Aeroportul Transilvania funcțional până la sfârșitul anului? Administratie
  • redactia
  • 3 comentarii
  • 3492 Vizualizări

Aeroportul Transilvania funcțional până la sfârșitul anului?

Până la sfârșitul lunii august, licitația pentru reparația pistei de decolare-aterizare și refacerea căii de rulare de pe Aeroportul Transilvania Tîrgu Mureș va fi încheiată și stabilită firma câștigătoare, a anunțat, vineri, într-o conferință de presă, consilierul județean Ervin Molnar, prim-vicepreședintele PNL Mureș. Cu o singură condiție, fără contestații.

 

În luna mai a acestui an a fost publicat în SEAP anunțul de participare la licitație, cu termenul limită de primire a ofertelor 13 iulie, a anunțat Ervin Molnar stadiul licitației pentru reparația pistei și a căii de rulare de pe Aeroportul Transilvania Tîrgu Mureș.
“O veste bună ar fi că societățile comerciale de profil au fost interesate de această investiție mai specială, zicem noi având în vedere specificul lucrărilor. Au depus oferte un număr de patru participanți la procedură, iar termenul limită de evaluare a ofertelor este 7 august 2017. În aceste condiții, în cazul în care nu vor fi nemulțumiți care să depună contestații după finalizarea procedurii de selecție a ofertelor, suntem optimiști că până la sfârșitul lunii august se va putea încheia contractul de execuție a lucrărilor la pista de decolare-aterizare, cu termen de execuție 108 zile calendaristice. Deci, practic, dacă licitația va fi câștigată de un constructor serios, până la sfârșitul anului, operatorii aerieni vor putea reveni pe Aeroportul Transilvania”, a mai precizat Ervin Molnar.

 

 

Reluarea dialogului cu CJ Cluj

 

Senatorul Cristian Chirteș, președintele PNL Mureș, a menționat, în cadrul aceleiași conferințe de presă, că intenționează să propună autorității județene mureșene, căreia îi este subordonat Aeroportul Transilvania, reluarea dialogului cu Consiliul Județean Cluj.

 

Senatorul Chirteș
“Știm bine că aproape toate contestațiile la tot ce s-a licitat în acest județ legat de aeroport au fost făcute de colegii de la Aeroportul din Cluj-Napoca și cred că o discuție aplicată și pentru viitorul operării pe Aeroportul Transilvania Tîrgu Mureș va trebui făcută cu colegii de la Consiliul Județean Cluj, iar Consiliul Județean Cluj și Consiliul Județean Mureș să intermedieze clară și apropiată între conducerile celor două aeroporturi. Probabil că, în trecut, dacă aveam o relație apropiată între cele două consilii județene eram în altă situație astăzi”, a spus liderul PNL Mureș.
Acesta a punctat că Aeroportul Cluj-Napoca nu mai are unde să se dezvolte.
Ervin Molnar a susținut că în trecut au existat încercări de a dialoga cu colegii de la Cluj, dar au fost sortite eșecului. “Poate că noile conduceri, probabil că se vor înțelege mai bine”, a spus optimist consilierul județean.
Aeroportul Transilvania Tîrgu Mureș a pierdut, temporar, în luna noiembrie a anului trecut, Wizz Air, singurul operator aerian care zbura de la Vidrasău din cauza problemelor la pista de decolare-aterizare, care nu corespundea din punct de vedere a siguranței pasagerilor și a aernovalor operate de compania ungară.
Compania WizzAir a anunțat în acest an că va reîncepe operarea curselor de pe Aeroportul Transilvania în luna septembrie, dată care e însă optimistă în opinia noastră.

O parte din serialul Aeroportul îl găsiți aici, aici și aici

Ligia VORO

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

  • Noroc că nu va apucați de treabă când incep ploile ..Doamne mare Îți e gradina …. Cum vreti să fie gata ? Minciuni peste minciuni …mi-am luat deja bilet în data de 24 decembrie rămâne de văzut dacă vom zbura în condițiile de fata

  • Vorbe…..vorbe…..vorbe…..lucrarea trebuia să fie finalizată la începutul toamnei din promisiunile foștilor… :)))… cât mai continuați să mințiți ????

  • Si ancheta legata de adminstratea defectuoasa a aeroportului unde este, cine se face vinovat de inchiderea aeroportului, chiar temporara? Din nou sunt prelungite termene, castigatorul. Licitatiei trebuia cunoscut in aceasta luna nu la sfarsit de august

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE