FOTO: Ziua Națională a Costumului Tradițional, sărbătorită la Școala Gimnazială „Dănilă Stupar” din Rușii Munți Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 821 Vizualizări

FOTO: Ziua Națională a Costumului Tradițional, sărbătorită la Școala Gimnazială „Dănilă Stupar” din Rușii Munți

Alături de limbă, obiceiuri şi tradiţii, portul (costumaţia) reprezintă una dintre trăsăturile caracteristice ale specificului naţional, asigurând coeziunea etnică şi evidenţiind coordonatele definitorii ale spiritualităţii. Veştmântul constituie, aşadar, emblema de recunoaştere, marca apartenenţei la un spaţiu cultural, pe care-l delimitează şi-l defineşte, conturându-i dimensiunile lui spirituale.

Ca parte integrantă a istoriei şi civilizaţiei poporului român, portul popular constituie un document viu care, dăinuind peste veacuri, a transmis generaţiilor mesajul unei creaţii artistice autentice. fiind un preţios document artistic, social şi istoric. Portul popular formează unul dintre cele mai vaste şi în acelaşi timp complexe domenii ale artei populare. El s-a dezvoltat o dată cu istoria poporului român, fiind expresia tradiţiilor lui formate de-a lungul veacurilor. Legătura strânsă, indestructibilă, între îmbrăcămintea şi condiţiile de viaţă ale omului constituie una dintre caracteristicile fundamentale ale portului popular, de aceea cunoaşterea vieţii oamenilor duce la o bună înţelegere a artei populare.

În acest sens, în anul 2015 a fost promulgată o lege care oferea portului național cinstea cuvenită printr-o zi de sărbătoare: Ziua Națională a Portului Popular, zi celebrată în luna mai.

Astfel, la Școala Gimnazială „Dănilă Stupar” din Rușii Munți s-a desfăşurat în data de 12 mai 2017 activitatea extracurriculară „Portul popular, o artă peste veacuri”, la care au participat toți elevii claselor  I-VIII alături de cadrele didactice. A fost o zi în care elevii și profesorii au înlocuit uniforma școlară cu portul tradițional specific zonei participând costumați la orele de curs. La sfârșitul cursurilor elevii s-au strâns cu toții în laboratorul de limba și literatura română unde a fost prezentat un material despre originea portului popular de către subsemnata, după care în curtea școlii a avut loc un mic program artistic cuprinzând jocul feciorilor, jocul fetelor, lingurile și apoi cu mic, cu mare, elevi și profesori deopotrivă, s-au prins la jocuri populare, degajându-se o stare de voie bună, bucurie și voioșie.

Astfel, ”portul popular a fost sărbătorit așa cum se cuvine, iar în sufletul elevilor noștri am reușit să mai sădim încă o sămânță de respect, cinste și mândrie față de valorile naționale”.

Prof. Ramona BOGDAN

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE