Steff Zakariás, o viață în familia baschetului mureșean

Amatorii de baschet din Târgu-Mureș îl cunosc pe Steff Zakariás. Unii sunt apropiați, alții știu că a antrenat într-o perioadă câte o grupă de juniori la BC Mureș, alții știu doar că acesta este tatăl jucătorului Steff Norbert, plecat în urmă cu trei ani pentru studii la Cluj, unde mai are de urmat un an de facultate. Se mai poate ști faptul că a fost tehnicianul echipei feminine BC Sirius Târgu-Mureș, promovată în premieră vara trecută în Liga Națională. Doar apropiații cunosc toate aceste detalii, inclusiv faptul că „Zaki”, așa cum îi spun aceștia, „luptă” pe trei fronturi: este profesor la universitatea târgumureșeană „Petru Maior”, fost antrenor, mai nou coordonator, la clubul Sirius și momentan, deocamdată doar suporter al BC Mureș, unde tocmai a revenit fiul său. Acestea sunt dealtfel prioritățile din viața sa, chiar dacă în sens invers, după cum puteți constata din interviul cu Steff Zakariás, un om deschis, cu un deosebit simț al umorului, dar înzestrat cu toate calitățile necesare, ca pedagog, dar și cu cel practic.

Reporter: Ce se poate spune, ca introducere, despre Steff Zakariás?

Steff Zakariás: Ce aș putea să spun? Împlinesc în 16 octombrie 50 de ani și aș putea spune că am fost „condamnat” să mă orientez spre această carieră. Provin dintr-o familie cu doi părinți profesori de sport. Tatăl meu a avut specializarea baschet și mulți elevi de-ai săi, colegi de generație cu mine, au ajuns nume importante în sportul românesc. Mama a avut specializarea gimnastică și a predat o viață cu rezultate deosebite educația fizică. Au fost alte vremuri, când activitatea era concentrată în anumite perioade pe mobilizarea a mii de copii care erau duși pe stadion să pregătească grandioasele sărbători, evenimente pe care trebuia să le organizeze printre altele. Eu am practicat mai multe sporturi. De mic copil am jucat tenis de câmp, apoi, la Liceul „Bolyai” am început cu baschetul, pe care l-am practicat până la nivelul Diviziei B, la CSU Brașov, unde am făcut facultatea. Am mai practicat artele marțiale, unde am ajuns la nivelul de 2DAN, apoi polo, dar la nivel de juniori. Erau alte vremuri, în care te puteai afirma doar dacă te transferai la Steaua sau Dinamo, unde erau duși cei mai valoroși.

Rep.: Care a fost factorul determinant pentru orientarea spre baschet?

S.Z.: După ce am terminat facultatea, perioadă în care urmam în paralel și Matematica, la sport aveam două specializări: schiul și baschetul. Aveam două opțiuni pentru titularizare în oraș: „Papiu” sau Școala 18. Aveam a doua notă din promoție și, la înțelegere cu colegul și prietenul meu Rusu am decis să aleg a doua școală. Acolo m-am orientat spre baschet. S-a construit sala de sport, puteam face mai multe ore de sport. Am alcătuit clase speciale de baschet și puteai „jongla” cu cei care voiau să facă sport.

Rep.: Cum este să fii angajat pe trei fronturi: dascăl, antrenor și tatăl unui jucător de Ligă Națională, evident și suporter? Care sunt prioritățile?

S.Z.: La „Petru Maior” nu este catedră de sport, eu sunt singurul titular la sport, dar mă ajută mult colega Simona Făgăraș de la UMF. Aici am sarcina de a educa, de a-i învăța pe elevi să facă mișcare. Am acolo și satisfacții, oferite de cei mai conștiincioși, dar și decepții din partea celor cărora fac ceea ce fac doar pentru a trece timpul. La latura de învățământ mai am satisfacția să constat să am colegi foarte valoroși, dascăli pricepuți, sunt oameni ambițioși, știu ce vor, dar la sport este greu să-i motivezi pe elevi. Al doilea, cel din cadrul clubului este diferit, evident, se dorește performanța. Actuala conducere de la clubul Sirius îmi dă toată încrederea în viitor. Este un club tânăr, dar care crește sănătos. Am renunțat la a antrena prima echipă din mai multe motive, dacă tot vorbeam despre priorități, dar felul în care merg lucrurile mă fac optimist în această privință. Intenția mea la club este de a pune la punct o structură solidă. Din experiența mea, pot afirma că foarte des rezultatele slabe vin din incompetența antrenorului, inclusiv în alegerea lotului. Pe de altă parte, nu putem copia alte campionate dacă nu avem aceleași posibilități, trebuie să vezi cine este capabil pentru a atinge țelul dorit și cine nu, să vezi calitățile necesare și de a-i implementa pe cei sosiți din afară în sistemul nostru.

Rep.: Ultimul subiect se pare că a devenit primul.

S.Z.: Da. Revenind la priorități, familia o consider că trebuie să fie pe primul loc. Așadar, revenirea fiului acasă este o mare bucurie pentru mine și familie, îl avem mai mult alături. Este un motiv de mândrie, îl poate vedea și tatăl meu, pentru care înseamnă foarte mult, să-și vadă nepotul pe teren. Pe de altă parte, ca părinte am și ceva rețineri în ceea ce-l privește. Este în ultimul an la Facultatea de Topografie din Cluj. A făcut la „U” câte două antrenamente pe zi, dar era printre primii la învățătură. Acum, pe perioada vacanței se poate antrena, o și face, dar îmi pun întrebarea dacă va neglija ultimul an de școală, deoarece cu sportul se termină la un moment dat, dar trebuie să se gândească și la viitorul lui profesional.

Rep.: Ce concluzii putem trage în legătură cu situația actuală a sportului mureșean, de felul în care este susținut?

S.Z.: Aici ar trebui să o luăm pas cu pas. Ar trebui să se profite de noua legislație, care permite susținerea sportului de performanță din bani publici. Se pot investi bani mulți în echipele care ne reprezintă orașul. Nu aș vrea să jignesc pe nimeni, dar aș putea pune o întrebare: unde sunt puternicii agenți economici din oraș? Aici este baiul, să ne exprimimăm ardelenește. Alte orașe, să nu ne referim la Cluj, unde știm cum merg lucrurile, dar orașe ca Bistrița, Alba Iulia, Brașov, Sibiu, sau altele, care se dezvoltă, iar noi facem pași înapoi. Aici este vorba și despre mentalitate. La noi, o persoană cu o funcție publică dacă încearcă să obțină sprijin, este acuzată din toate părțile, de corupție, șantaj, sau orice, se pun numai piedici.

Rep.: Ce concluzie putem trage referitor la acest aspect?

S.Z.: În alte locuri comunitatea locală sprijină sportul, se implică, deoarece aceștia fac cinste localității. Ne punem întrebarea: câți medici care termină aici rămân la Târgu-Mureș, câți profesori vor ocupa posturi pe specializările la care s-au pregătit? Acest lucru se petrece în toate domeniile la noi. Din exepriența mea, am umblat prin multe locuri, nu știu să mai existe vreo țară unde valorile nu sunt respectate. În sport de exemplu, la noi este Academia „Gheorghe Hagi”, dar de ce nu sunt academii „Ion Țiriac” sau „Laci Bölöni”? Atunci, să nu ne mai mirăm că sportivii care se ridică pleacă din lipsa sprijinului. Aceștia revin dacă sunt respectați, dar din păcate la noi acest lucru nu se petrece.