Ada Milea vorbește despre orașul natal, colaboratori și momentele de maximă inspirație: „Pentru mine, dimineața e foarte importantă.“

Cunoscuta cantautoare Ada Milea a fost invitată la cea de a treia ediție a conceptului de evenimente „Desculț în iarbă“ alături de actrița Anca Hanu.

Organizatorii evenimentului au susținut o conferință de presă la care au participat DJ Sorin Lupașcu, solista Sorana Mărgăraș împreună cu Stelian și Dragoș Colceriu, Anca Hanu și Ada Milea.

Una dintre cele mai originale artiste din România, Ada Milea a sfidat canoanele muzicii și a produs un stil personal în care a topit umorul cu inteligența vie, ludicul cu poezia. Muziciana s-a inspirat frecvent din literatură, a abordat numeroase teme sociale și a ironizat defectele umane cu înțelegere și inspirație.

Am stat puțin de vorbă înainte să înceapă conferința, iar Ada Milea mi-a răspuns la întrebări în stilul ei inconfundabil.

Reporter: Sunteți născută în Târgu-Mureș, dar sunteți plecată de mult din oraș. În ce măsură vă mai simțiți târgumureșeancă?

Ada Milea: Da, e oricum special Târgu-Mureșul pentru mine fiindcă aici m-am născut, am avut bunici aici, am studiat și am compus multe cântece. Într-un fel, am început în acest loc. Am și lucrat aici, de altfel.

Rep.: Presupun că v-a servit și ca inspirație la un moment dat.

A.M.: Da, mai ales conflictele româno-maghiare fiindcă eu, fiind jumi-juma, reușeam să fac cântece să enervez ambele tabere. Sau, dimpotrivă.

Rep.: Ce vă inspiră în mod obișnuit?

A.M.: O vreme, mă inspira foarte mult societatea, acum lucrez mult în teatre și sunt nevoită să mă inspire textele regizorilor care le propun. Cumva, mi-am formatat repertoriul și am băgat multe cântece din spectacole de teatru la care am lucrat.

Rep.: Aveți un anumit ritual al creației? Compuneți în anumite momente ale zilei?

A.M.: Niciodată nu e la fel, dar dacă nu lucrez seara și stric dimineața ce am făcut seara, parcă nu e în regulă. (Râde) Pentru mine, dimineața e foarte importantă.

Rep.: Cum a început colaborarea cu Anca Hanu? Vă știam mai mult cântând cu Bobo Burlăcianu și varianta de față mi se pare inedită.

A.M.: Nu e deloc inedită, e o variantă ciungă, noi de fapt suntem patru în variantă completă. Anca și colegul ei, Cristi Rigman, sunt angajați la Teatrul Național Cluj-Napoca, unde eu am tot lucrat. I-am furat de-acolo și am făcut o trupă din patru împreună cu Bobo Burlăcianu. Când mai are timp, mai vine o colegă din Cluj, Sânziana Tarța. Atât de greu ne strângem… ieri am cântat cu Bobo, azi cânt cu Anca, în capul meu e o varză… (râde). Dar e fain când reușim să ne strângem trei, patru e extraordinar și cinci e ideal.

Rep.: Ce trăsături v-au legat de oamenii cu care colaborați? Ce căutați la echipa dumneavoastră?

A.M.: Jocul… e ca un joc și tu propui unele jucării, iar ceilalți aleg să se implice sau se consideră prea maturi pentru așa ceva.

Rep.: Trebuie să fie ca niște copii mari?

A.M.: Cred că da. Ca-n „Micul prinț“.

Rep.: Aveți vreun citat preferat din „Micul prinț“?

A.M. (după un scurt moment de gândire): „Ochii nu pot pătrunde în miezul lucrurilor, cu inima trebuie să cauți.“

Rep.: La „Desculț în iarbă“ veți cânta pe o insuliță. Care a fost cel mai inedit sau ciudat loc în care ați cântat până acum?

A.M.: Ciudat? Hmmm…. Am cântat împreună cu Anca la o conferință de hermeneutică la Biblioteca Județeană „Octavian Goga“ din Cluj. A fost o experiență de neuitat. Ne-am simțit foarte bine. Aveam niște scaune pe care nu le puteam folosi ca să cântăm și ne-am cocoțat pe mese. De fapt, ne-am cocoțat pe mese fiindcă microfoanele erau fixate pentru vorbitul în picioare. Da, dar, a fost de neuitat.

Andrei VORNICU