Home / Reghin / Efectele terapeutice ale sânzienelor, cu Ruxandra Ștefănescu

Efectele terapeutice ale sânzienelor, cu Ruxandra Ștefănescu

Distribuie

Muzeul Etnografic „Anton Badea” din Reghin a făcut un frumos obicei cu ocazia evenimentului „Noaptea de Sânziene”, să prezinte efectele celor mai utilizate plante de leac, sarcină care în acest an i-a revenit Ruxandrei Ștefănescu, în cadrul prezentării „Puterea florilor”. „Predau fitoterapie și farmacognozie la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș. De mică am fost pasionată de plantele medicinale și destinul a făcut să ajung să împărtășesc această pasiune cu studenții mei la Facultatea de Farmacie din cadrul UMF. Pentru că plantele medicinale sunt în număr foarte mare, noi, în grădina botanică de la Facultatea de Farmacie, avem peste 600 de plante medicinale, mi-a fost foarte greu despre ce plantă să vorbesc la acest minunat eveniment”, a precizat Ruxandra Ștefănescu.

Sânziana, sursă de sănătate

Fiind o sărbătoare a sânzienelor, prima plantă prezentată a fost cea care dă și titulatura sărbătorii, sânziana. „Despre sânziene, în limba latină acestea se numesc Galium verum, fac parte din familia Rubiaceae. Se folosesc din cele mai vechi timpuri pentru tratamentul diferitelor boli. În România, datorită tradiției pe care o au sânzienele, se spune că dacă pică- turile de rouă sunt culese în dimineața zilei de Sânziene, acestea au efecte benefice asupra problemelor oftalmice. Din punct de vedere chimic, conțin niște substanțe cărora li se datorează proprietățile terapeutice, conțin favonozide, aninuri și acid carboxilic. Datorită acestor compuși, ele au efecte benefice în probleme hepatice, dar și în probleme ale rinichilor”, a punctat Ruxandra Ștefănescu.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Controversă a profesorilor catolici: „Avem sau nu liber de Paște?”. Ligia Deca: „Școala nu vă poate limita acest drept”

Distribuie Ministrul Educației din România, Ligia Deca, a efectuat joi, 28 martie, o vizită de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.