Să vorbim despre depresie, în mediul rural Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 1578 Vizualizări

Să vorbim despre depresie, în mediul rural

Tinerii social-democrați din județul Mureș au derulat vineri, 7 aprilie, cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătății, o campanie de informare în mediul rural, cu scopul de a trage un semnal de alarmă privind modul în care depresia afectează calitatea vieții.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), pe tot globul, mai mult de 300 de milioane de oameni suferă de această boală, iar frecvența ei a crescut cu 18% între 2005-2015. Depresia poate afecta persoane de toate vârstele, din toate categoriile sociale, indiferent de sex și are, uneori, consecințe devastatoare asupra relațiilor cu familia, prietenii sau chiar asupra evoluției profesionale. Există, însă, câteva categorii sociale care sunt mai predispuse depresiei, acestea fiind adolescenții/adulții tineri, femeile cu copii mici (în special după naștere) și vârstnicii peste 60 de ani.

2 campanieTinerii social-democrați s-au deplasat în mai multe localități din județul Mureș și au purtat discuții cu oamenii despre depresie, un subiect pe cât de important pe atât de puțin discutat.
„Este important să știm ce este, cum ne putem vindeca sau cum putem ajuta persoanele din jurul nostru. În județul nostru, am inițiat o campanie de informare în mediul rural pentru că am considerat că, deși oamenii de aici sunt afectați în aceeași măsură de această boală, mesajul ajunge mai greu la ei. Prin această campanie, am dorit să transmitem informațiile de bază pe tema depresiei, dar și să atragem atenția asupra unui subiect atât de important, dar atât de puțin discutat. Am ajuns în mai multe localități, unde am discutat cu oamenii despre deschiderea de care trebuie să dăm dovadă unii față de alții și despre sprijinul pe care îl putem oferi celor care sunt afectați de boala secolului. Ne-am concentrat pe prevenirea și combaterea acestei boli, precum și pe evitarea stigmatizării persoanelor care sunt în suferință, fiindcă depresia este o boală, nu un semn de slăbiciune, și, prin urmare, se poate trata cu ajutorul potrivit”, au precizat reprezentanții TSD Mureș.

Inițiatorii campaniei s-au declarat mulțumiți de felul în care au reacționat oamenii și au subliniat necesitatea unor astfel de campanii și dezbateri, deoarece, la fel ca și în cazul cazul altor afecțiuni medicale, prevenția este cheia unei vieți sănătoase.
„Considerăm că acțiunea inițiată de noi a avut un impact pozitiv în rândul oamenilor, dar avem nevoie de cât mai multe campanii și dezbateri pe această temă, pentru că prevenirea e mult mai ușoară decât tratarea ei. Părerea generală a fost că cea mai mare piedică în a cere ajutor, în caz de depresie, este rușinea, stigmatizarea, dar majoritatea a înțeles multiplele opțiuni pe care le are în a depăși boala”, au transmis reprezentanții TSD Mureș.3 campanie

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE