Share

Home / BC Mures / „Tigrii” duc „sfertul” cu CSU Sibiu în decisiv

„Tigrii” duc „sfertul” cu CSU Sibiu în decisiv

BC Mureș Târgu-Mureș a câștigat sâmbătă seara partida cu numărul 4 din cadrul „sferturilor” Ligii Naționale de Baschet Masculin disputate pe teren propriu cu CSU Sibiu, scor 70-62 (16-15, 17-13, 13-11, 24-23). Astfel, singurul sfert care a necesitat mai mult decât trei partide a ajuns la un general 2-2 și se va decide în joc decisiv, la Sibiu, marți, 25 aprilie. Deși cu multe emoții, ca în toate întâlnirile, paradoxal, mureșenii au câștigat toate cele patru sferturi. Primul a fost controlat de gazde, care au condus în permanență. Au avut după 6 minute de joc avantaj de 9 puncte, dar la prima pauză conduceau cu un singur punct. Jocul a fost, la fel ca și primele întâlniri, deosebit de tensionat, cu multe faze care nu aduceau nici pe departe cu un joc de baschet. Deși mureșenii au condus în permanență, scorul de la pauza mare a fost aproape stabilit când mai erau peste două minute din sfertul secund. De la 33-27 doar sibienii au mai reușit să înscrie un punct, cu o singură liberă transformată de Bogdan Popescu.
Tensiune și suspans până la final
În ton cu precedentele partide, cu tensiune maximă în teren și tribunele arhipline, jocul a fost reluat cu multe secvențe care aminteau mai degrabă de discipline din lupte. S-au dat lupte grele, la propriu, pentru fiecare minge, Până la jumătatea sfertului doar Dapa reușise să înscrie pentru mureșeni un coș de la distanță. Sibienii au reușit în această perioadă un singur punct, din libera acordată lui Mijajlovic, la un fault tehnic îndelung contestat de pe banca mureșenilor și din tribune, ca dealtfel multe alte decizii care au înfierbântat publicul mureșean. În ambele tabere erau jucători care se vedeau în pericol să nu poată încheia jocul și spiritele s-au mai calmat. În consecință, au apărut și punctele. BC Mureș s-a menținut în permanență în avantaj, chiar dacă deseori acesta s-a rezumat la o singură posesie. Coșul de 3 al lui Markovic pe sirena dinaintea ultimei pauze a făcut ca „jungla” să exulte. Acesta refăcuse diferența de 9 puncte, cea mai mare până în acel moment la începutul ultimului act și tot el a reușit o nouă „treiță”, care a majorat diferența la 10 puncte (49-39). Punctele erau foarte puține, invers proporționale cu valoarea echipelor, influențate de miza întâlnirii. Mureșenii au părut la un moment dat oarecum relaxați și oaspeții au reușit să egaleze la 53, după câteva erori ale unuia dintre cei mai eficienți jucători, Goran Martinic, după ce Santa ratase ambele libere care puteau desprinde echipa sa la peste 10 puncte. Au venit momentele lui Lamarcus Reed, după care Martinic și-a mai reparat din greșeli și mureșenii au refăcut diferența de 10 puncte. Încurajați frenetic de public, mureșenii au controlat finalul și au majorat avatajul chiar la 11 puncte când mai erau doar 40 de secunde. Sibienii s-au mulțumit pe final doar cu alte două reușite ale lui Hardy și Davis, dar s-au recunoscut învinși într-o partidă în care nu s-au aflat în avantaj nici măcar o singură dată. La Sibiu se va decide adversara Stelei din semifinale și se anunță un joc infernal, pentru ambele grupări. Marcatori:
BC Mureș: Reed 23 (3×3), Markovic 15 (3), Martinic 11, Dapa 9 (1), Santa 6, Kalve 4, Lazar 2.
CSU: Williams 14, Mijajlovic 12 (2), B. Popescu 12 (1), Lalovic 10, Paliciuc 5 (1), Hardy 5 (1), Davis 4.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Topul Firmelor Mureșene. Vital Logistic, furnizor de dispozitive și echipamente medicale

Cotidianul Zi de Zi vă propune un serial de prezentare a celor mai competitive societăți …

Share
Share