Home / Business / Fostul bucătar al Spitalului Sighişoara, singurul atestat ca producător tradiţional de pită cu cartofi

Fostul bucătar al Spitalului Sighişoara, singurul atestat ca producător tradiţional de pită cu cartofi

Distribuie

Fostul bucătar al Spitalului Municipal din Sighişoara, Mihai Hegbeli, care locuieşte în satul Boiu, a reuşit să obţină până acum singurul atestat de producător tradiţional de pâine sau pită cu cartofi din judeţul Mureş, iar toată producţia sa de peste zi este vândută integral în târguri, deşi preţul pare ridicat.
„Sunt singurul producător de pâine tradiţională cu cartofi atestat din judeţul Mureş. Fac parte din Asociaţia Producătorilor Tradiţionali şi Ecologici Mureş, iar ce producem vindem mai mult în târguri, la noi totul e obţinut manual. Producem în cantităţi cât să vindem la târguri, facem maxim 80 de pâini pe zi, iar din acest motiv unii ne critică că nu mai avem pâine, dar asta e producţia noastră pe zi, nu putem mai mult. Pâinea e specifică zonei, se face cu aluat de pită, cu cartof crud – nu fierbem cartoful, nu folosim fulgi – răzuim cartoful şi îl băgăm în plămădeală (aluat n.r.). Toată procedura e manuală şi durează cinci ore, de când ne apucăm de frământat până scoatem pita din cuptor. Făina e de la o moară din Fântânele, grâu măcinat acolo, totul trebuie să fie fără aditivi”, a declarat vineri, pentru Agerpres, Mihai Hegbeli.
La prima ediţie a Târgului Cetăţii, care se desfăşoară până duminică la Târgu Mureş, Mihai Hegbeli a prezentat pâinea cu cartofi coaptă pe vatră şi aceeaşi pâine coaptă în formă, ambele feluri de pâine fiind coapte în cuptor cu lemne.


„Pita coaptă în formă dospeşte încă o dată, dar pe cealaltă o rupi din aluat şi o bagi în cuptor. O frământă soţia şi o rudă care ne ajută. Se spune că frămânţi plămădeala până pică apa din grindă, adică până când transpiră cel ce frământă şi până când aluatul se ţine la laolaltă, devine mai aţos şi face un fel de bulbuci deasupra. Atunci rămâne încă două ore la dospit, apoi o băgăm la cuptor. În medie durează cam cinci ore de la pus făina până iese pita, pentru că stă două ore la cuptor. Cuptorul e cu lemne, avem două cuptoare, unul cu capacitate de 17 pite, unul de 30 de pite, amândouă sunt autorizate. Am lucrat la spital la Sighişoara ca bucătar. Mai duceam pită la birou şi atunci cineva mi-a spus că ‘tu tot poţi să trăieşti şi dacă nu o să mai lucrezi la spital, pentru că faci pită şi poţi trăi’. Asta mi-a dat un imbold ca să mă apuc de pită. Nu e o afacere mare, un profit mare, dar suntem mulţumiţi”, a spus producătorul din Boiu.
Un kilogram de pâine costă 7 lei, iar o pită poate ajunge şi la trei kilograme.
Mihai Hegbeli a spus că pita cu cartofi este o afacere de familie şi că, până în septembrie, doreşte să mai obţină două certificate de producător tradiţional, unul pentru checul pe care îl face soţia sa şi altul pentru cozonacii care ies din mâna consoartei.
(Sursa: www.agerpres.ro)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Demers pentru o stație nouă de carburanți în Ungheni

Distribuie Comisia de Analiză Tehnică din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș a decis, recent, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.