- redactia
- 0 comentarii
- 1173 Vizualizări
Hotărârile privind Liceul Teologic Romano-Catolic, notificate, pentru nelegalitate
18 mai 2017Instituția Prefectului jud. Mureș a notificat în 15 mai toate cele trei hotărâri ale Consiliului Local (HCL) Tîrgu Mureș, și anume HCL 147, 148 și 149, care vizează înființarea Liceului Teologic Romano-Catolic, modificarea HCL 241 din 2014 și constituirea unei comisii de analiză și verificare a situației de la această unitate de învățământ pentru adoptarea nelegală a acestora. Prefectura a solicitat Consiliului Local ca în termen de 30 de zile de la primirea notificării să revoce hotărârile.
Hibele HCL 147/2017
Așa cum anticipam încă de la adoptarea celor trei hotărâri, Prefectura a notificat HCL 147, 148 și 149 considerându-le adoptate cu încălcarea legii.
Astfel, Instituția Prefectului jud. Mureș a notificat HCL 147 din 2017, adoptată în ședința extraordinară din 4 mai, pentru că hotărârea nu respectă procedura reglementată în Legea 1 din 2011, legea educației naționale. Juriștii Prefecturii au arătat în cuprinsul notificării, referitor la art. 1 din HCL 147, pașii care trebuiau urmați pentru înființarea unității de învățământ, și anume: solicitarea în scris la Consiliul Local Tîrgu Mureș a cuprinderii în rețeaua școlară a municipiului a liceului, rezultate în urma divizării parțiale/totale a unității de învățământ, adoptarea hotărârii de Consiliul Local prin care se aprobă divizarea parțială/totală a unității de învățământ propuse de către persoana juridică finanțatoare și cuprinderea în rețeaua școlară a localității a unității de învățământ rezultate în urma divizării, solicitarea de către persoana juridică, în baza HCL emise, la autoritatea fiscală eliberarea elementelor de identitate fiscală – atribuirea de personalitate juridică și CIF pentru unitatea de învățământ, solicitarea pe baza HCL, a CIF la inspectoratul școlar a aprobării pentru confecționarea sigiliului cu însemnele Ministerului Educației și deschiderea contului în trezoreria statului, pe baza celor trei elemente de identificare – HCL, CIF și sigiliu. Instituția Prefectului a arătat, de asemenea, că actele care au stat la baza înființării au câteva probleme. Astfel, HCL 241 din 2014 prevede doar propunerea de înființare a liceului și nu înființarea sa propriu-zisă, Decizia 1145/2014 a Inspectoratului Școlar Județean Mureș nu are la bază o hotărâre a forului deliberativ municipal, iar în al doilea rând trebuie privită în corelare cu o altă decizie – nr. 1206 din 2014 în care se prevede că “Termenul prevăzut la art. 1 din decizia 1145 (n. red. Începând cu anul școlar 2014/2015 (…) se înființează o nouă unitate de învățământ, cu personalitate juridică, respectiv Liceul Teologic Romano-Catolic) se prorogă până la îndeplinirea condiției imperative prevăzute în HCL 241 (n. red. Art. 4. Sub condiţia îndeplinirii obligaţiei de către locator, de încheiere a contractului de închiriere conform art. 1 al prezentei, luându-se act de Adresa nr. 5 din 09.01.2014, înregistrată la Municipiul Tîrgu Mureş sub nr. 1040/09.01.2014 a Fundaţiei Statusul Romano-catolic din Transilvania se propune înfiinţarea în condiţiile legii, a Liceului Teologic Romano-Catolic, cu sediul în Municipiul Tîrgu Mureş, str. Mihai Viteazul nr. 15, în structura reţelei de învăţământ preuniversitar de stat, cu profil teologic romano-catolic.)”, Decizia 1385 din 2015 face obiectul dosarului în instanță nr. 2589/2016, la Tribunalul Mureș, HCL 387/2014 nu prevede, de asemenea, înființarea liceului, ci doar încheierea contractului de închiriere.
Articolul 2 din HCL 147/2017 este, de asemenea, criticat, juriștii Instituției Prefecturii subliniind că liceul este autorizat să funcționeze doar pentru nivelul liceal – profilul real, specializarea științele naturii, pentru nivelul liceal, profilul umanist, specializarea științe sociale, respectiv pentru nivelul liceal, specializarea tehnician în administrație.
În notificare se mai precizează că, în baza expunerii de motive a HCL 147, reiese că în fapt liceul este înființat nelegal și că la acest moment nu se poate înființa o unitate de învățământ pentru care nu a fost emis un act de desființare.
Referitor la art. 3 și 4 din HCL 147, Instituția Prefectului punctează următoarele: “Nu sunt în concordanță cu titlul hotărârii, dat fiind faptul că titlul hotărârii se referă la înființarea Liceului Teologic Romano-Catolic, iar cuprinsul acestor articole fac referiri la rețeaua școlară”. Mai mult, liceul nu poate fi cuprins în rețeaua școlară pentru că nu are un act de înființare legal, iar hotărârea privind aprobarea rețelei școlare pentru anul școlar viitor este suspendată de drept, în urma acțiunii în contencios administrativ a prefectului prin care s-a solicitat anularea hotărârii ca nelegale.
Hotărârea este dată, mai spune prefectul, în afara calendarului aprobat la nivel de minister, astfel că deliberativul târgumureșean este decăzut din termenul de a mai propune un proiect de rețea școlară.
HCL 148/2017, al doilea act de înființare
Legat de HCL 148/2017, Instituția Prefectului consideră că aleșii locali au aprobat un al doilea act de înființare, prin modificarea unei hotărâri din 2014 și înlocuirea sintagmei “se propune înființarea” cu “se aprobă înființarea” și înființarea aceleiași unități de învățământ în 2017, dar începând cu anul 2014. Juriștii apreciază că: “Nicio hotărâre de înființare a unei unități de învățământ nu poate dispune pentru trecut” și imediat apoi că: “Având în vedere că această hotărâre de consiliu local are ca finalitate producerea acelorași efecte juridice precum HCL 147/2017, respectiv înființarea Liceului Teologic Romano-Catolic din Tîrgu Mureș, arătăm că ne menținem argumentele precizate mai sus referitoare la nelegalitatea înființării Liceului Teologic Romano-Catolic”.
Hotărârea încalcă, spune reprezentantul Prefecturii, o serie de articole din legislația în domeniu.
Referitor la cea de-a treia hotărâre de Consiliu Local, Instituția Prefectului arată că: “Această constituire a comisiei excede competențelor și atribuțiilor ce revin Consiliului Local” și că, deoarece liceul nu este legal înființat, comisia nu are obiect de activitate și nu își poate desfășura activitatea.
Menționăm că cele trei proiecte de hotărâre au fost propuse de către cei trei consilieri POL ca inițiatori, iar acestea au fost adoptate cu voturile aleșilor locali ai UDMR și POL.
Întregul document remis de Instituția Prefectului îl puteți citi dând click aici notificari hotarari prefectura 147,148,149
Puteți citi aici despre adoptarea hotărârilor în ședința CL Tîrgu Mureș din 4 mai.
Consiliul Local Tîrgu Mureș s-a întrunit astăzi în ședință, problema liceului nefiind pe ordinea de zi a convocatorului comunicat în 12 mai.
Ligia VORO
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu