
- redactia
- 0 comentarii
- 252 Vizualizări
Acţiune pentru siguranţa pasagerilor. Ce abateri au descoperit poliţiştii rutieri
9 mai 2017Poliţiştii rutieri mureşeni au desfăşurat luni, 8 mai, între orele 6.00 – 10.00, o acțiune în care s-a avut în vedere, în principal, transportul rutier public de persoane.
Aproape 20 de poliţişti mureşeni au verificat autovehiculele destinate transportului care efectuează curse regulate și ocazionale, precum și pe cele destinate transportului de elevi.
„În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 20 de sancţiuni contravenţionale, dintre care una a fost dată pentru conducerea unui autovehiculul pe drumurile publice de către o persoană ce se află sub influenţa alcoolului, una pentru defecţiuni tehnice, 12 pentru neportul centurii de siguranță, una pentru folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii autovehiculelor, fără dispozitiv tip ,,mâini libere”, una pentru neefectuarea în termenul legal a inspecţiei tehnice periodice şi patru pentru alte tipuri de abateri”, se arată într-un comunicat remis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.
În cadrul activităților de control, poliţiştii rutieri au reţinut un permis de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumul public.
- Etichete:
- actiuni politie rutiera mures
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu