Ministerul Transporturilor a emis marţi, 23 mai, Autorizaţie de Construire pentru 8 dintre cei 18 kilometri ai lotului Iernut – Cheţani din autostrada Câmpia Turzii – Târgu-Mureş, atribuit italienilor de la Astaldi, informează rodailynews.ro.
Potrivit sursei citate, ordinul de începere a lucrărilor pentru lotul respectiv a fost emis încă din mai 2016, însă autorizaţia a fost emisă abia acum din cauza obţinerii cu întârziere a Acordului de Mediu.
Autorizaţia emisă marţi vizează lucrările dintre kilometrul 7+400 şi kilometrul 15 + 250 din lotul Iernut – Cheţani, iar valoarea lucrărilor autorizate pe cei 8 kilometri este de 120,78 milioane de lei, fără TVA, în timp ce valoarea contractului pentru toţi cei aproape 18 kilometri este de 437,63 milioane de lei, fără TVA.
(Redacţia)