Trei momente istorice deosebite sărbătorite de 9 mai la Luduș Altele
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 385 Vizualizări

Trei momente istorice deosebite sărbătorite de 9 mai la Luduș

Ziua de 9 Mai a fost sărbătorită la Luduș cu depuneri de coroane la statuia ostașilor eroi români. De 9 mai românii sărbătoresc Ziua Europei, Ziua Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, trei mai evenimente istorice care ne-au definit ca stat.

La Luduș au oficiat slujbe de Te Deum şi de pomenire a eroilor români protopopul pr. Lucian Voşloban, pr. Iliei Dăian şi pr. Mihail Cercel, preoţii greco-catolici protopop Octavian Russu, Sorin Russu (din Luduş), Eugen Mărcuş (Sânger), Aurel Dan (Grindeni), Ioan Simonca (Zau de Câmpie). Au luat cuvântul, vorbind despre importanța acestei zile,  primarul Ioan Cristian Moldovan şi colonelul în rezervă Ioan Rusu. ”An de an, data de 9 mai reprezintă o zi de mare însemnătate, deoarece cumulează trei mari momente istorice definitorii pentru construirea societății moderne de astăzi: Ziua Europei, Ziua Independenței de Stat a României și Ziua Victoriei Națiunilor Unite. Evenimentul de astăzi are rolul de a ne aminti nouă şi în primul rând copiilor noştri, cine suntem noi ca naţiune şi care este rolul nostru în istorie şi în Uniunea Europeană.”, a rostit primarul orașului Luduș Cristian Moldovan.

Coroanele recunoştinţei de la Monumentul Eroilor Români, din centrul vechi al Luduşului, la Monumentul Eroilor Români, din cartierul „Dacia”, au fost depuse de delegaţiile reprezentând Primăria oraşului Luduş, Ministerului Afacerilor Interne, Asociaţiile Naţionale ale Veteranilor de Război şi Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, instituţiile de Învăţământ din oraş, Administraţia Financiară, Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică, SC Tereos Fabrica de Zahăr, SC Unirea şi organizaţiile locale ale PSD, PNL şi UDMR.

Ionel ALBU

Foto: SEBASTIAN CĂPUŞAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE