Home / 2017 / iulie / 31

Arhive zilnice: 31 iulie 2017

0 513

Deda, oameni faini, cultură, tradiție, rădăcini

Deda reprezintă fără doar și poate una din comunele care au pus bazele Festivalului Văii Mureșului, fiind prezentă în fiecare an „La Alei”, prilej cu care își deschide larg porţle celor care doresc să guste din farmecul tradițiilor Văii Mureșului Superior. Nu a făcut excepție nici anul 2017, prezența comunei …

Citeste mai mult »

Tradițiile, respectate de localnicii din Luieriu și Suseni

0 812

Comuna Suseni a onorat și în acest an cu prezența la Festivalul Văii Mureșului, cu o casă țărănească plină de tradiții specifice celor două localități aparținătoare, Suseni și Luieriu. Oaspeții care au trecut pragul casei alegorice Suseni au avut parte de o primire caldă, fiind omeniți atât cu ce are …

Citeste mai mult »

FOTO: Zestrea comunei Petelea prezentată „La Alei”

0 723

Casa alegorică a comunei Petelea, printre primele situate „La Alei”, a adunat și în acest an pentru Festivalul Văii Mureșului de la Răstolița cele mai frumoase lucruri din comună, de la obiecte vechi, până la căldura primitoare a gazdelor, fie din Petelea, fie din Habic, zestrea celor două sate fiind …

Citeste mai mult »

FOTO: Petre Daea, oaspetele Festivalului Văii Mureșului

0 382

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a fost duminică, 20 iulie, oaspetele Festivalului Văii Mureșului, prilej cu care a vizitat standurile comunelor participante. „Mi s-a oferit această ocazie de a fi prezent la acest festival. Am fost în Hunedoara, apoi la Sibiu, ca apoi să ajung la Botoșani. Sâmbătă am fost în …

Citeste mai mult »

UMF, prevenție și sfaturi medicale la Festivalul Văii Mureșului

0 231

Printre prezențele la ediția din acest an la Festivalului Văii Mureșului a fost și cea a Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Târgu-Mureș, prilej cu care cei interesați și-au putut verifica tensiunea arterială, ajutoare de nădejde fiindu-le studenții UMF. „Standul UMF la Festivalul Văii Mureșului reprezintă un proiect realizat de …

Citeste mai mult »

,,Identitate prin Cultură – Din Zestrea Ardealului”, la Palatul Culturii

0 325

Asociaţia Culturală Mureşul Superior, în colaborare cu Primăria Tîrgu Mureş și  Consiliul Judeţean Mureş, organizează în zilele de 3-4 august, prima ediţie a Festivalului folcloric ,,Identitate prin Cultură – Din Zestrea Ardealului”. „Într-un cadru ,,încărcat de istorie”, Sala Mare a Palatului Culturii din municipiul Tîrgu Mureş va găzdui, timp de …

Citeste mai mult »

Cartea „Episcopul Alexandru Todea în dosarele Securității”, lansată la Reghin

0 541

Biserica Greco Catolică „Adormirea Maicii Domnului” din Reghin, Cartierul Libertății, va găzdui sâmbătă, 5 august, de la ora 17, lansarea cărții „Cardinalul Alexandru Todea în dosarele Securității”, al cărei autor este Sergiu Soica. La eveniment va participa, alături de autor, și Preasfințitul Virgil Bercea, Episcopul Episcopiei Greco-Catolice de Oradea. Evenimentul …

Citeste mai mult »

Proiecte votate la pas de consilierii reghineni

0 288

Consilierii reghineni s-au întrunit joi, 27 iulie în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Reghin pe luna iulie, având pe ordinea de zi rectificarea bugetului local al UAT Reghin pe anul 2017. Consilierii au aprobat, la capitolul cheltuieli, o suplimentare cu aproape 70.000 de lei la Învățământ (8.000 lei pentru …

Citeste mai mult »

Alina Taloș, fondatoarea și coordonatoarea Grupului NOSA: „Cetatea Sighișoarei e mult mai vie când se readuce în actualitate istoria.”

0 403

Grupul NOSA, înființat la Bistrița, prezintă dansuri tradiționale și istorice cu tematică inspirată din secolele 12-17, precum și coregrafii originale. Fondatoarea și coordonatoarea grupului este actrița Alina Taloș, prezentă la ediția din acest an a Festivalului Sighișoara Medievală. Grupul NOSA se ghidează după motto-ul Matei Hari „Dansul este un poem …

Citeste mai mult »

ISU intervine acum pentru stingerea unui incendiu în Tîrgu Mureş

0 1,999

Acoperişul unei clădiri dezafectate situate între Topmed şi Gara CFR a luat foc în această după-amiază, a anunţat în urmă cu puţin timp ISU Horea Mureş. Pompierii intervin cu două autospeciale cu apă şi spumă pentru stingerea incendiului. Vom reveni

Citeste mai mult »