Home / Administratie / La Chețani, prichindeii au “înfiat parcurile”

La Chețani, prichindeii au “înfiat parcurile”

Distribuie

Un numeros public de prichindei, însoțiți de părinți și bunici, au inaugurat parcurile de agrement și joacă de la Chețani și Hădăreni. În alocuțiunea susținută, primarul Emil Florin Mocan a evidențiat că doar discuții savante despre criza demografică și scăderea natalității nu ajung. Trebuie făcut ceva concret, atât pe linia susținerii materiale directe, cât și pe aceea a înlesnirii creșterii și educării copiilor. De fapt, ideea înființării parcurilor de joacă a aparținut chiar celor mici, care au solicitat așa ceva, răspunzând unui chestionar administrat de primărie, prin școală. Dovedind că nu sunt cu nimic mai prejos decât edilii comunei, cetățenii în devenire au hotărât ca, pe echipe, să „înfieze” câte un echipament de joacă, care va fi curățat și avut în grijă de chiar micii beneficiarii. După scurte cuvântări, toți s-au bucurat de înghețată, suc și lubeniță, puse la dispoziție de primărie, prin grija unor sponsori inimoși. La Hădăreni a existat și un moment insolit: primăria a premiat și echipa de mini-ecologiști care, sub atenta îndrumare a d-nei Andrée Crina, au dat o mână de ajutor la ecologizarea străzilor din satul lor. Tot cu acest prilej, s-a adus la cunoștința cetățenilor decizia Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene: comuna beneficiază de finanțare prin PNDL 2017-2020 pentru „Îmbunătățirea infrastructurii rutiere în comuna Chețani, cu valoarea alocată din bugetul de stat de 6.635.787,48 lei” și „Înființarea sistemului de alimentare cu apă potabilă a satului Grindeni, comuna Chețani, cu valoarea alocată din bugetul de stat de 3.723.232 lei”. Sumele sunt alocate prin OMDRAPFE nr. 3698/18.07.2017. Documentația completă (tehnico-economică, deviz general, acte administrative) referitoare la aceste obiective urmează a fi elaborată de către primărie și transmisă MDRAPFE, până la 31 octombrie curent.

 

De asemenea, verificati

Strada Pandurilor din Reghin modernizată pentru 1,1 milioane de euro

Distribuie Conducerea Primăriei Municipiului Reghin a atribuit, în data de 8 aprilie 2024, societății Drumserv …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.