Home / FC Municipal / Bagajele pentru Liga II sunt făcute la ASA

Bagajele pentru Liga II sunt făcute la ASA

Distribuie

ASA Târgu-Mureș a pierdut luni seara pe teren propriu în fața celor de la FC Botoșani cu scorul de 2-0 partida din cadrul etapei a X-a a play-out-ului Ligii 1 la fotbal. Oaspeții au decis soarta partidei încă din prima repriză, după golurile înscrise de Mihai Roman în minutele 27 și 38. Acest lucru a fost posibil deoerece mureșenii nu au reușit să pună probleme apărării moldovene până spre finalul întâlnirii. La primul gol, atacantul oaspeților a plecat de la limita ofsaidului și a reușit să devieze pe lângă portar, iar la a doilea a pătruns printre apărătorii avansați, la o tentativă de atac mureșean. În aceste condiții, victoria botoșenenilor a fost una meritată, aceștia ratând și alte ocazii mari de gol spre finalul partidei, când portarul Pap a avut câteva intervenții salvatoare. ASA nu a contat practic în atac și a reușit prima fază cu adevărat periculoasă la poarta adversă abia în minutul 85, când reluarea cu capul a lui Schieb la centrarea lui Nicoliță a fost reținută de portarul oaspeților. După două minute un alt tânăr abia introdus, Răzvan Stoica a trimis spre poartă, dar șutul a fost deviat în corner.
În mare, cam acestea au fost datele partidei de pe stadionul Trans Sil, de unde suporterii tot mai puțin numeric pleacă după fiecare meci dezamăgiți pentru ceea ce văd. Chiar dacă nu se așteptau la „minuni”, aceștia își doreau cel puțin dăruire din partea celor care au afirmat că au rămas la o echipă cu asemenea probleme pentru că mai aveau ceva de dovedit, lucru pe care nu l-au reușit. ASA se află la prima înfrângere pe teren propriu în play-out, unde au obținut o victorie și trei rezultate de egalitate, dar nu a mai înscris de patru etape.

Șansele teoretice au rămas, la fel resemnarea
Cu patru etape rămase de disuptat, șansele de supraviețuire au fost eliminate, deși din punct de vedere matematic acestea mai există. Mai sunt în joc încă 12 puncte în joc, iar diferența este de 10. Lupta pentru locul care asigură rămânerea directă în Liga I se va da între ACS Poli Timișoara, Concordia Chiajna și Pandurii Târgu Jiu. Una dintre cele trei vor însoți ASA la matineu, iar o a doua va trece prin barajul cu a treia clasată din liga secundă. Primele două au câte 23 de puncte și au disputat în devans jocul direct din etapa următoare. Gorjenii au un meci mai puțin disputat și 20 de puncte, dar o victorie foarte probabilă în etapa următoare cu ASA, care va avea loc la Turnu Severin vineri, 19 mai, de la ora 18.00, i-ar aduce la egalitate de puncte cu cele două și ar face ca handicapul mureșenilor să ajungă la 10 puncte față de cele trei, cu doar 9 posibile.
Soarta ASA va fi decisă însă peste două săptămâni, după analizarea planului de reorganizare, a cărei soluționare se va afla în 25-26 mai.
În partida de luni au evoluat formațiile:
ASA: Pap – Velayos, M. Constantin, Tudose, Mendy, Petra, Gorobsov, Ferfelea (’74 Balgiu), Nicoliță, C. Rus (’54 R. Stoica), Sin (’61 Schieb)
FC Botoșani: Cobrea – Unguruşan, Miron, Tincu, Popovici, Cucu, Bordeianu, Vaşvari, Golofca (’90+1 Moruţan), Kuku (’71 Herghelegiu), M. Roman (’80 L. Fülöp)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

CSU Târgu Mureș: Rezultate bune la ciclism

Distribuie În ziua a treia a competiției de ciclism Serbia Epic Series, sportivul Patrick Pescaru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.