Home / Invatamant / Soarta Liceului Teologic Romano-Catolic, în atenţia Vaticanului

Soarta Liceului Teologic Romano-Catolic, în atenţia Vaticanului

Distribuie

Clarificarea situaţiei Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu-Mureş este ”tărăgănată”, consideră arhiepiscopul romano-catolic de Alba-Iulia, György Jakubinyi, care şi-a exprimat vineri, într-o conferinţă de presă organizată la Cluj-Napoca, temerea că în scurtă vreme şcoala va dispărea din reţeua de educaţie a judeţului Mureş.
Înaltul prelat a explicat că au existat în ultima vreme demersuri, pe lângă mai mulţi miniştri, pentru a se ajunge la o clarificare a situaţiei funcţionării respectivului liceu, considerat de autorităţile române ilegal, deşi la crearea sa a existat o autorizaţie legală.
În demersurile lor, reprezentanţii Bisericii Romano-Catolice din România au apelat şi la ajutorul Înalt Presfinţitului Nunţiu Apostolic de la Bucureşti, Arhiepiscopul Miguel Maury Buendía, care are şi funcţia de ambasador al Vaticanului în România.
„Înalt Preasfinţia sa Nunţiul a fost şi la ministrul nostru de Externe, la domnul Meleşcanu, care i-a promis că în cazul concret al Liceului romano-catolic de Târgu-Mureş, care a fost fondat în mod legal în urmă cu doi ani, într-un edificiu retrocedat Bisericii Romano-Catolice (…), iar acum, după doi ani de funcţionare DNA a atacat legalitatea. Au nimicit aprobarea din partea Consiliului Judeţean şi a Consiliului orăşenesc (n.r. – Consiliul local) şi chiar şi Inspectoratul (n.r. – şcolar). (…) Deci există o tărăgăneală şi intenţia este foarte clară că acest liceu în doi ani dispare din reţeaua şcolarizării din judeţ, care ne jenează, cu toate că Înalt Preasfinţiei Sale Nunţiu, domnul ministru i-a promis că va cere Ministerului Justiţiei să facă o cercetare la faţa locului, că DNA, în mod ilegal i-a tras a răspundere şi la interogatoriu pe părinţii care susţin că îşi vor, pentru copii, o şcoală catolică”, a declarat arhiepiscopul György Jakubinyi.
El a afirmat că părinţii copiilor care au studiat în cadrul Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu-Mureş au fost speriaţi de cercetările DNA.
„Este interesant că, cu toate acestea, DNA s-a explicat că nu era vorba de un interogatoriu, cu toate că am fost înspăimântaţi, nu intimidaţi, pur şi simplu … părinţii, ci era numai o cercetare a opiniei publice. Dar părinţilor chiar li s-a cerut să atace şcoala şi biserica pentru că au frecventat copiii timp de doi ani o şcoală fantomă care era în situaţie ilegală, pentru că după doi ani s-a revocat aprobarea cea legală. Deci suntem într-o situaţie de impas”, a spus arhiepiscopul.
Înaltul prelat catolic a menţionat şi că acţiunea de retrocedare a fost stopată, Comisia de Retrocedări comunicând că toate retrocedările făcute după ’90 către biserici, indiferent de cult, au fost oprite sau sunt revocate.

(Sursa: www.agerpres.ro)

 

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Ședință de lucru la Consiliul Județean Mureș

Distribuie DISPOZIŢIA NR. 87din 15 martie 2024privind convocarea Consiliului Judeţean Mureş în şedinţă publică ordinară …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.