Elevă de la Liceul de Artă, Premiul special al juriului la „Odată ca niciodată” Cultură
  • vali.covaciu
  • 0 comentarii
  • 515 Vizualizări

Elevă de la Liceul de Artă, Premiul special al juriului la „Odată ca niciodată”

Bastionul Blănarilor din Cetatea Medievală Târgu Mureș este gazda expoziției Concursului „Odată ca niciodată”, care se desfășoară în Bistrița și se adresează copiilor cu vârste între 4 și 14 ani. Lucrările expuse la etajul II al bastionului au fost premiate, organizatorii concursului, Asociația „Odată ca niciodată” felicitând, în mod deosebit, elevele din Târgu Mureș: Csibi Melinda, clasa a VI-a, Liceul Vocațional de Artă, îndrumată de profesoara Biró Kálmán Enikő, și Sonia Moisoiu Koble, clasa I, Școala Gimnazială „George Coșbuc”, îndrumată de învățătoarea Maria Vodă. Csibi Melinda a reușit să obțină Premiul special al juriul. Vernisajul expoziției a avut loc joi, 1 iunie, de la ora 13.00.

„Au fost jurizate foarte multe lucrări, iar acestea, pe care le vedeți în expoziție au fost premiate. Marele premiu este pus în evidență pe un șevalet (lucrarea elevei Csibi Melinda n.r.)”, a spus Mana Bucur, președinta Uniunii Artiștilor Plastici Mureș în deschiderea vernisajului.

Concurs internațional de artă infantilă

Criticul de artă Mircea Oliv, din Bistrița ne-a spus câteva cuvinte despre concurs. „Inițiativa de a organiza acest concurs internațional îi aparține unui grup de cadre didactice care se ocupă de aproape un deceniu de creativitatea infantilă. Există condiții favorizante pentru acest grup și anume faptul că s-au adresat Uniunii Artiștilor Plastici. Și atunci Galeria Artuștilor Plastici din Bistrița, mediul artistic bistrițean, care e un mediu cu o notorietate mare în locul în care există, dar și în România, a îmbrățișat acest eveniment. Preparativel și logistica unui asemenea eveniment e înspăimântătoare. Durează de la ediția pe care o faci și până la ediția următoare”, a spus Mircea Oliv.

„La Bistrița, vă pot spune că atât de înaltă e forma aceasta de creativitate artistica, după șapte ediții, încât ne era greu să nu fie aproape toți premianții bistrițeni”, a adăugat Mircea Oliv, despre impactul concursului. „Dacă veți viziona fiecare dintre cele 77 de lucrări pe care le-am ales pentru a fi expuse aici, veți vedea că imaginea are ineditul, inocența și prospețimea ei în fiecare lucrare, în așa fel încât nu o veți regăsi nici pe internet, nici în alte medii de informare”, ne-a mai spus criticul de artă.

Tema specială a ediției: Pinocchio

În cadrul Concursului internațional „Odată ca niciodată” au participat la fiecare dintre ediții copii din 4 până la 8 țări, potrivit curatorului expoziției Iulia Mircea, reprezentanta așociației care organizează concursul. „Este acceptată orice tehnică, după orice basm din lumea asta. Tema principală a concursului este basmele lumii, dar în fiecare avem și o temă specială. Cum anul trecut a fost aniversarea lui Carlo Collodi și a lui Pinocchio, am spus să fie Pinocchio. Astfel concursul se desfășoară pe două secțiuni. Dacă anul trecut am primit aproximativ 3000 de lucrări, cam a zecea parte au primit premii pe nivel de clase și pe secțiuni”, a explicat Iulia Mircea. Lucrările premiate au fost prezentate în cadrul unei expoziții care a avut loc în Bistrița, de asemenea, au fost publicate în catalogul concursului, denumit: Ecce Puer „Odată ca niciodată 7”.

Profesoara, despre eleva care a obținut Premiul special al juriului

„Este una dintre cele mai creative eleve ale mele. Îi place foarte mult să participe la concursuri – de fiecare dată când află de această posibilitate e gata să participe. E foarte dinamică și din acest punct de vedere. În plus, nu numai că e creativă, dar îi place și studiul, o interesează foarte mult și esența lucrurilor și tot-tot ce ține de vizual. Este și o ființă foarte echilibrată, tonică, întotdeauna e bine-dispusă și veselă, ceea ce e foarte rar”, mi-a spus Biró Kálmán Enikő, despre eleva Csibi Melinda, care a reușit să obțină cu lucrarea ei – un portret deosebit al lui Pinocchio, Premiul special al juriului la Concursul „Odată ca niciodată”.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE