Aniversare de succes în industria preparatelor din carne. Maris Prod Carm, gustul mezelurilor „ca pe vremuri” Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1243 Vizualizări

Aniversare de succes în industria preparatelor din carne. Maris Prod Carm, gustul mezelurilor „ca pe vremuri”

Înfiinţat în anul 2006 de Marin Franc, brandul Maris Prod Carm a cunoscut un moment de cotitură în anul 2012, odată cu accesarea unei finanţări europene în valoare de peste o jumătate de milion de euro. Infuzia de capital nerambursabil dublată de priceperea managerului Marin Franc au avut ca efect dezvoltarea şi consolidarea fabricii de preparate din carne, astfel încât în prezent Maris Prod Carm reprezintă un etalon al calităţii în industria de profil.

Reporter: Care este semnificaţia zilei de 28 iulie pentru firma Maris Prod Carm?

Marin Franc: În urma unei investiţii cu fonduri europene, la data de 28 iulie 2012 am reuşit să deschidem o fabrică de preparate din carne. Am accesat o finanţare de 550.000 de euro, iar restul până la 1.200.000 de euro au fost acoperiţi din surse proprii.

Reporter: Ce v-a determinat să accesaţi fonduri europene?

Marin Franc: Lucrând în industria cărnii din anul 1988, mi-am dorit tot timpul să am o afacere proprie pe producţia din carne. Am avut abator şi în anul 2007, la intrarea României în Uniunea Europeană, s-a impus respectarea regulilor Uniunii Europene şi implicit modernizarea unităţilor de producţie. De asemenea, toată viaţa am lucrat în industria cărnii, de la angajare, adică de la vârsta de 18 ani, şi până în prezent.

Reporter: Care a fost cel mai mare hop pe care a trebuit să îl depăşiţi în decursul celor cinci ani de la demararea proiectului?

Marin Franc: Tocmai finalizarea acestui proiect. A fost cel mai greu lucru, pe care împreună cu echipa care mi-a fost alături am reuşit să îl îndeplinim.

Reporter: Care a fost evoluţia fabricii Maris Prod Carm în aceşti cinci ani?

Marin Franc: În momentul deschiderii fabricii de preparate din carne, firma deţinea 18 angajaţi în anul 2011, iar cifra de afaceri era de 2.482.224 de lei. În urma deschiderii secţiei de preparate din carne, s-au mai deschis trei magazine, în prezent având şase magazine. Până în anul 2016, societatea a crescut la o cifră de afaceri de 14.366.711 lei şi la un număr mediu de angajaţi de 54 de persoane.

Reporter: Ce producţie asiguraţi într-o zi?

Marin Franc: Producţia, în medie, este de 3 tone de carne zilnic, de carne, carcasă, porc, vită şi oaie. În secţia de preparate din carne producem în jur de 3 tone pe zi, cu o gamă de 60 de sortimente. Toată producţia şi tranşarea cărnii de porc rezultată se distribuie zilnic în magazinele proprii, în număr de şase, dar şi pe raza judeţului Mureş.

Reporter: Prin ce diferă produsele Maris Prod Carm de alte produse din carne aflate pe piaţă?

Marin Franc: Prin faptul că lucrăm doar cu carne proaspătă din România de porc şi de vită, astfel încât calitatea produselor noastre este foarte bună. Nu lucrăm cu carne congelată, doar cu carne proaspătă care înainte cu 24 de ore a fost abatorizată în abatoare din ţară. Astfel, calitatea produselor este pe măsură, motiv pentru care îndemnul meu pentru mureşeni este să consume în continuare, cu încredere, produsele Maris Prod Carm.

Reporter: În privinţa tehnologiilor folosite, ce ne puteţi spune?

Marin Franc: Avem tehnologie destul de nouă, suntem competitivi pe piaţă, avem cele mai noi utilaje din judeţul Mureş. De altfel, din anul 2012 nu s-a mai deschis sau retehnologizat nicio fabrică de carne în judeţul Mureş.

Reporter: Ce vă doriţi în continuare de la afacerea pe care o conduceţi? Să vă extindeţi sau să consolidaţi ce aţi realizat până în prezent?

Marin Franc: Doresc să ne menţinem, deoarece sunt destule probleme începând de la lipsa de personal calificat şi continuând cu tendinţa de creştere a preţului la carne în Europa. Îmi doresc ca în următorii ani să ne menţinem atât calitatea, cât şi cantitatea produselor.

Reporter: Descrieţi vă rog personalul pe care îl coordonaţi.

Marin Franc: Am un personal cu experienţă, bine selectat, doar oameni care au lucrat în industria cărnii, profesionişti adevăraţi în acest domeniu care lucrează cu suflet pentru a reuşi să scoată preparate de calitate pe piaţă.

Reporter: Care este filozofia dumneavoastră de business?

Marin Franc: Să facem produse de calitate. În acest sens, am un îndemn pentru clienţii noştri, şi anume să rămână în continuare alături de noi deoarece produsele noastre au ca slogan „Mezeluri ca pe vremuri”. Înainte de 1989 mezelurile nu conţineau atâţia aditivi şi coloranţi ca acum şi din această privinţă mesajul meu este că avem multe reţete tradiţionale pe care le ducem mai departe.

A consemnat Alex TOTH

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE