Home / Invatamant / Conducerea UMF Târgu-Mureş, îngrijorată că a redevenit subiect de negociere politică

Conducerea UMF Târgu-Mureş, îngrijorată că a redevenit subiect de negociere politică

Distribuie

Conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu-Mureş a reacţionat marţi, 20 iunie, la informaţiile din presă potrivit cărora liderul PSD, Liviu Dragnea, ar fi oferit parlamentarilor UDMR, ca „monedă de schimb” pentru votarea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, promisiunea înfiinţării de către Guvern, cu anihilarea autonomiei universitare, a unei secţii maghiare a UMF Târgu-Mureş.

„Sunt încălcate în mod evident două prevederi constituționale”

Într-un comunicat de presă, conducerea UMF Târgu-Mureş atrage atenţia decidenţilor politică că o asemenea decizie ar încălca două prevederi din Constituţia Românie, respectiv interdicția ingerințelor politice în viața academică și autonomia universitară.

„Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș a luat act cu îngrijorare de faptul că a redevenit subiect de negociere politică uitându-se prea repede experiența anterioară din anul 2012 care a condus la căderea guvernului în funcție printr-o moțiune de cenzură. Atragem atenția decidenților politici că acum, ca și atunci, sunt încălcate în mod evident două prevederi constituționale: interdicția ingerințelor politice în viața academică și autonomia universitară. Deși în perioada 2012-2014, în urma mai multor procese finalizate cu hotărâri definitive și irevocabile, Universitatea a avut de fiecare dată câștig de cauză, consfințindu-se astfel legalitatea tuturor deciziilor luate de Senatul universitar, astăzi asistăm la realimentarea politică a unui conflict major care părea rezolvat. Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș solicită în mod imperativ să nu redevină subiect de negociere politică. În interiorul Universității, în activitatea academică a cadrelor didactice și a studenților, altele sunt prioritățile și valorile. Respingem categoric riscul iminent al disfuncționalităților majore în viața universitară pe care această dispută politică ar redeclanșa-o”, se menţionează în comunicat.

Apel pentru susţinerea autonomiei universitare

Totodată, conducerea UMF Târgu-Mureş a anunţat că în cazul în care se va recurge la decizii politice care să implice Universitatea, aceasta va declanşa „o reacția de apărare fermă, în limitele legii și a principiilor de guvernare corecte.”
„Solicităm întregului mediu academic și societății civile să susțină autonomia universitară iar celui politic să accepte necondiționat și definitiv că Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș nu este și nu trebuie să devină subiect de capital politic pentru niciun partid”, se mai precizează în comunicat.

Alex TOTH


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

OFICIAL. Lista școlilor mureșene incluse în Programul național „Masă sănătoasă”

Distribuie Lista celor 450 de școli care vor organiza programul Masa caldă, în anul școlar …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.