Home / Slider / Cum va fi vremea de 1 Mai

Cum va fi vremea de 1 Mai

Distribuie

Vremea va fi, în general, caldă la nivelul întregii țări, de 1 Mai, cu temperaturi de până la 26 de grade în București și regim termic plăcut la malul mării, a declarat, vineri, pentru Agerpres, Mirela Polifronie, meteorolog de serviciu la Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

„Începând de mâine de la ora 10:00 (sâmbătă, 29 aprilie 2017, n.r.), până poimâine, la ora 11:00 (duminică, 30 aprilie 2017, n.r.), avem în vigoare o informare meteorologică pentru instabilitatea atmosferică accentuată și ploi însemnat cantitativ. Astfel, în acest interval, vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse care pot avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și pe arii restrânse căderi de grindină. Asemenea fenomene se vor semnala cu precădere în zonele de deal și de munte, precum și în Oltenia, Transilvania, jumătatea de nord a Moldovei și local în Muntenia. Cantitățile de apă vor depăși local 20 – 25 l/mp și izolat 35 – 40 l/mp, în special în zona Carpaților Meridionali și a Carpaților Orientali. Astfel de manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi și în după-amiaza zilei de astăzi, 28 aprilie, precum și în noaptea de vineri spre sâmbătă, în regiunile din jumătatea de vest a țării, dar și pe spații mai restrânse’, a menționat specialistul ANM.

Potrivit sursei citate, pentru zona litoralului, în zilele următoare vom avea o vreme bună, fără precipitații, însă se vor semnala câteva înnorări în cursul zilei de mâine și poimâine, dar șansele de ploi sunt destul de reduse.

„Temperaturile vor fi ceva mai coborâte, așa încât sâmbătă și duminică vom avea 13-15 grade Celsius, iar luni, de 1 Mai, acestea vor marca o creștere până în jurul valorii de 16 grade Celsius. Temperatura apei mării va fi destul de modesta, undeva la 11-12 grade. Ce trebuie menționat este faptul că se va semnala ceață dimineața chiar până spre orele prânzului”, a spus Polifronie.

De asemenea, în București se anunță o vreme destul de caldă pentru această perioadă, iar sâmbătă vor apărea șanse de precipitații, dar la orele după-amiezii sau spre seară.

„În zona Bucureștiului se anunță o vreme destul de caldă pentru această perioadă, însă vor fi ceva șanse de precipitații pe parcursul zilei de sâmbătă, pe la orele după-amiezii spre seară, dar nu este foarte sigur. Ca temperaturi, de 1 Mai, în București va fi o vreme foarte bună, fără precipitații și cu 25-26 de grade Celsius”, a subliniat Mirela Polifronie.

În ceea ce privește regimul termic la munte, sâmbătă și duminică se anunță o vreme mai rece, cu averse, descărcări electrice și cantități de apă mai însemnate.

„La peste 800 de metri altitudine, în special în Carpații Meridionali și în Munții Bucegi, se poate semnala lapoviță și ninsoare. Luni, vremea se mai ameliorează în zona montană, și numai la nivel local se pot înregistra averse și descărcări electrice”, a adăugat meteorologul de serviciu al ANM.

(Sursa: www.agerpres.ro)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

„Gustă Basarabia!”, eveniment dedicat armoniei etnice. Află când va avea loc

Distribuie Filiala din județul Mureș a Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu” organizează, cu ocazia împlinirii a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.