Home / Slider / Tânăr băut, accident cu ATV-ul

Tânăr băut, accident cu ATV-ul

Distribuie

Poliţia Staţiunii Sovata a fost sesizată duminică, 7 mai, cu privire la un accident rutier care a avut loc pe strada Praidului din Sovata, în care a fost implicat un ATV.

„Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit că ATV-ul nu figurează înscris în circulaţie şi a fost condus de un tânăr de 28 de ani din localitate care nu posedă permis de conducere şi care, din cauza vitezei, a pierdut controlul acestuia şi a intrat într-un gard, după care a abandonat autovehiculul. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,23mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui autovehicul neînmatriculat”, se precizează într-un comunicat remis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Conferința de diseminare și promovare a Proiectului Correctional la Penitenciarul Târgu Mureș

Distribuie Penitenciarul Târgu Mureș a organizat joi, 28 martie, conferința de diseminare și promovare a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.