Lohnul, Codul şi paltonul

În trecut, majoritatea articolelor de îmbrăcăminte americane erau produse și vândute pe plan local. În mare măsură, croitul materialelor și cusutul lor se executa în fabrici din New York și New England cu mână de lucru provenind din rândul imigranților, care erau obligați la un program de lucru extrem de dur. Muncitorii s-au înscris în sindicate și au obținut creșterea salariilor. În căutare de mână de lucru mai ieftină, mulți fabricanți de îmbrăcăminte și-au mutat unitățile de producție în statele din sud. Mai recent, numeroase firme americane și-au transferat activitatea de producție în Asia. Astăzi moștenitorul lui Bill Blass (a fost unul din cei mai reputați creatori de modă americani) va examina un material țesut din lână australiană, cu imprimeuri concepute în Italia. Va schița modelul unei rochii și-l va trimite prin e-mail unui agent din Hong Kong care, la rândul lui, va transmite comanda unei fabrici din China. Rochiile, adică produsele finite, vor fi transportate pe calea aerului la New York, unde vor fi redistribuite magazinelor universale. Cel puțin așa descrie situația un documentar de televiziune de Robert Reich citat de Kotler în a sa Biblie a managementului marketingului.

A ajuns şi la noi

Așa a ajuns contractul de lohn și în România post 89, tot pe baza decalajului veniturilor pe zone: Vest contra Est, Nord contra Sud. Sunt puține rămase, vreo 128 de societăți numai în textile în sistem lohn care activează în prezent, dar au fost mult mai multe. 46,2% din totalul exporturilor realizate de către România în perioada de dinaintea intrării în UE au fost pe bază de lohn. Faptul dădea politicienilor prilej să se împăuneze, omițând să spună că exporturile erau dublate de importuri. Contractele de lohn sunt axate pe producerea unor articole folosind mâna de lucru necalificată sau puțin calificată locală, considerată ieftină pe plan internațional. În cazul în care se folosește materia primă, aceasta este importată, prelucrată și exportată. În contul de profit și pierderi, marja brută la toată afacerea asta poate părea mare fiindcă și cifrele de afaceri sunt mari, dar cheltuielile cu salariile, chiria, aprovizionarea micșorează considerabil profitul net, fapt care a dus pentru acest tip de proces la un tratament fiscal particular cu facturarea costurilor și aplicarea deductibilităților intracomunitar, către beneficiar, impozitarea având un alt regim specific. Părțile într-un contract lohn sunt formate dintr-un exportator (extern) și un importator (intern), primul în calitate de ordonator și al doilea în calitate de executant. De obicei ordonatorul este o firmă cu brand pe piața internațională.

De la dictatura lui Ceauşescu, la dictatura brandului

Avantajul ordonatorului este că prin acest contract folosește o bază materială (clădiri, utilaje) în care face investiții minime. Acest avantaj al exportatorului extern este un dezavantaj pentru România, lohner-ul nefiind practic un investitor, ci doar un oportunist. Singurul avantaj al executantului este că ține ocupată forța de muncă. Dar și aici intervine o problemă a tranziției: fosta clasă muncitoare, calificată la vremea ei socialistă pe categorii (mai țineți minte, cei vârstnici, categoriile de calificare de la 1 bază la 7 – trecute în Cartea de Muncă?) „a cam ieșit din sistem”, cum se exprima cinic ministrul Vlădescu, și e mai greu să găsești muncitori competenți. Lucrezi cu calificați la apelul de seară, așa că avantajul manoperei ieftine este subminat de riscul ca marfa unui lot Armani, de exemplu, să fie cu deficiențe. Executantul processing-ului este în fapt ținut prizonier pentru că marfa vândută sub marca ordonatorului îl ține pe executant anonim. Astfel, cel care vine cu lohnul nu creează un avantaj durabil economiei locale.

Ironia dureroasă a istoriei: în Târgu-Mureș, un comunist tehnocrat convins de virtuțile sistemului economic trecut face lohn pentru capitaliști. O face cu revoltă și cu obidă. Nu am voie să-i public numele. Zi de Zi respectă dreptul la imagine proprie. Dar pentru ideile lui am acceptul de a le publica. Și o fac pentru că ele sunt fierbinți și actuale și fac parte din dezbaterea publică. Și o mai fac pentru că omul acesta aproape striga în biroul său, de parcă eu eram putătorul tot răului întâmplat României și în momentele acelea, prin convingerea mea, prin posibila mea convertire, ar fi restabilit o ordine ideală.

Un angajator acuză abuzurile reprezentanţilor Statului

”Dacă faci producție în România poți să fii infractor în orice moment”, e concluzia analizei cu probe făcută în cadrul interviului cu un om de afaceri din Târgu-Mureș, interviu pe care sperăm să-l putem publica. Prima sursă de conflict e Codul Muncii. Mai exact, ambiguitatea unor articole care rămân în aplicare la îndemâna inspectorilor. ”De exemplu, dacă vine Camera de Muncă acum, că e sâmbătă, și îmi găsește oameni la lucru, sunt infractor. Dacă un muncitor care nu-și știe nici buletinul său pe de rost, confundă firma mea cu firma pentru care lucrez eu și răspunde confuz inspectorului, iau o amendă pe loc de 10.000 lei. Și în momentul când cineva bate peste abdomen o palmă, acolo la București, și primește niște reverberații în urechi, îi spune burta lui o cifră și dictează secretarului: ăsta-i salariul minim ce trebuie să-l plătească toți angajatorii, atunci e stop-joc. De aici încolo s-a terminat. Dacă tu, Stat poți să fixezi într-o activitate de producție, un salariu doar printr-o simplă decizie politică, atunci noi suntem niște idioți. Îi dau oricărui angajat de la stat salariul de 100.000 de euro plus vărsăminte, îi dau contractele, clădirea, utilajele, tot, tot, mă duc acasă sau la pușcărie, vine nevasta îmi aduce un sandviș, trag un clei și gata… îi dau toată afacerea, îi dau 90% din profit și eu iau numai 10%, cu condiția să țină el 100 de angajați, să-i plătească cum vrea Statul, indiferent de productivitatea lor, să facă față la pretențiile clientului… să scoată la final banii care să-i împace pe toți.

Rigori şi capricii din partea clienţilor

Pe lângă ostilitatea Statului care vine și-ți ia banii, fiindcă funcționarii au target de amenzi, omul de afaceri mai înfruntă și rigorile și uneori capriciile clienților care îl constrâng la prețuri înrobitoare. Facturi neplătite, reclamații calitative, procese în tribunal, rezilieri unilaterale de contract, toate dificultățile în care Statul Român nu mișcă un deget, nu oferă nici cel mai mic sprijin, fac din afacerea antreprenorului un calvar – a mai reclamat patronul. ” Eu când îl aud pe unul că mă întreabă – ce faci, băi patroane? – îmi vine să-l junghi și să-l atârn să se scugă sângele din el, ca pe porci. Din păcate, aceasta este o dată obiectivă a marketingului modern. Succesul unei afaceri nu e dat de producător, ci de client. Și orice client vrea cea mai bună marfă din lume cu prețul cel mai mic. Pe de altă parte, o afacere începută e precum călărirea unui tigru, dacă te dai jos de pe ea te mănâncă.

Speţa în sine este clară doar pentru inspectori

Angajatorul are voie să îi ofere angajatului un salariu mai mic de suma salariului minim pe economie dacă acesta nu realizează norma impusă? Aceasta e întrebarea. Omul nostru de afaceri susține că dacă angajatul vine la muncă și nu numai că nu-și face norma, doar stă pur și simplu, el tot trebuie să îl plătească. Mi-a oferit ca dovadă un caz colectiv recent de la o firmă paralelă, la care un numar de angajați nemulțumiți de diminuarea salariului au depus reclamații individuale la Camera de Muncă. La declarații li s-a pus o singură întrebare: ați fost prezenți la serviciu? – da! La Tribunal, angajatorul a protestat: stai, domnule, că legea mie îmi permite implementare prin contractul de muncă a unor normative, erau în vigoare și pe vremea ailaltă, aceștia nemulțumiți sunt un procent, cei mai mulți și-au luat salariul întreg. Tribunalul a decis în favoarea reclamanților. Sumele plus vărsămintele plus penalitățile au trebuit plătite.

Codul Muncii pe masă

Am rămas șocat și l-am contrazis la nivelul bunului simț. Ajuns acasă, am deschis Codul Muncii la capitolul II – Executarea contractului individual de muncă, articolul 39, aliniatul 2: Salariatului îi revin în principal următoarele obligații – a) obligația de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuțiile ce-i revin conform fișei postului…

Bingo! Am avut dreptate, mi-am spus. Chiar i-am dat un mesaj interlocutorului meu cu speranța că îi dau o veste bună, că e probabil victima unui abuz sau a unei erori judiciare… Mi-a răspuns că oferta lui de a mă face director general rămâne valabilă. O glumă, evident, o ironie la adresa naivității mele. Am citit Codul Muncii din nou. Formal este echilibrat apără, limitează puterile ambelor părți. Există la articolul 248, alineatul 1, litera c, reducerea salariului de bază, apoi în alt capitol  daunele de patrimoniu.

Lenea nu este o formă de daună în patrimoniu?

Am consultat alți patroni sau angajați din sistemul bugetar. Toți au spus că problema normei trebuie pusă cu bună credință, să nu fie o strategie de a micșora salariul și nici de partea cealaltă, ca pe baza legii, muncitorul să se fofileze toată ziua la toaletă. Dar depinde cum se aplică. Creat precedentul juridic, celelalte tribunale vor folosi această sentință pentru a da altele asemănătoare în aceeași speță.

Problema e foarte acută, pentru că dintr-o postare pe Facebook, am constatat o mulțime de comentarii pe rezumatul acestui caz. Ne ferim deci să dăm dreptate uneia din părți. Așteptăm și părerile dumneavoastră, ale cititorilor, fie că sunteți angajați sau angajatori.

Ioan POTOLEA