Undă verde pentru licitația operării Stației de Tratare Mecano Biologică de la Sînpaul Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 323 Vizualizări

Undă verde pentru licitația operării Stației de Tratare Mecano Biologică de la Sînpaul

Consilierii județeni au aprobat, în ședința CJ Mureș din 27 iulie, proiectul de hotărâre privind luarea unor măsuri în vederea delegării operării Stației de Tratare Mecano Biologică (TMB) din localitatea Sînpaul, Judeţul Mureş.
“Întrucât, în intervalul scurs de la procedura de licitaţie anterior derulată pentru atribuirea contractului de delegare a Stației de Tratare Mecano Biologică (TMB) din localitatea Sînpaul, Judeţul Mureş, legislaţia în domeniul achiziţiilor şi al concesiunilor de servicii a suferit modificări majore, s-a impus şi revizuirea documentaţiei de atribuire în conformitate cu toate modificările legislative intervenite în materie, cu reluarea unei noi proceduri de atribuire, în condiţiile legii. Astfel, documentaţia a fost revizuită în conformitate cu modificările legislative intervenite, respectiv prin luarea în considerare a unei perioade de maxim 6 ani pentru atribuirea contractului de delegare a gestiunii Stației de Tratare Mecano Biologică (TMB) din localitatea Sînpaul, Judeţul Mureş, reglementându-se şi care sunt riscurile ce se transferă la operatorul – concesionar, fără plata unei redevenţe aferente infrastructurii concesionate prin atribuirea contractului”, se arată în expunerea de motive semnată de președintele Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc, și de directorul executiv Valer Bățagă, expunere care a explicat proiectul de hotărâre.
Astfel, conform hotărârii adoptate, aleșii județeni au aprobat Studiul de fundamentare privind decizia de concesionare a activităţii de tratare mecanică şi biologică în cadrul proiectului Sistem de management integrat al deşeurilor solide din judeţul Mureş – SMIDS, gestiunea delegată, ca modalitate de operare şi administrare a infrastructurii constând în Stație de Tratare Mecano Biologică (TMB), situată în localitatea Sînpaul. Gestiunea delegată a operării și administrării stației va fi stabilită în urma organizării licitației deschise pentru contractarea operatorului, documentația de atribuire a contractului fiind aprobată în cadrul aceleiași hotărâri. Contractul de gestiune delegată a operării și administrării stației de la Sînpaul va fi încheiat pe o perioadă de maxim 6 ani.
Ligia VORO

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE