Share

Home / Interviu / Marele Război în dezbaterea Școlii de Vară de la Universitatea „Petru Maior”

Marele Război în dezbaterea Școlii de Vară de la Universitatea „Petru Maior”

Marele Război sau Primul Război Mondial va fi reconstituit din punct de vedere istoric, literar, cinematografic etc. într-o suită de conferințe deosebit de interesante organizate de către Universitatea “Petru Maior”, în colaborare cu Societatea Națională de Științe Istorice din România în cadrul Școlii de Vară cu tematica “Marele Război: trăiri, memorie, consecințe”. Despre evenimentul care debutează vineri, dar și despre perioada războiului și ale sale consecințe ne-a vorbit prof. univ. dr. Cornel Sigmirean, președintele Senatului UPM și Co-Director SNȘI, într-un interviu acordat Zi de Zi. 

Aurelian Grama: Multă lume se întreabă cum se  aniversează în România Centenarul Primului Război Mondial și cei o sută de ani de la Marea Unire, eveniment care va fi sărbătorit în 2018. Putem spune că Școala de Vară de la Universitatea „Petru Maior”, organizată în colaborare cu Societatea de Științe Istorice din România, poate reprezenta un răspuns la asemenea întrebări?

Cornel Sigmirean: Într-adevăr, Școala de Vară cu tema “Marele Război: trăiri, memorie, consecințe” este dedicată războiului din anii 1914-1918 și consecințelor acestuia pentru istoria Europei. Asemenea manifestări științifice se organizează în multe instituții de învățământ și de cercetare, care au ca temă Marele Război, cum s-a numit conflictul militar până în anul 1939, când a început al doilea mare război mondial. Întrebarea oamenilor este într-un fel îndreptățită. În istoriografia europeană, Primul Război Mondial reprezintă un subiect prioritar în acești ani, precum în Europa Centrală și de Sud Est este anul 1918, anul destrămării marilor imperii și al nașterii statelor succesorale sau întregirea statelor naționale. Cercetările au fost subvenționate de guvernele europene, începând cu anul 2014, fiecare țară încercând să reconstituie realitățile războiului, ale vieții de pe front și din spatele lui. Fiecare istoriografie încearcă să-și impună propria viziune asupra războiului, unele studii mergând pe o viziune europeană, cu asumarea colectivă a culpei declanșării conflagrației care a costat viața a 10 milioane de oameni. Adevărul este că puține evenimente sunt atât de mult studiate și produc o literatură critică mai relevantă decât cea dedicată războiului din 1914-1918. Centenarul evenimentelor din 1914-1918 a generat o bibliografie copleșitoare despre război, reluându-se inclusiv tema vinovăției pentru declanșarea lui.

A. Grama: Spre cine se îndreaptă culpa războiului în majoritatea studiilor?

C. Sigmirean: Simplificînd lucrurile, se poate spune că vinovatul principal a fost Gavrilo Princip, liderul grupului de iredentiști bosnieci care la 28 iunie l-au asasinat pe Franz Ferdinand și pe soția lui, Sofia. La sfârșitul războiului, vinovată a fost găsită Germania, suportând o lungă perioadă de timp să fie arătată cu degetul, din cauza politicii sale imperialiste și a puternicului său aparat militar. Antanta părea nevinovată, constrânsă să intre în război pentru a apăra democrația. Cu timpul, lucrurile s-au mai nuanțat, toate puterile beligerante fiind vinovate pentru că au dus lumea spre un asemenea dezastru. Unii istorici au acuzat și presa, care a incitat populația. În sinteză, se vorbește despre cele două țări, Germania și Austro-Ungaria, care au declarat război Serbiei, dominate de ideea de hegemonie în Europa. Dar nu se uită nici faptul că a existat o dorință de revanșă a Franței după înfrângerea de la Sedan și pierderea Alsaciei și Lorenei. În general, este analizată politica marilor puteri, dar mai nou se vorbește tot mai mult despre idei și sentimente: naționalismul, concurența economică dintre națiuni, dominate de ideea darwinistă a competiției, în care câștigă cel mai puternic, ura și disprețul, temerile față de posibilele revoluții, față de anarhiști, speranțele într-o lume mai bună, pretențiile de onoare și bărbăție etc.

 

Sursa foto: ziardecluj.ro

 

A. Grama: Dar războiul a însemnat cu mult mai mult, căutarea vinovatului nu cred că mai reprezintă azi o miză a cercetării istorice.

C. Sigmirean: Azi istoriografia acordă o mare importanță experiențelor de pe front, dar mai ales celor din spatele frontului, subiecte mai puțin cercetate, despre veteranii mutilați care nu și-au revenit psihic niciodată, despre soțiile neconsolate, care au dus patru ani greutățile familiei, despre calamitățile războiului, epidemii de gripă, febră tifoidă, holeră, despre foamete etc. Peste toate, totuși, rămâne întrebarea, de ce s-a pornit acest război? Dacă citim corespondența dintre monarhii care conduceau atunci Europa, rămânem surprinși cum se îndemnau să evite izbucnirea unui conflict. Declanșarea lui a fost un șoc, cu toate că părea inevitabil. Putea fi evitată generalizarea lui dacă nu intervenea Marea Britanie. Și totuși dezastrul s-a produs. Marele istoric Jacques Le Goff spunea că războiul din 1914-1918 a reprezentat intrarea dezastruoasă în tragicul secol al XX-lea. Altfel, cu toate că de la încheierea lui s-au scris mii de studii, în mod paradoxal, declanșarea „Marelui Război” pare încă învăluită în mister. Cu toate că Europa era împărțită în două tabere militare, puțini dintre cetățenii ei trăiau sub amenințarea izbucnirii unui război. În literatura utopică a vremii se imagina că într-un viitor, mai mult sau mai puțin îndepărtat, se va crea o lume unificată: Statele Unite ale Europei sau chiar o federație mondială. Lumea Europei de atunci trăia din plin Belle Epoque, lumea valsului, a cafenelei, a bucuriei de a trăi.

Transilvania în Marele Război

A. Grama: Românii din Transilvania și Bucovina erau parte a Imperiului Austro-Ungar. Sperau atunci în deznodământul care a intervenit în 1918? 

C. Sigmirean: Românii din Transilvania trăiau cu speranța că noul împărat al Imperiului dunărean, Franz Ferdinand, va renunța la formula dualistă, în favoarea federalizării, așa cum prevedea Aurel C. Popovici în cartea Statele Unite ale Austriei Mari, carte apărută în 1906 la Leipzig, cu sprijinul financiar al Guvernului român. Însă, în fatidica zi de 28 iunie 1914, moștenitorul tronului a fost asasinat la Sarajevo de către studentul sârb Gavrilo Princip, membru al organizației secrete sud-slave Mâna neagră. Stefan Zweig, marele scriitor, dramaturg, istoric, spunea într-o carte de amintiri că odată cu glontele de la Sarajevo a dispărut lumea statorniciei și a rațiunii creatoare. Oamenii politici din Transilvania au primit cu tristețe vestea asasinatului din 1914. Se pot vedea ziarele din 1914, care consemnau că odată cu  moartea lui Fr. Ferdinad au murit toate nădejdile românilor. Pentru majoritatea oamenilor politici, pentru ziariști era greu de întrezărit atunci colapsul Imperiului și crearea șansei ca Transilvania să se unească peste patru ani cu Regatul român.

A. Grama: Până atunci, românii din Transilvania și Bucovina au luptat pe toate fronturile în care a fost implicată Austro-Ungaria…

Cornel Sigmirean: La 28 iulie, Viena a declarat război Serbiei, un război care va cuprinde în vâltoarea sa 30 de țări din întreaga lume. În Austro-Ungaria declarația de război și mobilizarea au fost primite de-a dreptul cu entuziasm. Liderii politici români din Austro-Ungaria considerau că sosise momentul adevărului pentru a-și demonstra loialitatea față de tron și patrie. La scurt timp, mitropoliții de la Sibiu și Blaj au trimis circulare parohiilor, în care li se cerea credincioșilor să răspundă la ordinul de mobilizare. În pastoralele publicate la slujbele religioase ținute în biserici sau în cuvântările ținute cu ocazia plecării pe front, preoții adresau celor mobilizați îndemnul de a onora obligațiile pe care le aveau pe cale militară. Autoritățile locale au permis românilor mobilizați să poarte cocardele tricolore, iar fanfara regimentelor să cânte Deșteaptă-te, române! Inclusiv ordinele militare erau transmise în limba română. În satele și orașele Transilvaniei s-a permis arborarea drapelului românesc, autoritățile explicând situația prin faptul că România este aliata Austro-Ungariei și a Germaniei. Atașamentul naționalităților în general a fost peste așteptări. Aliații și-au imaginat că unitățile de rezerviști, dominate de elementul slav vor dezerta sau vor lupta prost, dar aceste trupe s-au comportat la fel de bine ca și ceilalți beligeranți. După declarația de război, o armată uriașă s-a pus în mișcare cu gândul că războiul va fi scurt, că nu vor cădea frunzele de pe copaci și militarii mobilizați se vor întoarce acasă. Pe parcursul războiului au fost mobilizați peste opt milioane de bărbați. Din Transilvania au fost chemați sub arme 926.500 de soldați și ofițeri, din care 484.924 erau români. Printre ei au fost și circa 200-250 de ofițeri: generalul-maior M. Alexandru Barbini, generalul-maior Teodor Gabriel, colonelul Traian Băcilă, colonelul Augustin Boeriu, colonelul Ioan Boeriu, la sfârșitul războiului avansat la gradul de maior și înnobilat cu titlul de baron, generalul-maior Dănilă Papp și alții. Atât pentru ofițeri cât și pentru simplii sodați, mobilizarea a fost privită ca un gest patriotic, popoarele fiind convinse că ţara lor a fost agresată de inamic şi sunt datoare să o apere. Criza loialității a început în cazul românilor la intrarea Regatului român în război. Moartea împăratului Francisc Iosif și intrarea României în război au zdruncinat loialitatea față de tron,  în situația de a alege  între coroană și națiune, românii au optat în favoarea națiunii.

 

Sursa foto: ziardecluj.ro

 

A. Grama: În atitudinea românilor din Transilvania față de război a contat și situața României, aliată a Triplei Alianțe până la izbucnirea conflictului militar, neutră între anii 1914-1916, după care a intrat în război alături de Antantă? 

C. Sigmirean: Până în anul 1916, românii din Austro-Ungaria luptau într-o armată care era aliata României, cel puțin așa susținea propaganda din Imperiu. La 27 august 1916, la ora 9 seara, ministrul român de la Viena, Edgar Mavrocordat, a transmis Ministerului austro-ungar de Externe o declarație de război. În același timp, trei armate române au intrat în Transilvania. Acțiunea Regatului român se baza pe susținerea diplomatică și militară a Franței, Rusiei, Italiei și Angliei. Intrarea Armatei române în Transilvania a adus România în conflict armat și cu Germania, Turcia și Bulgaria, ceea ce a amplificat riscurile războiului. Pe fondul neasumării angajamentelor militare de către Antantă, toamna anului 1916 a fost o adevărată catastrofă pentru România. La sfârșitul anului, armata, o parte a populației și guvernul s-au retras la Iași, Bucureștiul fiind ocupat. După retragerea Rusiei din război, România va semna pacea separată cu Austro-Ungaria și Germania. A reintrat în război înainte cu două zile înainte de semnarea armistițiului din 11 noiembrie 1918. Potrivit majorității istoricilor, sfârșitul Imperiului nu a venit de pe front, ci din interior, sub impactul mișcărilor naționale. Intrarea României în război a avut o valoare simbolică, fiind jertfa eliberării, a sacrificiului pentru națiune. La sfârșitul războiului, toate regiunile românești ale fostului Imperiu Habsburgic și Basarabia, anexată Rusiei în 1918, s-au unit cu România, împlinindu-se visul generației războiului, de avea o Românie Mare, prin unirea teritoriilor istorice cu Regatul român. Imperiul dunărean, creat de Habsburgi în peste 400 de ani, s-a prăbușit prin mișcările naționale ale popoarelor de la sfârșitul războiului. „Începutul sfârșitului” s-a produs aproape lamentabil. La Budapesta, premierul Ungariei, Károly Mihály, a depus jurământul față de împărat în toamna anului 1918 prin telefon. După două zile, Károly Mihály îl anunța pe împărat că revoluția era în desfășurare la Budapesta și că Ungaria cere separarea de Austria. A reprezentat actul de abolire a dualismului austro-ungar. În câteva săptămâni, fiecare națiune în parte și-a cerut dreptul la autodeterminare. Indiscutabil, dispariția marilor imperii și crearea statelor naționale din Europa Centrală și de Est reprezintă cea mai importantă consecință a  Marelui război.

Secolul extremelor 

A. Grama:  Istoria războiului reprezintă, după unii istorici, începutul secolului al XX-lea, un secol al războaielor, revoluțiilor și ideologiilor. Se poate spune așa ceva?

C. Sigmirean: Dacă acceptăm că secolul al XIX-lea, „secolul cel lung”, s-a sfârșit în spiritul care l-a caracterizat la 1914, putem lua în considerare că „secolul extremelor”, secolul XX, a început la 1914. Se vorbește despre un secol început cu Primul Război Mondial și încheiat prin războiul din fosta Iugoslavie.

A. Grama: Un secol, ca de altfel și Marele Război, care are încă multe necunoscute.

C. Sigmirean: Da, așa este. Păcat că guvernele României din anii 2014-2017 nu au acordat importanță cercetării evnimentelor din anii 1914-1918, așa cum am arătat la începutul dialogului nostru că se întâmplă în multe țări din Europa. La București s-a considerat că aniversarea războiului trebuie să înceapă doar în 2016, când se împlineau 100 de ani de la intrarea României în război. Se ignora faptul că o mare parte a românilor, din Transilvania, Bucovina și Basarabia, au intrat în război în 1914. Este un fapt semnalat de chiar titlul cărții istoricului Liviu Maior, Doi ani mai devreme. Ardeleni, bucovineni și basarabeni în război: 1914-1918, poate una din cele mai sincere cărți despre Marele Război. Semnalăm, de asemenea, și cartea istoricului Ioan Bolovan, Primul război și realitățile demografice din Transilvania. Familie, moralitate și raporturi de gen. Din păcate, au apărut puține studii dedicate Marelui Război, în condițiile în care sunt enorme documente încă necercetate. De exemplu, zecile de mii de scrisori trimise de pe front, aflate la arhivele din Transilvania. De asemenea, memorialistica ofițerilor și soldaților care au făcut războiul, o sursă istorică valorificată în parte de regretatul istoric Nicolae Bocșan, care a editat trei volume de documente deosebit de sugestive pentru cunoașterea vieții românilor din Banat și Transilvania în anii Marelui Război.

Un program interesant 

 

 Prof. univ. dr. Mircea Dumitru, rector Universitatea București. Sursa foto: Agerpres Foto

A. Grama: Parcurgând Programul Școlii de Vară: Marele Război: trăiri, memorie, consecințe, am observat că sunt multe subiecte deosebit de originale pentru istoria războiului. 

C. Sigmirean: Societatea de Științe Istorice din România și Universitatea „Petru Maior”, în calitate de organizatori ai Școlii de Vară, au avut în vedere dezbaterea unor teme de actualitate, bazate pe cele mai recente cercetări din istoriografia noastră și europeană dedicate războiului. În prima zi se vor ține trei conferințe de mare interes: Bogdan Murgescu, istoric, profesor la Universitatea din București, președintele Societății de Științe Istorice va conferenția despre Marele Război – fațetele realității istorice și perpectivele istoricilor, Cornel Sigmirean va prezenta comunicarea De la loialismul dinastic la proiectul naţional. Românii din fostele imperii în război, iar istoricul Ioan Bolovan, de la Universitatea Babeș-Bolyai, comunicarea Marele Război – un rău necesar? Consecințe demografice și societale. Vor fi cinci zile de conferințe și dezbateri, la care vor propune comunicări: Oana Habor (Universitatea Babeș-Bolyai) -„Zbuciumul durerilor”. Experiența bolii și a suferinței în anii Marelui Război, Corina Teodor – Protopopiatul greco-catolic al Mureșului în anii Marelui Război, Andrei Florin Sora (Universitatea din Bucureşti) – În slujba românilor? Funcţionarii publici în teritoriul românesc ocupat de Puterile Centrale, noiembrie 1916-aprilie 1917, Ligia Livadă Cadeschi (Universitatea din Bucureşti) – „Însemnările din Războiul României Mari” ale doctorului Vasile Bianu (1926), Mihaela Daciana Boloș – Proprietatea intelectuală în Primul Război Mondial, Simion Costea – Sfârșitul Marelui Război și proiectele de unificare europeană în perioada interbelică, Virgil Pană – Tîrgu Mureșul interbelic. Administrație și politic, Lucian Nastasă (Institutul de Istorie „G. Bariţiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române) – Frontierele spirituale și preludiul Marii Uniri. Studenții basarabeni în universitățile românești (1914-1918), Laurenţiu Vlad (Universitatea din Bucureşti) – România și Primul Război Mondial în paginile jurnalului L’Illustration, Giordano Altarozzi – Marele Război în cinematografia universală, Mihaela Grancea (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu) – Filmul Pădurea spânzuraților. Între conformismul politico-ideologic și exigența estetică, Iulian Boldea – Primul Război Mondial în literatura română ș.a. Rectorul Universității din București, Mircea Dumitru, filosof, membru corespondent al Academiei Române, fost ministru al Educației în Guvernul Dacian Cioloș, propune un subiect de reflexie după o sută de ani de la Marele Război – Suntem mai mult sau mai puțin violenți azi? Reflecții la un secol după Marele Război. Este greu să facem o selecție a conferințelor și dezbaterilor care vor avea loc. Dar iubitorii de istorie, alături de profesorii de științe sociale din județ și din țară înscriși la Școala de Vară, pot participa la toate manifestările științifice, inaugurate în Aula Universității „Petru Maior”, vineri, 21 iulie,  ora 10, și continuate la Cabana Universității „Petru Maior” din Complexul de Agrement și Sport „Mureșul”.

 

Prof. univ. dr. Ioan Bolovan, Universitatea Babeș-Bolyai. Sursa foto: Agerpres Foto

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

FOTO-VIDEO: Incendiu simulat, 600 de persoane evacuate din clădirea E.ON

600 de angajați ai E.ON au fost evacuați în această dimineață din sediul companiei de …

Share
Share