Definitivat 2017. Mureșul în top 3 național după soluționarea contestațiilor Invatamant
  • vali.covaciu
  • 0 comentarii
  • 609 Vizualizări

Definitivat 2017. Mureșul în top 3 național după soluționarea contestațiilor

Procentul de promovare a examenului național de definitivare în învățământ, după soluționarea contestațiilor, la nivelul județului Mureș este de 72,6%. Astfel, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educației Naționale, Mureșul se clasează pe locul al treilea la nivel național în topul județelor cu cea mai bună rată de de promovabilitate la Definitivat 2017. „În urma soluționării contestațiilor, judeţul cu rata de promovare cea mai mare este Bistrița-Năsăud (77,8%), fiind urmat de Vâlcea (72,9%) și Mureș (72,6%), în timp ce rata de promovare cea mai scăzută s-a înregistrat în județul Giurgiu (50%)”, se precizează în comunicatul publicat pe edu.ro/.

Înainte de soluționarea contestațiilor, ponderea mediilor între 8 şi 10 atingea procente de peste 70% în judeţele Bistrița-Năsăud (76,9%), Botoșani (70,9%), Gorj (70,6%), Mureș (70,2%) și în municipiul București (73,7%). Valori sub 50% se înregistrau în judeţele Caraș-Severin (49,2%) şi Călărași (45,7%).

14 profesori cu note de 9.50 sau mai mari la proba scrisă

Dintre cei 122 de profesori care au promovat examenul de definitivare în sesiunea 2017 în Mureș 14 au reușit să obțină cel puțin 9,50 la proba scrisă, desfășurată în 20 aprilie. Dintre candidații din județul Mureș, cea mai mare notă a fost obținută de Király Tünde Matild, la disciplina asistență medicală generală – maiștri intructori (specialitate și metodica predării acesteia). Potrivit datelor publicate pe definitvat.edu.ro, Király Tünde Matild este profesoară la Liceul Vocațional Reformat din Târgu Mureș. Note apropiate, 9,85 – la proba scrisă, au obținut profesorii de Educație fizică și sport Kádár László – Școala Gimnazială „Gheorghe Șoncai” Râciu, și Kádár Éva – Școala Gimnazială Nadeș. Note de 9,80 au reușit Sabin Marian Curuti, de asemenea, profesor de educație fizică și sport – Școala Gimnazială „Zaharia Boiu” din Sighișoara, Adina Claudia Novak la disciplina arte vizuale (educație plastic/educație vizuală) – Școala Gimnazială Șăulia, Andreea Maria Săncelean, limba și literatura engleză – Liceul Vocațional „Mihai Eminescu” Târgu Mureș, și Dorina-Gabriela Zamfir, asistență medicală generală – Liceul Teoretic „Gheorghe Marinescu” din Târgu Mureș.

9 profesori au picat la a treia încercare

46 de candidați din Mureș nu au reușit, în urma susținerii probei scrise, să obțină o medie de promovare – cel puțin 8, a examenului de definitivare. Rezultatul de la proba scrisă reprezenta 70% din medie, câte 10% fiind reprezentate de cele două note de la inspecția de la clasă și de nota pentru portofoliu. 30 de candidați au susținut examenul pentru a treia oară, 9 dintre aceștia nereușind să-l promoveze. Dintre cei 48 de profesori aflați la a doua încercare, 15 nu au pomovat.
Potrivit Ordinului de Ministru 3114/2017 din 19 ianuarie 2017, prin care s-a modificat metodologia de organizare și desfășurare a definitivatului, „candidaţii pot susţine examenul naţional pentru definitivare în învăţământ fără taxă de cel mult trei ori. Prezentările ulterioare la examen sunt condiţionate de finalizarea reluării, de fiecare dată, a stagiului de practică cu durata de un an şcolar şi de achitarea, la unitatea de învăţământ la care se depune dosarul de înscriere, a unei taxe în cuantum de 300 lei”.

Rezultatele finale au fost afișate vineri, 28 aprilie 2017, atât la centrele de examen, cât şi online, pe site-ul dedicat, definitivat.edu.ro.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE