Sângeorzenii (şi nu numai), îndemnaţi să-şi iubească semenii Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 207 Vizualizări

Sângeorzenii (şi nu numai), îndemnaţi să-şi iubească semenii

Printre expozanţii prezenţi în centrul comunei Sângeorgiu de Mureş la cea de-a 23-a ediţie a Zilelor Sângeorzene, manifestare care a avut loc între 18 şi 24 aprilie, am remarcat şi două corturi speciale, amenajate de persoane la fel de speciale, iubitoare de semeni.

„Construim Ţara lui Dumnezeu”

Unul din corturi s-a numit Cortul Ecumenic Creştin şi a fost amenajat de colectivul Fundaţiei Regnum Christi.

„Avem obiecte creştine, cărţi, CD-uri, produse pregătite de un coleg de-al nostru, dar şi cadouri pentru cei care trec pe la cortul nostru. Nişte încurajări. Despre Fundaţia Regnum Cristi pot să spun că este o fundaţie creştină, suntem autorizaţi şi încercăm să construim Ţara lui Dumnezeu. Până acum nu au fost prea mulţi oameni, dar îi aşteptăm în continuare să vină”, a declarat Birta Szidónia.

B

Asociaţia de Iubire, aproape de nevoiaşi

Un alt cort amenajat din dragoste pentru semeni a aparţinut unui ONG cu denumire sugestivă, respectiv Asociaţia de Iubire.

„Sunt reprezentantă a Asociaţiei de Iubire, cum se traduce din limba maghiară, şi facem lucru de mână. Suntem trei persoane care ne pricepem cât de cât, cumpărăm materia primă din diferite locuri şi facem produse hand made, atât cât ne pricepem. Banii îi donăm persoanelor sărace din comuna Sângeorgiu de Mureş. Suntem foarte tineri, ca să spun aşa, ne-am înfiinţat doar de un an de zile, dar în această perioadă am reuşit să ajutăm 19-20 de familii. Îi ajutăm în permanenţă, când cu bani, când cu alimente colectate de la oameni care au potenţial mai mare”, a mărturisit Gabriela Vari, una din reprezentantele Bisericii Catolice din Sângeorgiu de Mureş.

A

Text şi foto: Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE