Comercianţi amendaţi pentru că vindeau produse expirate Recomandări zi de zi
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 172 Vizualizări

Comercianţi amendaţi pentru că vindeau produse expirate

Inspectorii Direcţiei Poliţia Locală Târgu-Mureş au executat, în perioada 10-21 aprilie, 77 de controale și verificări specifice programului de activitate pe luna aprilie 2017, în urma cărora au constatat o serie de abateri de la prevederile Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.

„În consecință, un agent economic a fost sancționat contravențional cu suma de 1.000 de lei pentru lipsa avizului de funcționare, alți doi au fost amendați cu 1.500 de lei fiecare întrucât nu dețineau autorizație provizorie pentru terasă, în timp ce în cazul a două societăți comerciale au fost aplicate sancțiuni în cuantum de 4.000 de lei deoarece comercializau produse cu termenul de valabilitate expirat. Direcția Poliția Locală Târgu-Mureș îi asigură pe cetățenii municipiului că va continua să trateze cu maximă responsabilitate problemele semnalate de către târgumureșeni și că va acționa cu promptitudine pentru remedierea operativă a acestora”, a precizat Valentin Constantin Bretfelean, director executiv al Direcţiei Poliţia Locală Târgu-Mureş.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE