AJF Mureș și-a reales președintele Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1586 Vizualizări

AJF Mureș și-a reales președintele

În zilele trecute a avut loc Adunarea Generală din cadrul Asociației Județene de Fotbal Mureș. Comitetul Executiv al forului care are sub patronaj campionatele desfășurate pe teritoriul județului Mureș, de la Liga IV în jos, inclusiv cele pentru juniori și copii a avut ca punct prinipal pe ordinea de zi alegerea noului președintel al AJF Mureș. Inițial și-au anunțat candidatura patru membri: actualul președinte, Mircea Bucur, Cosmin Chiș-Bălan, președintele clubului Mureșul Rușii Munți, Eduard Bota, antrenorul echipei ACS Miercurea Nirajului, aflat și la conducerea ACS Speranța și Călin Flanja. Dintre aceștia, Eduard Bota și-a depus dosarul după termenul stabilit, iar ceilalți doi contracandidați ai fostului președinte nu au îndeplinit criteriile stabilite pentru a îndeplini această funcție. Astfel, singurul candidat rămas în cursă a rămas Mircea Bucur. În cadrul Adunării Generale au fost prezenți un număr de 61 membri. Pentru au votat 61 membri, împotrivă 14, iar doi s-au abținut, Mircea Bucur urmând să continue în fruntea AJF Mureș.

Noi proiecte în vederea viitoarei conduceri

De la istalarea în fruntea forului județean actuala conducere a avut câteva inițiative care au revigorat activitatea AJF. Printre acestea se numără disputarea Supercupei Mureș, care se joacă între câștigătoarea eșalonului superior care intră în competența sa (Liga IV) și câștigătoarea fazei județene a Cupei României, cea care intră în primul tur patronat de către Federația Română de Fotbal. Alte „Supercupe” se mai dispută cu titluri „simbolice” între câștigătoarele seriilor din ligile inferioare (V și VI). În acest an Supercupa Mureș se va disputa, conform obiceiului, la începutul lunii august, între Mureșul Rușii Munți, campioana în Liga IV și Juvenes Târgu-Mureș, care va debuta în prima fază a Cupei României. O altă inițiativă a AJF Mureș din ultimii ani este Cupa Secuilor, între echipele câștigătoare a fazelor județene din Harghita, Covasna și Mureș, care în acest an și-a disputat cea de-a III-a ediție. Nu în ultimul rând, va continua colaborarea cu forul omolog al județului maghiar Zala. „Vom continua colaborarea cu asociația similară din Zala, cu schimburi de experiență între antrenori, arbitri și întâlniri între echipe de juniori din cele două județe. Vom continua totodată și Cupa Secuilor, care s-a bucurat de un mare interes în edițiile disputate, dar avem în vedere și alte acțiuni, în premieră pentru AJF Mureș”, a declarat președintele Mircea Bucur după realegerea sa. Printre noile inițiative se numără demararea unui campionat de fotbal pe nisip, cu terenuri care vor fi amenajate în cadrul complexului Weekend de către primăria municipiului Târgu-Mureș, precum și un campionat județean de fotbal feminin.

Toate aceste detalii legate de continuarea acținuilor inițiate în anii trecuți, precum și cele în premieră, vor fi definitivate după alegerea noilor structuri ale AJF. Acestea vor fi stabilite după perioada concediilor, mai exact după data de 20 iulie, când va avea loc noua Adunare Generală a forului fotbalistic județean.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE