Educația pentru sănătate, promovată în rândul studenților de la „Petru Maior” Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 399 Vizualizări

Educația pentru sănătate, promovată în rândul studenților de la „Petru Maior”

Departamentul de Management–Economie din cadrul Facultății de Științe Economice, Juridice și Administrative a Universității Petru Maior din Târgu-Mureș a organizat, în perioada 3-6 aprilie, Săptămâna Educației pentru Sănătate, în cadrul căreia s-au desfășurat o serie de workshop-uri și activități.

Activitățile, inițiate și coordonate de către lector dr. Angela On, și-au propus să le ofere studenților o serie de teme de interes din domeniul ocrotirii sănătății, pe de o parte pentru informare cu ajutorul specialiștilor invitați, iar pe de altă parte pentru activități concrete sau probe practice realizate la fața locului.
„S-a urmărit de asemenea o creștere a gradului de implicare a studenților și personalului universității în activitatea de donare de sânge, ca parte a unui comportament civic responsabil”, a precizat lector dr. Angela On.
4 sanatateSăptămâna a debutat luni, 3 aprilie, cu activitatea „Donarea de sânge salvează vieți”, în care studenții s-au întâlnit cu psihologul Marinela Lazăr, de la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Târgu-Mureș.
„Informațiile prezentate au fost extrem de practice și utile, iar dialogul ulterior cu specialistul invitat a contribuit la motivarea participanților de a participa la acțiunea propusă de donare voluntară de sânge. Pe parcursul întregii săptămâni s-au organizat deplasări la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină, astfel că un număr de peste 30 de studenți și angajați ai universității au donat sânge”, a arătat lector dr. Angela On.

Tehnici de acordare a primului ajutor
Maria Casoni, asistent medical la SMURD Mureș, le-a prezentat marți, 4 aprilie, studenților tehnicile de acordare a primului ajutor și procedurile care se aplică în diferite situații de urgență, studenții având ocazia să simuleze aplicarea unor proceduri. Prezentarea a avut loc în cadrul activității „Lanțul supraviețuirii”.
Dr. Liana David, alături de reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Mureș, au prezentat miercuri, 5 aprilie, serviciile instituției și au adus în atenția studenților problematica diabetului zaharat, prezentarea fiind urmată de o sesiune de testare voluntară a nivelului glicemiei.
Joi, 6 aprilie, a avut loc evenimentul „Ai grijă de sănătate și fugi de obezitate!”, în cadrul căruia șef de lucrări Florina Ruță și prep. Iustin Bilibou, de la UMF Târgu-Mureș, au adus în discuție problematica alimentației sănătoase pentru prevenirea obezității.
„Acestă serie de evenimente organizate în preajma Zilei Mondiale a Sănătății s-a bucurat de interes în rândul studenților, fapt confirmat de numărul mare de participanți, astfel că avem în vedere continuarea și pe viitor a acțiunilor de acest tip”, a precizat conf.univ.dr. Mihaela Kardos, director departament.2 sanatate1 sanatate

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE