Share

Home / Slider / Francmasoneria transilvăneană. Moştenirea hermetică şi rozicruciană

Francmasoneria transilvăneană. Moştenirea hermetică şi rozicruciană

Ideile rozicruciene şi promotorii acestora s-au bucurat de o bună primire în Transilvania principilor Gabriel Bethlen (1613-1629) şi Gheorghe Rákóczi I (1630-1648), care au promovat, şi în planul politicii externe, linia trasată de „Militia Evangelica”: uniunea politică şi militară a suveranilor reformatori din Europa. Politica internă a ambilor principi a fost una profund reformatoare, această remarcabilă epocă a istoriei transilvănene fiind una de dezvoltare a ştiinţelor şi artelor, accesibile acum unor categorii mereu mai largi de locuitori.

Pentru a completa acest tablou, ar trebui să mai spunem doar că, în această perioadă istorică, din motive care rămân învăluite în mister, Transilvania a început să fie considerată o terra magica şi hermetica. O serie întreagă de elemente îi consolidează această reputaţie. În 1612, marele ocultist Michael Maier, medicul personal al lui Rudolf al II-lea, îl înscrie pe alchimistul Melchior Cibinensis (Melchior Sibianul) în lista celor mai mari 12 înţelepţi ai tuturor timpurilor. Acest Melchior, alchimist reputat şi, de asemenea, cleric, este autorul celei dintâi messe alchimice ajunse până la noi, considerată o expresie a acceptării alchimiei de către Biserică. Un alt argument în acelaşi sens este oferit de aplica alchimică descoperită în 1997, de arheologul Adrian A. Rusu, între ruinele conventului dominican din Vinţu de Jos. În pofida imensului prestigiu de care s-a bucurat în secolul al XVII-lea, Melchior continuă să rămână un personaj enigmatic, a cărui identitate este învăluită în mister. Filosofii hermetici din cercul de apropiaţi ai împăratului alchimist Rudolf al II-lea îl considerau un element cheie în transmiterea cunoaşterii hermetice de la începuturi până în epoca lor, în calitate de unică verigă de legătură între marii alchimişti ai evului mediu european şi polonezul Michael Sendivogius, probabil cel mai mare alchimist al acestei epoci. Curtean şi diplomat, Sendivogius a fost un apropiat al Bathoreştilor şi al cancelarului Jan Zamoyski, calitate în care a fost trimis, în 1600, la curtea imperială de la Praga pentru a negocia soluţionarea diplomatică a conflictului prilejuit de cucerirea Moldovei de către Mihai Viteazul.

Ca o coincidenţă la fel de interesantă, un alt important hermetist al epocii, silezianul Balthazar Walther, descoperitorul şi principalul susţinător al marelui filosof Jakob Boehme, este unul dintre cei mai importanţi biografi ai lui Mihai Viteazul. În drumurile sale spre Orient, pe urmele mentorului său spiritual Christian Rosenkreutz, Balthazar Walther a petrecut câteva săptămâni la curtea lui Mihai Viteazul de la Târgovişte, devenind unul dintre cei mai sinceri admiratori ai marelui voievod. La reîntoarcerea sa din Orient, în 1599, el a publicat o biografie a lui Mihai, care, reeditată de mai multe ori pe parcursul secolului al XVII-lea, a rămas opera sa de căpătâi. Interesele rozicruciene şi hermetismul fac parte din aceeaşi familie spirituală, chiar dacă produsele acestora sunt adeseori diferite.

Printre comunităţile suspectate de legături cu mişcarea rozicruciană se numărau şi anabaptiştii. Suspiciunile legate de aceştia sunt, dealtfel, prezente în literatura literatura epocii. Din mărturiile documentare rămase de la anabaptiştii acestei perioade ştim că au existat lideri ai lor care practicau cu asiduitate alchimia. Evident, interesat poate şi posibilele lor legături cu „superiorii necunoscuţi”, principele Bethlen s-a străduit şi a reuşit să îi aducă pe anabaptişti în Transilvania, instalându-i la Vinţu de Jos, localitate în care funcţionase în evul mediu un convent dominican ai cărui membri – ştim astăzi acest lucru cu certitudine – erau interesaţi, încă din secolele XIV-XV, de simbolistica alchimică. Nu ştim dacă anabaptiştii au reuşit să îi deschidă lui Bethlen noi porţi către rozicrucianism. Ştim însă, sigur, că anabtiştii au creat, în Transilvania, industria ceramică habană, cea mai performantă din perioada premodernă. Interesant de ştiut că, în secolul al XVIII-lea, confruntaţi cu presiunile venite din partea Habsburgilor, inamicii lor de secole, habanii au părăsit Transilvania, plecând iniţial spre Ţara Românească, mai apoi spre Rusia, iar în cele din urmă spre noua patrie a libertăţii, continentul nord-american, unde comunităţile lor pot fi regăsite şi astăzi.

Cel mai celebru rozicrucian transilvănean, unul dintre fondatorii rozicrucianismului mondial modern, este însă sighişoreanul Johannes Kelpius (Johann Kelp).

Născut la Daia (Denndorf), lângă Sighişoara, în anul 1673, într-o familie cu preocupări umaniste şi intelectuale (tatăl său era pastor luteran, iar fratele său, Martin, era rectorul şcolii din Sighişoara şi autorul unei enciclopedii a saşilor transilvăneni), Orfan de tată la doar 13 ani, Johann Kelp a reuşit să se înscrie, datorită meritelor personale şi sprijinului material primit de la prietenii tatălui său, la Universitatea din Tübingen în anul 1687, continuându-şi apoi peregrinarea academică la Universitatea din Leipzig şi la Colegiul Academic din Altdorf, unde va obţine, în 1689, titlul de Magister, la vârsta de numai 16 ani. Kelpius studia, în această perioadă, religia naturală şi controversele teologice, matematica şi astrologia. De asemenea, se ocupă îndeaproape de kabbala, pe care o studiază sub îndrumarea faimosului kabbalist creştin Christian Knorr von Rosenroth. Opera acestuia din urmă, Cabbala denudata, publicată în două volume în 1677, respectiv 1684, trăda credinţa sa în idealurile rozicruciene, împărtăşite dealtfel de o mare parte a profesorilor şi studenţilor de la colegiul din Altdorf. În ceea ce-l priveşte pe profesorul de matematici şi astrologie al lui Kelpius, Johann Zimmermann, acesta împărtăşea opinia mai veche a lui Alstedius, potrivit căruia începutul ultimului mileniu înainte de sfârşitul lumii ar fi urmat să aibă loc în anul 1694. Această credinţă a fost asumată de Kelpius, care a făcut tot ceea ce putea face pentru a părăsi Europa în anul fatidic 1694, în fruntea grupului de colonişti pietişti pe care îl conducea, şi a se stabili în Lumea Nouă, pentru a întemeia acolo o comunitate care să fie în măsură să acumuleze suficiente merite pentru a privi fără teamă către a doua venire a Mântuitorului. Înainte de a părăsi bătrânul continent, Kelpius a fost primit în Capitlul de Perfecţie (Rozicrucian) creat de Zimmermann la Hamburg, în 1689, şi transferat apoi la Rotterdam, în 1693.

Kelpius şi-a condus comunitatea pietistă stabilită în Pennsylvania până la trecerea sa la cele veşnice, în anul 1708. El a continuat să se mândrească cu originea sa transilvănenană, şi să semneze Johannes Kelpius Transylvanus. Mai mult decât atât, Kelpius este considerat fondatorul rozicrucianismului modern, cea mai importantă organizaţie rozicruciană din lume, Antiquus Mysticusque Ordo Rosae Crucis (AMORC), considerându-l părintele ei fondator. Prestigiul de care se bucură Kelpius în organizaţiile rozicruciene moderne ne oferă indicii, fie şi indirecte, asupra importanţei pe care o avea Transilvania în lumea hermetico-filosofică a secolului al XVII-lea, în care se afirmau deja structurile francmasoneriei moderne.

 

Sandu TUDOR

 

 

 

 

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Lista candidaților UDMR pentru Consiliul Județean Mureș și Consiliul Local Târgu-Mureș

Forurile superioare ale UDMR Mureș vor decide, cel târziu până la mijlocul lunii martie, ordinea …

Share
Share