În sfârşit, Sighişoara are arhitect şef! Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1150 Vizualizări

În sfârşit, Sighişoara are arhitect şef!

Municipiul Sighişoara, care deţine cea mai mare cetate medievală locuită din Europa, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO, a reuşit să găsească un arhitect şef, după mai bine de doi ani de căutări, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, primarul Ovidiu Mălăncrăvean.
Potrivit primarului, Sighişoara a rămas fără arhitect şef încă din 2015, timp în care autorizaţiile de construire şi tot ce ţine de partea de urbanism a fost preluată de Consiliul Judeţean Mureş, fapt ce a dus la întârzieri mari în eliberarea documentelor.
Ovidiu Mălăncrăvean a menţionat că, până la organizarea concursului, i-au fost delegate, pentru o perioadă de 6 luni, competenţele de arhitect şef, consilierului superior din cadrul Compartimentului Urbanism, Adina Popescu. În sprijinul noului arhitect şef al Sighişoarei a fost înfiinţată şi o Comisie de Amenajare a Teritoriului, formată din arhitecţi care vin benevol din întreaga ţară pentru a prezenta soluţiile de amenajare şi urbanism, menite să protejeze patrimoniul, conform regulamentului UNESCO.
„Va urma o perioadă foarte încărcată pentru arhitectul şef pentru că este perioada construcţiilor. Unele lucrări au fost întârziate în lipsa arhitectului şef şi, în paralel, au fost demarate şi lucrările pentru PUG-ul oraşului, ce trebuie reînnoit până cel târziu în decembrie 2018. Acum se lucrează la tema de proiectare a PUG-ului, va urma o şedinţă a Comisiei de Amenajare a Teritoriului, după care lucrarea de elaborare va fi publicată în Serviciul Electronic de Achiziţii Publice”, a subliniat Ovidiu Mălăncrăvean.
Potrivit primarului, timp de doi ani, nu a existat interes pentru această funcţie. La concursurile organizate nu s-a prezentat nimeni poate şi datorită faptului că problemele sitului UNESCO sunt printre cele mai complexe în ceea ce înseamnă planificare şi urbanism, datorită regulamentelor foarte stricte în ceea ce priveşte conservarea patrimoniului, a afirmat Mălăncrăvean.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE