Falimentul a trecut, cu ochii pe „țintar” Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 609 Vizualizări

Falimentul a trecut, cu ochii pe „țintar”

Scăpată de faliment, divizionara secundă de fotbal ASA Târgu-Mureș va încerca să revină în Liga I din primul sezon după retrogradare. Mureșenii conduși de directorul sportiv Dinu Gheorghe și pregătiți de antrenorul Bálint Lászlo vor fi cu ochii pe tragerea la sorți a noii ediții din Liga II. Aceasta va avea loc săptămâna viitoare, în data de 25 iulie, în cadrul Adunării Generale Extraordinare a cluburilor din liga secundă, iar prima etapă se va disputa în 5 august.

O victorie și un eșec în amicale

ASA a pierdut un joc și l-a câștigat pe al doilea în amicalele susținute în cadrul cantonamentului pe care îl efectuează în această perioadă la Brașov. Mureșenii au cedat mai întâi cu 1-2 (1-1) în fața formației CS Afumați (Ilfov), o viitoare adversară în liga secundă. Pentru ASA partida a fost una de succes, în ciuda înfrângerii din acest joc de verificare. Motivul? Echipa tocmai a trecut peste „testul” dosarului de reorganizare. Acesta a fost aprobat, astfel echipa a evitat falimentul și va putea evolua în ediția viitoare în Liga II. În primul amicalul disputat golul formației mureșene a fost înscris de Licu în minutul 42. Acesta a stabilit scorul primei reprize, după ce adversarii au deschis scorul în minutul 15 şi au obținut victoria cu un gol înscris în minutul 71.

Mai puțin important în aceste condiții rezultatul echipei care în urmă cu două sezoane lupta pentru titlu, dar faptul că echipa va continua este un pas important înainte. ASA a început meciul cu formația: Iacob – Băjan, Ene, Fl. Ilie, Panait, Iacob, Candrea, Schieb, Lasso, Licu, Petra. Pe parcursul reprizei secunde au mai intrat: Moga – Casian, Raiciu, Boiciuc, Chertes, Al. Stoica, Petriş, Iliescu, Muntean.

În al doilea joc, disputat cu una dintre fruntașele seriei I din Liga a III-a, AFC Hărman (județul Brașov), rămasă la un singur punct de promovarea în liga secundă, ASA a învins cu 1-0. Unicul gol al meciului a fost înscris de Paul Iacob, din lovitură liberă, mijlocaș de 21 de ani venit de la Viitorul Constanța.
Echipa de start folosită în acest joc a fost: Fl. Iacob – Băjan, Fl. Ilie, Chertes, D. Munteanu, Panait, P. Iacob, Raiciu, Lasso, Licu, Petra. În repriza secundă au mai jucat:
Moga – Ene, Candrea, Schieb, D. Casian, Boiciuc și Iliescu.

Până la revenirea la Târgu-Mureș, programată pentru data de 23 iulie, mureșenii vor mai disputa întâlnirea cu nou promovata în Liga II, sibienii de la AFC Hermannstadt, partidă programată sâmbătă, 22 iulie.

 

Sursa foto: ASA Tg. Mureș

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE