Home / Sanatate / Conferința Națională „One Health”, la Târgu-Mureș

Conferința Națională „One Health”, la Târgu-Mureș

Distribuie

Asociația „One Health – New Medical Concept”, Membru Asociat al Federației Academiilor de Medicină (FEAM), în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Târgu-Mureș, Academia de Științe Medicale din România, Universitatea „Spiru Haret” și Consiliul Județean Mureș, organizează, în perioada 26 – 28 iunie, la Târgu-Mureș, Conferința Națională „One Health”, la care vor lua parte invitați de renume din țară și din străinătate. Manifestarea este acreditată de Colegiul Medicilor din România.

Teme de interes

Potrivit Departamentului de Comunicare al UMF Târgu-Mureş, tematica conferinței cuprinde: oncologie comparată, biotehnologie medicală, medicina comparată în relație cu mediul de viață, varia „One Health”, iar invitații speciali ai manifestării sunt: Andre Laurent Parodi, președintele Academiei Franceze de Medicină, și Róbert Farkas, prorector al Universității de Medicină Veterinară Budapesta.
Deschiderea oficială a manifestării va avea loc în data de 26 iunie 2017 și va fi urmată de prezentarea unui raport de activitate pe anul 2016-2017 de către președintele OHNMC România. Totodată, va fi prezentat un raport monitor FEAM, se vor face propuneri cu privire la președinți de filială și se vor derula comunicări științifice și varia „One Health”.
În a doua zi de conferință, vor avea loc comunicări științifice, varia „One Health”, discuții și concluzii. A treia zi de conferință va cuprinde comunicări științifice, o masă rotundă cu mediul de afaceri și apoi va avea loc închiderea conferinței.

Personalităţi marcante, în Comitetul de Organizare

Președinții de onoare ai Comitetului de Organizare sunt Constantin Șerban Valeca – ministrul Cercetării și Petre Daea – ministrul Agriculturii.
Președinții executivi ai Comitetului de Organizare sunt Nicolae Manolescu – președinte al OHNMC România, Leonard Azamfirei – rectorul UMF Târgu-Mureș şi Irinel Popescu – președinte al Academiei de Știinţe Medicale, iar vicepreședinții aceluiaşi Comitet sunt Diana Păun – consilier prezidențial, Peter Ferenc – președintele Consiliului Județean Mureș, Vasile Cepoi – vicepreședintele OHNMC România, Aurelian Bondrea – rectorul Universității „Spiru Haret”, Ioan Jelev – Academia de Știinţe Agricole și Silvice, Kelemen Attila – membru în Consiliul Știinţific ANSVSA, Lucian Goga – prefectul județului Mureș, Radu Roatiș Chețan – director OHNMC România şi Cornel Cătoi – rectorul USMV Cluj.

Alex TOTH

 

De asemenea, verificati

Interviu. Asociația Caritas-peste trei decenii de angajament social în slujba comunității. Află ce servicii oferă

Distribuie Asociația Caritas Alba Iulia este o organizație neguvernamentală, înființată în anul 1990 de Arhiepiscopia …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.