FOTO: Deda în straie de sărbătoare, la Târgul de Rusalii Comune
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 805 Vizualizări

FOTO: Deda în straie de sărbătoare, la Târgul de Rusalii

Tradiția spune că la Deda, în a doua zi de Rusalii, lumea se adună cu mic cu mare pe malul Mureșului, la tradiționalul Târg de Rusalii, tradiție păstrată cu sfințenie de oamenii locului și în prezent. Așa se face că luni, 5 iunie, Primăria comunei Deda a organizat spectacolul folcloric de Rusalii „Cântec, joc și voie bună”. „Pentru noi toți, a doua zi de Rusalii a devenit o zi importantă, pentru că aici pe malul Mureșului cântăm, jucăm alături de copiii noștri, de interpreți și ansambluri de muzică populară care fac să răsune cântecul și jocul tradițional românesc pe scena Târgului de Rusalii. Noi, cei de la Deda, nu ne-am dezmințit niciodată în a prezenta jocul popular, tradiția și portul nostru drag. Acest lucru ni se datorează de zeci de ani când pe aceste locuri, în Deda, se organiza jocul popular, atât de către fileni, bistreni, pietrișeni, dedeni, dumbrăveni și nu numai. Am încercat ca această tradiție să o ducem mai departe, fapt pentru care ne mândrim cu Ansamblul „Cununa Călimanilor” din Deda, cu Ansamblul „Ghiocelul” din Bistra Mureșului, cu soliști de muzică populară care duc cântecul popular din Deda oriunde în țară cu mare mândrie”, a precizat, în deschiderea evenimentului, Lucreția Cadar, primarul comunei Deda.

Târgul care vestea începutul verii Tradiția târgului se pierde în timp, readus în atenție de bătrânii satului care își mai aduc aminte de jocurile care făceau să răsune malul Mureșului cu ocazia târgului. „Din ceea ce știu de la bătrânii satului, aici la Deda, în a doua zi de Rusalii, se ținea târgul care vestea începutul verii, de unde sătenii și gospodarii își procurau unelte, acesta fiind și rostul târgului, pe lângă care se făceau jocuri de către oamenii din zonă. Erau țiganii care cântau, artizani ai viorii sau acordeonului, care erau tocmiți de oamenii din satele din jur. Cei din Filea îl aveau pe Obertuca, un foarte bun instrumentist la vioară, care alături de cei în port popular era sufletul acestui târg, cu jocuri „De-a lungul”, „Învârtită”, „Târnăveanca”. Nici bistrenii nu se lăsau mai prejos, veneau și ei cu muzicanții lor, lumea se întrecea în jocuri și în organizarea acestui obicei”, a subliniat primarul Lucreția Cadar.

„Să ne bucurăm împreună” Binecuvântarea evenimentului a fost făcută de pă- rintele Gabriel Fărcaș din Deda, prilej de a mulțumi organizatorilor pentru păstrarea tradiției din a doua zi de Rusalii la Deda. „Mulțumim lui Dumnezeu pentru că și în acest an ne-a binecuvântat cu darurile sale cele bogate, ca să ne întâlnim la Deda în frumoasa manifestare din a doua zi de Rusalii, și să ne bucurăm împreună de clipele minunate. Dumnezeu ne binecuvântează și își revarsă toată darea cea bună asupra noastră, a tuturor. Mulțumim doamnei primar Lucreția Cadar pentru că în fiecare an face posibilă această manifestare, viceprimarului Marius Ceontea, Consiliului Local, și tuturor ce suntem alături pentru a ne bucura și înveseli așa cum trebuie în această mare sărbătoare a noastră”, a afirmat părintele Gabriel Fărcaș.

„Munca, rugăciunea și voia bună s-au împletit armonios” Pr. dr. Florin Bengean, fiul al satului Deda, a subliniat modul fericit în care tradiția se îmbină cu rugăciunea, dat fiind faptul că târgul are ca dată de organizare a doua zi de Rusalii. „Aici, la Deda, dintotdeauna, munca, rugăciunea și voia bună s-au împletit armonios. De milenii, aici pe malul Mureșului, la poalele Călimanilor, s-au plămă dit, au trudit, s-au ostenit oameni vrednici, oameni harnici, oameni frumoși. Deda, în a doua zi de Rusalii, a îmbrăcat din nou straie de sărbătoare, pentru că așa cum este atât frumos și bine rânduit, a doua zi de Rusalii, de Sărbătoarea Sfintei Treimi, după ce în Biserică s-a săvârșit Sfânta Liturghie, aici, în mijlocul naturii, creația atât de minunată a Bunului Dumnezeu să se îmbine încă o dată rugăciunea cu voia bună”, a spus pr. dr. Florin Bengean.

Cântec, joc și voie bună Programul artistic a reunit soliști și ansambluri locale, în frunte cu ”Cununa Călimanilor” din Deda și „Ghiocelul” din Bistra Mureșului, completat cu tinerii soliști Ilinca Bândilă, Istvan Andrei, Darius Tamba, Laurențiu Croitor, Diana Camelia Tișe, Andreea Maria Alexandrescu, Andrei Bumbu, Ilinca Fărcaș și Alexandra Stoica. Programul artistic a fost completat de soliștii invitați, Andreea Petruț, Mădălina Mureșan, Andrei Romanică, Dorina Oprea, Narcisa și Teodor Țogorean și Ioan Dordoi, iubitori ai tradițiilor zonei, dar mai ales al cântecului popular românesc.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE