Home / Administratie / ISU „Mureş”, peste 1.600 de intervenţii în luna mai

ISU „Mureş”, peste 1.600 de intervenţii în luna mai

Distribuie

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „(ISU) „Horea” al județului Mureș a fost solicitat în perioada 1-31 mai 2017, prin numărul de urgență 112, să intervină la un număr de 1.620 de intervenții.

“Din totalul acestora au fost: 26 de incendii, 35 de alte intervenții, 4 accidente rutiere, 10 asigurări de măsuri PSI, 4 misiuni pirotehnice, 2 inundații şi o salvare de animal. Echipajele SMURD au fost solicitate să intervină la un număr de 1.538 de urgențe medicale pe timpul cărora 1.475 de persoane au fost asistate medical și 4 persoane au fost descarcerate. Tot în această perioadă s-au efectuat 120 de controale de prevenire a incendilor, 68 de recunoașteri la obiective din zona de competență și 37 activități de instruire și educare preventive”, a precizat cpt. Cristian Virag, purtător de cuvânt al ISU “Horea” al judeţului Mureş.

(Redacţia)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Hochei: Victorie în ultima deplasare din sezon

Distribuie Echipa de hochei U15 din cadrul CSM Târgu Mureș s-a impus în ultimul meci …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.