- Valentin Covaciu
- 0 comentarii
- 414 Vizualizări
Bizamul, exponatul lunii la Secția de Științele Naturii
5 aprilie 2017Secția de Științele Naturii din cadrul Muzeului Județean Mureș a inițiat un proiect pentru promovarea patrimoniului muzeal conservat în depozitele științifice, printr-o diversificare a ofertei pentru public, alta decât cea oferită prin expoziția de bază. Astfel, prin proiectul „Exponatul lunii”, începând din aprilie, publicul va avea ocazia să admire câte un exponat aparte.
Exponatul lunii aprilie: bizamul
„Exponatul lunii aprilie este bizamul, Ondatra zibethicus, un exemplar naturalizat, conservat în depozitul de mamifere al muzeului de circa 24 de ani.
Piesa provine de la Sântana de Mureș și a intrat în patrimoniul muzeului în data de 15 februarie 1993, prin bunăvoința doamnei Elena Godan, pe atunci angajată a muzeului. Prepararea prin naturalizare a piesei a fost realizată de către domnul restaurator Szombath Zóltan.
Vor fi expuse, de asemenea, cranii și fragmente de cranii aparținând acestei specii de mamifer.
Publicul interesat poate afla detalii despre acest mamifer, la sediul Secției de Științele Naturii din cadrul Muzeului Județean Mureș din Tîrgu-Mureș, de pe strada Horea nr. 24, pe tot parcursul lunii aprilie 2017”, a precizat Daniela-Ramona Botoș, șef de secție Secția de Științele Naturii Muzeul Județean Mureș, într-un comunicat de presă.
___
Bizamul (Ondatra zibethicus), denumit și ondatră, șobolan mirositor, șobolan moscat, șobolan de apă (deși e incorect, există o specie diferită numită astfel), șobolan bizam, șobolan de mosc este un mamifer rozător mic semiacvatic (din familia Cricetidae, subfamilie Arvicolinae) răspândit în mlaștinile, lacurile puțin adânci și pâraiele din America de Nord și care au fost introduse și în Europa. A pătruns în fauna României pe două căi: una în anul 1938, evadând din crescătoriile de lângă Praga și coborând pe Dunăre, a intrat prin Crișana și Banat; alta – în 1951 când a venit în Delta Dunării, scăpând din crescătoriile din Rusia. Astăzi este răspândit de-a lungul tuturor râurilor din România, dar mai frecvent în Lunca și Delta Dunării. (sursa: wikipedia.org)
- Etichete:
- exponatul lunii
- muzeu stiintele naturii
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu