Actrița Anda Saltelechi este emotivă din fire, dar ajunsă pe scenă, se schimbă: „Se întâmplă ceva ce mă aruncă acolo şi apoi nu mă mai opresc până la sfârşit.”

Anda Saltelechi este născută în Reghin și a venit la Târgu-Mureş să urmeze cursurile Facultății de Litere ca să devină profesoară. Aici, însă, a cunoscut-o pe regizoarea târgumureșeană Crista Bilciu care i-a schimbat cursul profesional. Anda a lucrat cinci ani în învățământ, dar în 2006 s-a mutat împreună cu Crista Bilciu la București. În 2009 a absolvit Secția Actorie a Universității Hyperion și a jucat în numeroase spectacole independente și experimentale sub bagheta regizorală a Cristei Bilciu.

Natura cameleonică a intepretărilor sale, forța expresivă și dedicarea totală au atras atenția Teatrului Odeon din Capitală care a angajat-o în 2013. Aici, a avut șansa să lucreze cu regizori renumiți. A continuat să joace în zona teatrului independent, înființând împreună cu Crista Bilciu asociația Teatrul de Foc, sub auspiciile căruia s-a născut monodrama „Pe jumătate cântec”, bazată pe textul premiant al Concursului de Dramaturgie de la Bacău în 2015. Spectacolul a fost deja jucat în trei festivaluri și a mai fost selecționat la alte patru.

Am povestit cu Anda Saltelechi despre one woman show-ul produs de Teatrul de Foc, depre colaborările din viața ei și, în general, despre o carieră clădită cu mari sacrificii, dar cu o pasiune echivalentă.

Reporter: Care a fost cea mai mare provocare sau dificultate pe care ți-au ridicat-o repetițiile la „Pe jumătate cântec”?
Anda Saltelechi: Crista Bilciu a scris textul în oraşul ei natal, la Târgu-Mureş. Eu eram la Bucureşti. Îmi trimitea câte un fragment, pe măsură ce îl scria. Îmi plăcea foarte mult să citesc, dar mă îngrozea cantitatea de informaţie. Ţin minte şi acum primele reacţii ale mele în timp ce citeam. Repetiţiile au fost dificile, cu renunţări, reveniri, bucurii şi mari tristeţi. Eram într-o vacanţă pe la Suceava. Şi acolo eram cu textul prin pădure, îl repetam aproape tot timpul. Am repetat aproximativ un an, cu întreruperi. Am rupt text, l-am lipit la loc, am continuat, am avut migrene. Până la urmă, iată-ne unde suntem acum.

Rep.: Împreună cu Crista, formați un parteneriat artistic de durată și de succes. Povestește-ne puțin despre relația voastră de colaborare și de prietenie.
A.S.: Da, artistic şi uman. Am văzut spectacole împreună, am citit cărţi… bine, ea mai multe decât mine (râde), am trecut prin foarte multe lucruri împreună, ceea ce ne-a unit cumva. Uneori nu trebuie să-şi termine indicaţia regizorală până la capăt că ştiu ce urmează să zică. Ne certăm mult, dar şi asta ne uneşte. Ne lăsăm vulnerabile una în faţa celeilalte, ceea ce dă autenticitate relaţiei noastre profesionale.

Rep.: Cum a fost primit spectacolul până acum la celelalte festivaluri la care a participat?
A.S.: În momentul în care vorbesc cu tine „Pe jumătate cântec” a fost în trei festivaluri: Bucharest Fringe, Festivalul National de Teatru Independent şi Festivalul Dramaturgiei Româneşti din Timişoara. În toate trei a fost bine, dar la Timişoara, a fost foarte frumos. Un public cald, receptiv. Am ajuns aproape de începerea spectacolului, după un spectacol şi o repetiţie la Bucureşti, mers cu trenul 10 ore, pierdut maşină de legătură de la Arad. Am făcut luminile, un duş, mi-am luat costumul si a început spectacolul. Imediat după spectacol m-am urcat în tren spre Bucureşti unde mă aşteptau repetiţiile cu domnul Măniuţiu. Îmi amintesc cum am urcat spre sala de spectacol acolo, la Timişoara, cu o actriţă care mi-a povestit de ce se numeşte sala „Uţu Strugari”. M-a emoţionat şi am jucat cumva şi pentru el. Povestea lui se întâlnea oarecum cu povestea Francescăi.

Rep.: Ai emoții să joci în următoarele festivaluri?
A.S.: Dacă am emoţii?! Eu tot timpul am emoţii, şi de-ar fi să joc în momentul ăsta numai pentru tine, d-apoi în Festivalul Naţional de Teatru, FEST(IN) pe Bulevard, Undercloud sau Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea?

Rep.: Care a fost reacția ta când ai aflat de selecționarea la FNT?
A.S.: Am plâns. M-am gândit că mama şi tata s-ar fi bucurat. Probabil oricum se bucură. Reacţia a fost mai complexă de atât, mi-e greu acum s-o pun în cuvinte. Ştiu că am încercat să o sun pe Crista, dar avea telefonul descărcat, aşa că am stat şi m-am gândit la ultimii 10 ani din Bucureşti. La reuşite, nereuşite.

Rep.: Știu că ești foarte emotivă în afara scenei. Cum reușești să te aduni și să intri apoi pe scenă?
A.S.: Nu ştiu. Se întâmplă ceva ce mă aruncă acolo şi apoi nu mă mai opresc până la sfârşit. La Teatru Podul, domnul Cătălin Naum avea afişat un carton imens pe care erau scrise exerciţii de dicţie plus următoarea frază: „E necesar să crezi în ceva, în cineva”. Mă ajută să mă gândesc la asta, acolo, înainte să intru. Tot el mai spunea „Problema, copilă, problema!” Adică de ce intri în scenă. Şi atunci celălalt eu – urât sau frumos, altădată fără încredere sau prea orgolios – dispare.

Rep.: „Pe jumătate cântec” vorbește despre încercări, eșecuri și conștientizarea unor greșeli. Este, până la urmă, un spectacol optimist?
A.S.: Da. La nivel profund uman. Îmi zici şi tu după ce vezi spectacolul. Mi-ar plăcea mult să-l jucăm şi la Târgu-Mureş.

Rep.: Ești angajată a Teatrului Odeon din 2013. Cum e să lucrezi la cunoscutul teatru bucureștean cu regizori cunoscuți precum Alexandru Dabija, Dragoș Galgoțiu și Mihai Măniuțiu? Parcă ai și o colaborare cu Andrei Șerban, dacă țin bine minte.
A.S.: 2013, da. Au trecut 4 ani cu întâlniri şi provocări de tot felul. Mai mici, mai mari. În afară de Andrei Şerban pe care l-am cunoscut doar la Academiile Itinerante de la Ipoteşti şi Mogoşoaia (care au fost binefăcătoare), am lucrat cu toţi cei trei menţionaţi de tine mai sus. Şi mă bucur că s-a-ntâmplat. Sunt oameni diferiţi, iar experienţele mele cu ei au fost diferite. Când am jucat prima oară la Dabija, îmi amintesc că scena mi se părea infinită, iar sala un hău imens. La Odeon am regândit ceea ce încercam să fac deja de prin 2006, teatrul. Eram puţin speriată. Era prima oară când urcam pe o scenă… mare 🙂 Dar încet-încet, totul s-a pus pe făgaş.

Andrei VORNICU