Home / Sanatate / FOTO: Proiectul ”Azi nu fumez” prezentat de Ziua Mondială fără Tutun

FOTO: Proiectul ”Azi nu fumez” prezentat de Ziua Mondială fără Tutun

Societatea Română de Pneumologie și Spitalul Clinic Județean Mureș a organizat miercuri, 31 mai,  la Casa de Cultură “Mihai Eminescu” din Tîrgu Mureș,  simpozionul “Azi nu fumez”, organizat cu ocazia Zilei Mondiale fără Tutun. În cadrul  evenimentului au fost  prezentate rezultatele proiectului „Azi nu fumez”, proiect  în care au fost implicați tineri instituționalizați, Spitalul Clinic Judeţean Mureş DGASPC Mureș, ISJ Mureș și Asociația Eldad.

Extinderea proiectului la nivel național„Acest program se derulează de aproximativ un an de zile, în colaborare cu  DGASPC Mureș, fapt pentru care le mulțumim pentru implicare.  Pentru noi, ca și program, 31 mai a început să însemne o zi specială. “Azi nu fumez” e un proiect care, împreună cu prof. dr. Florin Mihălțan și cu dr. Corina Mărginean, am pus mult suflet. Am lucrat și ne-am sfătuit împreună pentru derularea lui. Momentan suntem în prima fază a proiectului, dorim să-l dezvoltăm, să-l ducem la un nivel superior.  Vom implica atât copii cât și cadre didactice, și apoi să-l dezvoltăm la un nivel și mai mare, respectiv la un nivel național. Până acum totul decurge conform ambițiilor noastre” – Dorin Urda Luncan, președintele Asociației  Eldad

Fumatul, o amenințare a dezvoltării„Anul acesta, sloganul Zilei Mondiale Fără Fumat este „Fumatul, o amenințare a dezvoltării”. Din păcate la nivel mondial sunt 860 de milioane de oameni fumează în fiecare zi. Din păcate, 80 % dintre ei sunt din țările mediu și slab dezvoltate, și acești oameni își consumă aproximativ 10 % din venituri pentru cheltuieli legate de folosirea tutunului. Din această cauză, veniturile lor pentru probleme de educație  și sănătate, sau pentru hrană sunt reduse. În ceea ce privește deșeurile, producția de tutun provoacă anual aproximativ 2 milioane de tone de deșeuri, care trebuie reciclate. 30-40 % din deșeurile colectate  sunt reprezentate de mucurile de țigări, miliarde dintre acestea sunt adunate zilnic de pe planetă. Cred că sunt cifre relevante, cifre care trebuie să dea de gândit tuturor guvernelor, tuturor organizațiilor care ocupă cu această luptă împotriva fumatului. Numai împreună vom reuși, astfel ca până în 2035 să producem o scădere cu 5 % a nivelului de consum al tutunului” – Dr. Corina Mărginean, Președinta secțiunii de tabacologie din cadrul SRP

156 de copii beneficiari„Acest proiect a venit în întâmpinarea nevoilor noastre, de altfel era și un obiectiv al strategiei noastre, și anume educația pentru sănătate, una extrem de importantă pentru toți cei aflați în sistemul de protecție a copilului. Este cunoscut faptul că aceștia sunt vulnerabili din punct de vedere socio-economic, ei nu au alături propria familie care să-i îndrume, au doar angajați care lucrează în acest sistem, pentru care este dificil de abordat mai multe teme de actualitate, care țin de stilul de viață al unei persoane. Cu atât mai mult, atât angajații cât și copii s-au implicat de la început,  dintre cei 156 de copii care au beneficiat de aceste informări și pregătiri, pe parcursul proiectului au fost selectați o parte dintre ei care mai departe, prin implicarea partenerului, să susțină în diverse alte instituții, inclusiv în școli, programe de informare și sensibilizare a opiniei publice, în special în rândul minorilor, dar și majorilor” – Deak Elida, Director General Adjunct  DGASPC Mureș

 Valențe educaționale majore „Acest proiect  este unul binevenit, deoarece cifrele din această săptămână raportează faptul că românii fumează foarte mult, sunt în top din punct de vedere al consumului de țigări. Am realizat că și pe linie de societate, această lege antifumat a luat-o înaintea educației la nivel de populație, și la nivel de adolescenți și copii. În continuare, în România, dar și în țări unde această lege a intrat în vigoare la aceleași standarde, atracția pentru adolescenți rămâne la un nivel înalt. În aceste condiții, proiectul are o valență educațională majoră, și exact ceea ce așteptăm de la el esta ca să formeze o opinie și la acest nivel. El vine să completeze multe alte proiecte care sunt în derulare , dacă mă gândesc la acel mare proiect ”Generația 2035 fără fumat”, un obiectiv ambițios dar realizabil, să avem 5 % din cei care se nasc în acest an să nu mai fie fumători. Este un mod și un drum pe care încercăm să-l creăm pentru a obține, din punctul de vedere al tinerei generații, cât mai puțini fumători, și în primul rând să existe o opinie în sprijinirea acestei legi să fie bine înțeleasă din punct de vedere al consecințelor, atât la nivel fizic cât și economic” – Prof. dr. Florin Mihălțan, nume marcant în lupta antifumat din România

„Se vede că acest proiect este o reușit㔄În România s-au mai declanșat proiecte pe linie de sănătate, chiar sociale,  care nu au reușit, pentru că nu s-au coagulat la momentul respectiv oamenii de valoare într-un anumit timp și la un anumit loc. Astăzi,  se vede că acest proiect este o reușită, fapt pentru care îi felicit pe organizatori, pe colega noastră Corina Mărginean,  pentru care am o stimă deosebită. Dacă ar fi să o caracterizez în trei cuvine, ar suna cam așa : perseverență, profesionalism și modestie. Este de 10 ani implicată în lupta antifumatului, cu rezulte notabile, cam între 4.000 și 5.000 de fumători au fost îndrumați pe calea cea bună. Și la acest simpozion a reușit să coaguleze alături de o idee, un ONG, o direcție de protecție a copilului , lucruri care ne fac să fim optimiști. Credem că prin acest factor educațional se va reuși în final ca în anul 2035 să fim liberi de fumat” – Dr. Ovidiu Gârbovan, director medical, Spitalul Clinic Judeţean Mureş

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

ISU Mureș, noutăți despre incendiul de pe strada Depozitelor

Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ”Horea” al județului Mureș a …