eminescu” din Tîrgu Mureș a organizat, în cadrul Zilelor liceului, o festivitate prin care a fost marcată aniversarea. Spectacolul a avut loc la Casa de Cultură „Mihai Eminescu”, vineri, 31 martie. Prima parte a evenimentului a fost dedicată oficialităților prezente la sărbătoarea Liceului Pedagogic, apoi au fost onorați foști și actuali dascăli, iar partea a doua a fost dedicată elevilor. Mai întâi au fost premiați elevii cu rezultate deosebite, după care a urmat o serie de momente artistice.

IMG_6583

Trepte în timp

„Ne propunem, în cadrul acestei sărbători, să punem în evidență, să promovăm și să premiem valorile și tradițiile noastre și cultura noastră organizațională. În fapt, Zilele Liceului Pedagogic „Mihai Eminescu” reprezintă continuarea unei tradiții transmisă din generație în generație pentru perpetuarea unor valori de educație din instituția noastră. Liceul Pedagogic a reușit să pregătească, încă de la înființare, oameni de valoare atât în domeniul pedagogic al formării inițiale cât și în alte domenii de activitate. Afirmația se bazează pe faptul că profesorii noștri s-au străduit să folosească unul dintre instrumentele cele mai puternice de care dispunem pentru a modela viitorul și anume: educația. Educația este percepută astăzi ca o funcție vitală a societății noastre, dar educația este și un subiect literar și artistic, iar, astăzi, în cadrul spectacolului festiv vom premia valorile Liceului Pedagogic, vom lansa Anuarul și revistele școlare și, nu în ultimul rând, ceva ce reprezintă un lucru firesc pentru specializările liceului nostru: serbarea școlară. Titlul serbării este „Trepte în timp” și mi-am adus aminte de un citat al lui Kafka: „Atâta timp cât nu încetezi să urci, treptele nu se vor sfârși niciodată, sub pașii tăi care urcă ele se vor înmulți la nesfârșit”. De fapt, Liceul Pedagogic poate fi considerat ca o scară: sub noi au scris istorie generații întregi de învățători, educatori și alți oameni valoroși care au trecut treptele liceului nostru, deasupra sunt treptele pe care trebuie să urcăm cu noile specializări pe care le avem și care se adaptează la cerințele contemporane. Vorbesc aici despre specializările Educator-puericultor sau Instructor pentru activitățile extrașcolare”, a spus Dorin Lobonț, directorul Liceului Vocațional Pedagogic „Mihai Eminescu”. Bineînțeles, în continuare, Dorin Lobonț a vorbit și despre celelalte specializări din oferta educațională a școlii. Apoi, a felicitat elevii și profesorii care s-au implicat în organizarea evenimentului, a mulțumit oficialităților prezente, Consiliului Local Tîrgu Mureș și comitetului de părinți pentru sprijin.

IMG_6457

Incursiune în istoria liceului

Cu prilejul sărbătoririi semicentenarului Liceului Pedagogic au fost oferite plachete aniversare oficilităților și, de asemenea, au fost omagiați foști dascăli ai școlii.

IMG_6499

„Stimați invitați, dragi colegi și elevi, mie mi-a revenit onoarea și plăcerea, în calitate de absolventă, de a pregăti celebrarea celor 50 de ani de funcționare a liceului, așezând totul sub semnul timpului, martor al devenirii noastre. Vă propun, așadar, o călătorie în timp, o incursiune în istoria Liceului Vocațional Pedagogic „Mihai Eminescu”, în care însă vom reuni prezentul și trecutul, invitându-i alături de mine pe câțiva dintre cei ai căror pași au răsunat și răsună pe coridoare. Cei care au umplut și umplu sălile de clasă, fie în bancă, fie la catedră. Mărturisesc că în pregătirea acestei călătorii am avut un partener de nădejde: monografia liceului, rod al strădaniei domnului Aurel Kertesz și a domnului profesor Pantelimon Cioată, care mi-a oferit informații valoroase”, a spus Cristina Sărăcuț, consilier educativ, înainte de a-i nominaliza pe foștii și actualii dascăli omagiați cu ocazia aniversării liceului.

Domnica Fărcaș

Primul dascăl căruia i s-a adus un semn de respect a fost Domnica Fărcaș, despre care Cristina Sărăcuț a spus că a fost un dascăl „în care colegii vedeau o fire voioasă, deschisă și sinceră, impunând optimism acțiunilor proprii și atmosferei din jur. Profesoară de pedagogie și psihologie, timp de 30 de ani, directoare a liceului în perioada 1986-2000, cooautoare a manualelor de pedagogie după care au studiat generații întregi, doamna profesoară Domnica Fărcaș reprezintă o imagine care a fost mult timp asimilată cu cea a Liceului Pedagogic. Ne revine deosebita onoare de a-i oferi Diploma de Excelență „Mihai Eminescu” pentru contribuții deosebite la dezvoltarea învățământului românesc, pentru promovarea culturii în rândul elevilor și pentru sprijinul acordat valorilor autentice”. Din păcate, din motive obiective, profesoara Domnica Fărcaș nu a fost prezentă la eveniment.

IMG_6510

Ionel Buta

În continuare, diplomele de excelență și plachetele aniversare le-au fost oferite dascălilor de către absolvenți ai liceului. Consilierul județean, Nadia Rață, fost inspector școlar general și inspector școlar general adjunct, a fost cea care l-a întâmpinat pe scenă pe învățătorul Ionel Buta, absolvent al promoției 1972-1977. „Printre atâtea dăscălițe formate în Liceul Pedagogic se distinge un domn învățător cu un real talent pentru profesia pe care o exercită cu pasiune și dăruire și suntem mândri că este absolvent al liceului nostru”, a spus Cristina Sărăcuț. Până să ajungă pe scenă învățătorul, Nadia Rață ne-a povestit că făcea practică pedagogică la învățătorul Ionel Buta, „să știți că era pentru noi un model. De la dânsul am învățat ce înseamnă, de fapt, să-și iubești meseria și să faci cu pasiune ceea ce faci”. „Viața a făcut ca după absolvirea liceului să fiu dăscăliță în aceeași școală și să fiu colegă cu domnul învățător Ionel Buta. Am fost alături de dânsul și într-un moment de cumpănă, de răscruce, și recunosc că atunci m-am întrebat de ce sistemul de învățământ de stat nu reușește să păstreze și să valorifice oameni atât de valoroși. Însă, pentru învățământul particular, la acel moment, domnul Ionel Buta a fost un real câștig. Pentru noi a reprezentat și reprezintă performanța (…), felicitări!”, a mai spus Nadia Rață.
Ionel Buta ne-a spus că nu se aștepta să primească distincția și a glumit spunând că nu are la el lista cu mulțumiri. „O să-i spun Nadiei că noi cântam frumos în corul Bisericii, la Catedrala Mare, și-mi amintesc cu plăcere de lucrul ăsta. Eu în liceu am fost tare îndrăgostit – îmi amintesc cu plăcere de lucrul ăsta. Nu vreau să-mi amintesc de momentul de cumpănă și nu vreau să cred că ce țin în mână e un fel de: hai, uită, pentru că ți s-a întâmplat! Am călcat prin liceu cinci ani de zile, mi s-au întâmplat lucruri frumoase. Eu am terminat liceul de 40 de ani, e mult de-atunci, nu vă mai țin de povești, vă mulțumesc din suflet și să aveți o zi frumoasă!”, a spus Ionel Buta.

IMG_6521

Fejes Réka

Makkai Kinga, absolventă și profesoară de psihopedagogie în cadrul Liceului Pedagogic, i-a oferit distincția inspectorului școlar de specialitate pentru învățământul primar în limba maghiară, în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Mureș, Fejes Réka – absolventă a liceului, promoția 1983. „Eu cred că meseria cea mai frumoasă este meseria de dascăl pe care am învățat-o aici, în cadrul Liceului Pedagogic, acum 22 de ani. Îmi face o deosebită plăcere să sărbătoresc această aniversare alături de foștii mei profesori”, ne-a spus Makkai Kinga, mulțumindu-le profesorilor pe care i-a avut. Apoi, li s-a adresat elevilor: „Trebuie să aveți curajul să visați, pentru că, vedeți, visurile adevărate se împlinesc!”.

IMG_6528

„Și pentru mine, astăzi, trecutul și prezentul se reflectă, în primul rând, prin amintiri, prin atâția dascăli minunați pe care îi văd astăzi aici, prin toți cei care au călcat treptele acestei școli, i-au urmat spiritual și au purtat-o în suflet de la tinerețe și până la maturitate. Cred, sunt convinsă că puterea acestei școli mureșene, este dată de armonia și valoarea educației pe care a transmis-o atâtor generații și mă bucur să mă număr și eu printre acești elevi. La mulți ani!”, a spus Fejes Réka.

IMG_6533

Eugenia Someșan

Un alt an marcat în cadrul festivității a fost anul 1993, când Liceul Pedagogic a primit denumirea Școala Normală „Mihai Eminescu”. Pentru a înmâna placheta următorului invitat a fost invitată pe scenă profesoara de limba română, Gabriela Iliescu, de asemenea, absolventă a Liceului Pedagogic. „După 11 ani de la absolvire, pașii m-au purtat din nou în această școală minunată, unde, în 2003, destinul mi-a hărăzit această șansă de a mă întoarce la ai mei”, ne-a spus Gabriela Iliescu, menționând cu emoție numele câtorva dintre profesorii pe care i-a avut. „Misiunea întoarcerii mele în această școală nu a fost una ușoară, a fost o dulce povară, pentru că nu voiam să dezamăgesc, nu voiam să trădez valorile cu care am fost „obligată” să mă desfășor în toți acești ani de liceu. Am transmis și cred că pot să fac acest lucru în continuare cu elevii mei, să predau și eu, la rândul meu, ștafeta valorilor pe care am primit-o de la dascălii care m-au educat”, a mai spus profesoara de limba română înainte de a-i oferi distincția fostei profesoare de matematică Eugenia Someșan, de asemenea, fost director al școlii, pentru prima dată în anul 2002.

IMG_6544

„Sunt și eu profund emoționată să particip la acest eveniment. Felicit inițiatorii și organizatorii acestui minunat moment. Arc peste timp, eu l-aș numi: curcubeu, un curcubeu ale cărui culori sunt cei care și-au petrecut pași prin această instituție și mă refer la cadre dididactice, elevi, părinți și, nu în ultimul rând, la personalul administrativ. (…) Am coordonat un colectiv de cadre didactice absolut minunat. Cu mult, mult drag mă gândesc la angajații liceului. Un colectiv format din profesori cu multă experiență, multă vocație și multă dăruire. În același timp, foarte multe dintre cadrele didactice de astăzi erau foarte tinere (…) Vă mulțumesc tuturor!”, a spus Eugenia Someșan.

IMG_6558

Ioana Bardoși-Vultur

Fostul inspector școlar general și fost director al școlii, profesorul de istorie Mircea Prozan i-a oferit distincția Liceului Pedagogic „Mihai Eminescu” Ioanei Bardoși-Vultur, absolventă a promoției 2006. Ioana Bardoși-Vultur, șefa de promoție a anului 2006, este educatoare și director al Grădiniței cu Program Prelungit „Manpel” din Tîrgu Mureș.

IMG_6570

„Aici (la Liceul Vocațional Pedagogic „Mihai Eminescu” n.r.) am găsit profesori devotați, care au avut oricând dispunerea ca să ne împărtășească atât ceea ce prevedea programa, dar întotdeauna au avut și dispoziția să ne asculte. Pentru tot ceea ce dânșii ne-au oferit, în numele absolvenților Liceului Pedagogic, le mulțumesc. Viitorilor absolvenți le urez multă baftă și succes pe drumul pe care îl vor alege în viață!”, a spus Ioana Bardoși-Vultur.
Elevii cu care se mândrește Liceul Pedagogic

IMG_6578

În cadrul festivității au fost invitați pe scenă și premiați elevii care au avut rezultate deosebite atât la învățătură cât și la concursuri școlare sau extrașcolare. La început au fost acordate trei premii de excelență elevilor care au avut media școlară cea mai mare, deoarece trei elevi, în anul școlar 2015-2016, au obținut media generală 10: Denisa Turcu, din clasa a XI-a A, Ioana Enache, din clasa a XI-a A, și Marius Boeriu, din clasa a XII-a C. În continuare au fost premiați elevii care au obținut rezultate bune la concursurile și olimpiadele școlare din anul 2015-2016. De asemenea, au fost premiate componentele echipei de volei, care în anul școlar precedent au obținut premiul I la faza națională a Olimpiadei Sportului.

IMG_6579

Spectacolul elevilor

După premierea elevilor, au fost prezentate Anuarul liceului și revistele realizate de elevii de la Pedagogic, în limba română și în limba maghiară, aflate la primele numere cu ISSN. Evenimentul a continuat cu spectacolul oferit de elevii Liceului Vocațional Pedagogic „Mihai Eminescu”, prin care au arătat că nu sunt doar conștiincioși și bine pregătiți, ci au și înclinații artistice. „Prin spectacolul care urmează vă vor arăta că muzica, versurile și dansul completează firesc viața de licean”, ne-a spus eleva Denisa Turcu, cea care a prezentat spectacolul.
Spectacolul a fost deschis de corul Liceului Pedagogic, coordonat de profesoara Cornelia Ciubucă. Corul a deschis și festivitatea, intonând imnul național. Apoi au fost recitate poezii și a urcat pe scenă corul condus de profesoara Erzsebet Trozner. Spectacolul a continuat cu suite de dansuri, întâi latino, apoi dansuri populare românești, maghiare și germane. Între momentele de dans, eleva Octavia Cozma, din clasa a X-a B, a interpretat piesa „Atât de fragedă”, după versuri de Mihai Eminescu. De asemenea, manifestarea a fost onorată și de interpreta de muzică populară Violeta Man, absolventă a Liceului Pedagogic, care a cântat trei cântece.

IMG_6539

Ileana Iosub, președinta comitetului de părinți și reprezentanta părinților în Consiliul de Administrație al Liceului Pedagogic „Mihai Eminescu”, de trei ani, mi-a spus câteva impresii legate de aniversarea liceului. „Sunt foarte mulțumită de acest liceu și fiul meu merge la școală cu plăcere. Suntem mulțumiți de toți profesorii și de toată atmosfera frumoasă. Spectacolul a fost o surpriză plăcută, a fost extraordinat – totul a fost frumos și emoționant totodată!”.
Liceul Pedagogic „Mihai Eminescu” funcționează sub această denumire din anul 1998, după ce la înființare, în anul 1966, a fost denumit Liceul Pedagogic din Tîrgu Mureș, denumire schimbată după 1989 în Școala Normală „Mihai Eminescu” din Tîrgu Mureș.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Donarea de celule stem poate salva vieți, răzgândirea donatorului omoară

O echipă care merge înainte de peste 15 ani, însă obosită, nemulțumită de finanțarea precară …