Muzicianul Marius Mihalache se consideră un om împlinit: „Copiii sunt cea mai mare realizare a mea.”

Celebrul țambalist, compozitor și orchestrator Marius Mihalache a susținut un concert în Cetatea Medievală Târgu-Mureș alături de fiul său, Lorin Mihalache (percuție), Arabela Nicolau (voce), Emil Bîzgă (trompetă) și DJ Karlos. Lumea a umplut băncile scenei în aer liber și mulți oameni au stat în picioare ca să se delecteze cu muzica eclectică pe care a propus-o Marius Mihalache, o reinventare în cheie modernă a swing-ului. După aproape o oră și jumătate de melodii originale și interpretări ale unor compoziții-standard, Marius Mihalache și trupa au încheiat concertul în aplauzele publicului, nu înainte de a o invita pentru un featuring pe Ana Maria Galea, binecunoscuta reprezentantă a jazzului târgumureșean.
La finalul concertului l-am abordat pe Marius Mihalache ca să vorbim puțin despre ceea ce îl definește cel mai bine: muzica.

Reporter: Cântați la țambal din copilărie. Mai are vreun secret pentru dumneavoastră?
Marius Mihalache: Muzica întotdeauna reprezintă un mister pentru oricine. Oricât de mult ai studia-o, nu îi atingi stadiul final.

Rep.: În perioada de studiu cea mai intensă, cam câte ore pe zi repetați?
M.M.: Nu am cuantificat asta niciodată. Nu mi-am zis că voi studia cinci ore pe zi fiindcă atâta trebuie. Uneori e nevoie de foarte mult studiu, alteori de mai puține ore, depinde foarte mult de ce-ai în perspectivă, ce urmărești să faci, ce vrei pe termen scurt, mediu și așa mai departe. Toate aceste lucruri duc la un număr de ore pe care ți-l calculezi în prealabil.

Rep.: Chick Corea v-a fost un adevărat mentor. Care a fost cea mai valoroasă lecție pe care v-a transmis-o?
M.M.: Să cred foarte mult în ceea ce fac, să cred în muzica mea, și să o fac cu foarte multă dragoste.

Rep.: Ce anume l-a atras la felul în care faceți muzică?
M.M.: Cred că în primul rând instrumentul, țambalul fiind un instrument necunoscut pentru el la ora aceea. Modul meu de interpretare, felul în care vedeam lucrurile și părerea mea despre muzică au fost lucruri care au devenit interesante pentru el.

„Noi, artiștii, lucrăm cu corzile sensibile ale oamenilor…”

Rep.: Publicul din străinătate cum a receptat țambalul?
M.M.: Foarte bine. Publicul vibrează la artă și la artiști, fie că interpretezi la vioară sau frunză sau pian sau la orice instrument. Dacă reușești să faci acea legătură între tine, ca artist, și între public, acesta reacționează la fel peste tot fiindcă aici lucrează sufletul. Noi, artiștii, lucrăm cu corzile sensibile ale oamenilor, cu lucruri pe care noi încă nu le știm și nu le-am descoperit.

Rep.: În momentul de față explorați rădăcinile muzicii swning pe care le-ați transpus pe acorduri de țambal. Care ar fi pasul următor?
M.M.: Este o perioadă a vieții mele, nu am făcut asta dintotdeauna. Am explorat foarte mult rădăcinile românești, am luat muzica Mariei Tănase și am pus-o pe jazz și pe fusion, am făcut cu Ovidiu Lipan Țăndărică proiecte de etno-jazz-rock, de fusion. Am făcut proiecte de muzică clasică. Explorez. Un artist e mereu în căutări, e tot timpul pe terenuri noi. Sunt într-o perioadă în care îmi place foarte mult culoarea swing-ului din anii ’90, plus energia pe care ți-o dă muzica nouă din ziua de azi și încerc să fac un melanj din aceste două lumi. Lucrurile vin de la sine. Deocamdată sunt în acest proiect, cânt peste tot în lume, mai ales în America, unde locuiesc de vreo doi ani de zile. Acum mă bucur de roade, ca să zic așa, pentru că muncesc de foarte mult timp la proiectul ăsta și vreau să mă bucur de concerte și de bucuria pe care acestea le produc oamenilor.

„Pe scenă se întâmplă un miracol.”

Rep.: Care este în cazul dumneavoastră raportul dintre muzica pusă pe portativ și cea improvizată?
M.M.: Improvizația are rolul ei extraordinar de important într-un concert pentru că ea ține foarte mult de energiile pe care ți le dă publicul, ține foarte mult de colaborarea dintre tine și public, și atunci când ești pe scenă se nasc niște lucruri senzaționale pe care nu le poți repeta niciodată, nu le poți studia, pentru că pe scenă se întâmplă un miracol. E această legătură între oameni care se face prin suflete. Și acesta-i rolul improvizației. Ea are rolul atât cât trebuie să fie, nici mai mult, nici mai puțin.

Rep.: Care este cea mai mare realizare a dumneavoastră ca muzician sau ca om?
M.M.: Copiii sunt cea mai mare realizare a oricărui om de pe lumea asta. Deci, și în cazul meu, copiii, punct (zâmbește).

Andrei VORNICU