Home / Cultură / FOTO: Rafila Moldovan, gazdă primitoare tradițiilor pe Valea Idicelului

FOTO: Rafila Moldovan, gazdă primitoare tradițiilor pe Valea Idicelului

Distribuie

La Idicel Pădure pe Valea Cornii, la Muzeul „Moșteniri din strămoși”, rapsodul popular Rafila Moldovan și-a cinstit și în acest an muzeul pe care cu atâta trudă îl păstorește, duminică, 28 mai, eveniment ajuns în acest an la cea de a 17-a ediție.

„Muzeul este viața mea”

După oficierea slujbei la biserica din Idicel Pădure, lumea s-a adunat în curtea mătușii Rafila, la loc de cinste fiind muzeul „Moșteniri din strămoși”.
„În muzeu am toată viața mea, el reflectă toată viața mea, a celei care s-a născut în 1939. Am văzut războiul, și ce a rămas după el am păstrat. Muzeul este viața mea, și nu voi dat în lături cât trăiesc costumul popular. În acest muzeu am adunat truda vieții bunicilor mei, a părinților, și nu în ultimul rând truda mea, pe care am încercat să o transmit și copiilor mei. Asta m-a întreținut pe mine, acul și ața. Eu nu am avut bani, tot felul de subvenții și alte șmecherii ca acuma, eu am avut doar acul și ața. Sunt atât de mulțumită de tot ce am făcut, și dacă am pus capul pe pernă și m-am hodinit doar 15 minute, a fost pentru mine o odihnă excelentă”, a precizat Rafila Moldovan.

Tradiții dincolo de hotarele țării

Rafila Moldovan face cinste tradițiilor oriunde pașii o poartă, cel mai recent loc sfințit de minunăția sa fiind Marea Britanie, unde a participat alături de alți iubitori de tradiții la invitația unei familii inimoase de români plecați  de pe Valea Gurghiului . ”Când am luat Marele Premiu la Bistrița, la festivalul „La poale de Țiblaș” lumea mai vorbea că poate  voi umbla cu nasul pe sus de la acest premiu. Doamne,  îți mulțumesc că am ajuns de am umblat și pe sus, dar cu avionul, când am mers în Anglia. Nu am cuvinte să exprim ce oameni minunați am întâlnit în Anglia. Sunt oameni plecați de aici de pe la noi, ne-au primit cu lacrimi în obraz, și tot cu lacrimi ne-am și despărțit. Am stat o săptămână la ei, la o familie cu trei copii, oameni minunați plecați de pe Valea Gurghiului, de la Dubiște. Când am revenit  acasă a și sunat telefonul și ne-au spus că așa de tare le-a plăcut, că le e tare dor și când mai mergem la ei în Anglia. În Anglia le-am, cântat, le-am mai spus câte o snoavă, am cusut cu mărgele, lucruri de care au fost tare încântați. Când le-am cântat în biserică, la cei de acolo le-au dat lacrimile, inclusiv Consulului României”, a povestit Rafila Moldovan.

Slujbă de pomenire în cinstea eroilor

Sărbătoarea a debutat cu o slujbă de pomenire pentru eroii neamului, la monumentul din curtea Rafilei Moldovan ridicat în cinstea tatălui și a celor doi frați căzuți în Cel De-al Doilea Război Mondial pe frontul de est la Cotul Donului. „Ne-am adunat din nou în curtea mătușii Rafila, atât idiceni cât și oaspeți veniți din alte părți. Sunt mândru și onorat totodată să fiu prezent la aceasă sărbătoare, care a ajuns în acest an la cea de a 17-a ediție. Nu sunt primar de atâția ani, dar de 13 ani, în fiecare an, am răspuns invitației cu mare drag. Acest eveniment s-a putut organiza numai cu dăruirea, puterea de muncă și cu străduința Rafilei Moldovan, și a coloboratorilor dânsei.  Este o cinste și o onoare pentru comuna Brâncovenești să aibă asemenea valori, care să ne reprezintă atât la nivel național dar și internațional”, a precizat Ördög Ferenc, primarului comunei Brâncovenești.

De la poezie la teatru popular

În cadrul sărbătorii,  Rafila Moldovan și-a lansat  cel mai nou volum de versuri intitulat „Mândru-i codru de stejar”. „A cincea carte publicată de Rafila Moldovan  sub titlu „Mândru-i codrul de stejar” îndeamnă la o regăsire sufletească, la o profundă meditație. Cartea  îndeamnă la urcușul spre acea sferă luminoasă unde ne întâlnim cu noi înșine, unde partea rațională a vieții și partea sufletească își dau mâna. În cărțile sale, Rafila Moldovan ne vorbește despre viața reală a satului. Acest ultim volum aduce ceva inedit, pentru prima dată Rafila Moldovan aduce un teatru popular, comedia cu titlul ”Măritiș pe voia tatii” care surprinde acele vremuri când tinerii nu hotărau singuri, o făceau alții în locul lor, nu se ținea cont de sentimente, calculele erau făcute, și de aici și problemele ce rezultau din aceasta”, a precizat prof. Simi-Virgil Chebuț, Cetățean de Onoare al Comunei Brâncovenești. Spectacolul folcloric a reunit oaspeți dragi mătușii Rafila, Grupul „La poalele Călimanilor” din Lunca Bradului, Grupul de copii din cadrul Parohiei Orșova însoțiți  de părintele Dan Covrig,  Grupul „Urmașele Dacilor” din Șerbeni, Ansamblul „Coronița” din Solovăstru, Grupul „Fluierașii și băcițele” din Dumbrava, și soliștii  Andrada Sava, Andreea Petruț, Maria Veronica Pop, Magdalena Varga, Costi Dumitru, Larisa Cotoi, Andrei Romanică, Raul Tamba, Livia Sorlea, Cristian Oltean  și Diana Camelia Tișe.

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Dotări noi pentru școala din Acățari

Distribuie Conducerea Primăriei Comunei Acățari a atribuit, în data de 18 martie 2024, societății Dac …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.