VIDEO, FOTO: Proiect Erasmus+ de succes, la Şcoala Postliceală „Dimitrie Cantemir” Târgu-Mureş Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 886 Vizualizări

VIDEO, FOTO: Proiect Erasmus+ de succes, la Şcoala Postliceală „Dimitrie Cantemir” Târgu-Mureş

Zece elevi ai Şcolii Postliceale „Dimitrie Cantemir” Târgu-Mureş, specialitatea Asistent Medical Generalist – anul III, au participat, între 12 martie şi 1 aprilie 2017, la cea de-a doua mobilitate a proiectului Erasmus+ „Stagiu de formare practică a viitorilor asistenţi medicali generalişti pentru situaţii de urgenţă, în conformitate cu normele europene”, finanţat de Uniunea Europeană şi derulat în decursul anului şcolar 2016-2017. Conferinţa de diseminare a celei de-a doua mobilităţi a avut loc miercuri, 10 mai, în incinta Bibliotecii „Serafim Duicu”, situată în campusul Universităţii „Dimitrie Cantemir”.

Interes pentru pregătirea elevilor

Gazda evenimentului a fost Laura Cepoi, coordonatoarea proiectului, care a oferit celor prezenţi informaţii despre scopurile, obiectivele şi rezultate proiectului către grupurile ţintă şi către reprezentanţi ai angajatorilor şi instituţiilor publice.

„În luna septembrie 2015 am hotărât să elaborăm un proiect Erasmus+ din dorinţa de a oferi elevilor şcolii o pregătire practică superioară, dându-le  posibilitatea de a efectua stagii de practică suplimentară în alte sisteme de sănătate şi de a-şi îmbogăţi abilităţile lingvistice şi cunoştinţele culturale. În urmă cu aproximativ un an aflam cu satisfacţie că proietul elaborat de către echipa de proiect formată din subsemnata Laura Cepoi, doamna Cistelecan Simona şi domnul Alexandrescu Constantin a fost aprobat. Acest proiect cu durata de un an urma să se desfăşoare între 15 august 2016 şi 14 august 2017”, a precizat Laura Cepoi, care a subliniat contribuţia adusă şi de alţi colegi, respectiv Sorina Moldovan şi Diana Florean.

„Scopul major al proiectului este de a creşte calitatea formării profesionale iniţiale a viitorilor asistenţi medicali generalişti din şcoala noastră, prin aplicarea în mediu real, dar în alt sistem de sănătate a cunoştinţelor teoretice dobândite şi formarea de noi competenţe şi deprinderi practice în situații de urgență, sub supravegherea unor tutori calificaţi, din alt sistem de sănătate”, a mai punctat Laura Cepoi.

Experienţă practică reuşită

A doua mobilitate a proiectului a avut loc în Italia, la Spitalul „Antony Cardarelli” din Campobasso, unde elevii Şcolii Postliceale „Dimitrie Cantemir” Târgu-Mureş au avut oportunitatea de a-şi îmbunătăţi cunoştinţele practice şi de a-şi dezvolta abilităţile în perspectiva viitoarei profesii, cea de asistent medical generalist. Experienţa celor 21 de zile petrecute în Italia a fost apoi descrisă, pe scurt, de cei zece elevi: Diana Mailat, Izabella Petrica, Liviu Paşcan, Diana Horga, Raluca Joldeş, Cristian Hancu, Bianca Precup, Marius Mihăilă, Alexandra Curcă şi Sânziana Gheorghiu.

„Am fost împărţiţi în cinci echipe, fiecare echipă a câte doi elevi. Astfel, am fost repartizaţi la următoarele secţii: Oncologie, Urologie, Chirurgie, Urgenţă şi Bloc operator. Pe durata stagiului am schimbat între noi secţiile, pentru a avea fiecare oportunitatea de a acumula cunoştinţe din cât mai multe specializări”, a rememorat Diana Mailat.

Conferinţa de diseminare s-a bucurat de prezenţa preşedintelui Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România – Filiala Mureş, Kiraly Tunde, care a felicitat întreaga echipă a proiectului atât pentru entuziasmul arătat, cât şi pentru alegerea profesiei de asistent medical generalist.

Concluziile conferinţei au fost prezentate de prof. Simona Cistelican, care a trecut în revistă aprecierile pozitive făcute de reprezentanţii Spitalului „Antony Cardarelli” din Campobasso. „Concluzia noastră este că merită să aveţi astfel de experienţe”, a conchis prof. Simona Cistelecan.

Alex TOTH

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE