Eșec care putea fi evitat de handbaliste, dar scontat Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 210 Vizualizări

Eșec care putea fi evitat de handbaliste, dar scontat

În ultima etapă a Diviziei A la handbal feminin, SC Mureșul Târgu-Mureș a pierdut partida disputată pe teren propriu cu CSM Slatina cu scorul de 26-35 (15-14). Înaintea acestei runde finale soarta celor două echipe era clară. CSM Slatina era deja câștigătoarea seriei B și promova direct în Liga Națională, iar mureșencele erau „țintuite” pe locul 4, după Minaur Baia Mare și Universitatea Reșița, cu care au pierdut ambele dueluri din acest sezon. Întâlnirea era mai degrabă una a orgoliilor, între echipele care își disputau în urmă cu trei ani promovarea în elita handbalului românesc. Atunci Mureșul a avut câștig de cauză, dar a revenit după doar un sezon în eșalonul secund (Divizia A) fără să obțină măcar un punct în cele 26 de etape ale sezonului regulat și cele 10 din play-out. Lotul mureșencelor a vut practic aceeași componență, cu puține modificări față de acea ediție. Ambiția de a încheia cu fruntea sus campionatul nu a fost suficientă, deoarece lotul redus numeric și valoric au făcut ca repriza secundă să aparțină oasptelor, repriză câștigată de slătinence cu 21-11.

Echipa de o repriză nu poate emite pretenții

Oltencele au început mai bine jocul și au condus aproape în permanență pe parcursul primei reprize. Cosmina de Oliveira a înscris primul gol al echipei mureșene în minutul 4, la 0-2 pe tabelă. Mureșul a reușit în câteva rânduri egalarea, la 5, la 7, sau 9, dar de fiecare dată oaspetele s-au desprins din nou la două goluri. Egalarea la 9 a venit la jumătatea reprizei, după o fază de handbal spectacol, cu Alina Moloci și Oliveira la finalizare. În minutul 24 Moloci a reușit egalarea la 13, după care Georgeta Bucin a preluat pentru prima dată conducerea pentru gazde. Tot Moloci ratează la 14-13 o aruncare de la 7 metri, dar la faza următoare reușește acest lucru Carola Stângu. Mureșencele au șansa de a încheia repriza cu 3 goluri avantaj, dar se precipită în atac și mai primesc un gol în ultimele secunde. Repriza secundă nu a avut practic istoric. După un nou prim gol al lui Oliveira, oaspetele reușesc o serie de cinci goluri consecutive. Cu aproape același sextet în teren până spre finalul jocului și practic „fără poartă”, Mureșul nu a făcut față unei echipe motivate pentru a încheia cu victorie campionatul. Resemnarea din jocul gazdelor și un arbitraj mult sub nivelul pretențiilor al celor doi bihoreni au făcut ca finalul să fie un „galop de sănătate” al oltencelor.

SC Mureșul a evoluat în formula: Grosu – Zsigmond, Bucin (3 goluri), Moloci (8), Serediuc (1), Stângu (4), Oliveira (9). Pe parcurs au mai evoluat Manole, Burnete, Bab și T. Rad (1).

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE