Sighișoara Medievală 2017 – concluziile organizatorilor Cultură
  • vali.covaciu
  • 0 comentarii
  • 274 Vizualizări

Sighișoara Medievală 2017 – concluziile organizatorilor

Bilanțul Festivalului Sighișoara Medievală 2017 este pe placul organizatorilor, bineînțeles, luând în clacul și aspecte care trebuie îmbunătățite pentru edițiile următoare. Potrivit datelor oferite de Primăria Municipiului Sighișoara în cadrul unei conferințe de presă, desfățurată luni, 31 iulie, de la ora 12.00, la festival, în cele trei zile, 28-30 iulie, au participat aproximativ 20000 de persoane. Au fost eliberate 91 de autorizații pentru comercianți, existând 112 loturi, suma încasată pentru închiriere fiind de 184676 de lei. De asemenea, de un număr mare de vizitatori s-a bucurat și Muzeul de Istorie Sighișoara – aproximativ 5400.

O ediție de restart

„În principiu, suntem mulțumiți de cele trei zile petrecute de turiști la Sighișoara și de sighișoreni”, a spus primarul Ovidiu Mălăncrăvean, considerând ediția din acest an una de restart pentru festivalul medieval. „Am învățat cu toții multe din acest festival. Ceea ce am greșit, poate mici greșeli pe care le-am făcut, cu siguranță că anul viitor le vom evita”, a adăugat.

„Din punctul nostru de vedere., toate lucrurile au decurs de la bine în sus. S-a lucrat foarte bine cu toții artiștii, au fost foarte bine implicați în tot ce s-a întâmplat. (…) S-a lucrat foarte bine și cu organizatorul (Primăria Municipiului Sighișoara n.r.), care a fost, la fel, foarte bine implicat și a pus la dispoziție toate lucrurile de care era nevoie”, a declarat Luciana Baicea, coordonatorul evenimentului din partea Cool Productions.

Ce ar fi putut să fie mai bine, perspectiva organizatorilor

„Ar fi ideală o perioadă mai lungă în care să se pregătească programul”, a spus Luciana Baicea, precizând că pentru a avea mai mulți artiști de calitate aceștia trebuie contactați cu mult timp înainte, pentru ca festivalul să ajungă la potențialul maxim.

Un lucru apreciat de turiști și de sighișoreni a fost faptul că la ediția aceasta programul festivalului a fost respectat, întârzierile, fiind de regulă foarte mici, când au fost. Doar în ultima seară, spectacolul „Legenda Salvării Urbei de către Angelina” a început mai târziu. „Spectacolul de teatru a început puțin mai târziu decât era în program, din cauză că au fost câteva întârzieri de natură tehnică la trupele de live de dinainte și s-a decalat cu aproximativ 30 de minute programul”, a explicat Luciana Baicea.

Printre aspectele pe care organizatorii își doresc să le îmbunătățească sunt și mijloacele de informare a turiștilor. „Spre exemplu, ne-au lipsit niște hărți. Pentru sighișoreni e foarte clar unde sunt obiectivele și unde au avut loc activitățile, dar pentru turiști ar fi fost utile”, a precizat primarul.

„Tot pentru anul următor, la parada de deschidere ne dorim să atragem cât mai mulți sighișoreni costumați în ținută adecvată, medievală. Îi vom încuraja să participe și îmi propun și eu pentru la anul să particip la paradă”, a mai spus primarul municipiului Sighișoara.

Una dintre măsurile luate de autorități, amintită în cadrul conferinței de presă ca fiind de succes, a fost restricționarea traficului în Cetatea Medievală. Pe de altă parte, decizia autorităților de a ridica toate terasele din spațiile publice din cetate a produs nemulțumiri atât din partea operatorilor economici, cât și din partea turiștilor. Despre acest subiect voi scrie separat, pentru că părerile sunt, totuși, împărțite. (vezi AICI)

Eveniment prietenos cu cei veniți cu copiii în Cetatea Medievală Sighișoara

În legătură cu publicul vizat de Festivalul Sighișoara Medievală, primarul Ovidiu Mălăncrăvean a spus că festivalul este pentru un public larg, în general pentru iubitori de medieval, „pentru că cetatea este destul de generoasă, se pot organiza activități pentru copii, activități pentru tineri și așa mai departe. Pe toți ar trebui să-i cuprindem în festival”. „Cred că starea de facto a unui eveniment cultural este aceea de eveniment liniștit în care oamenii vin, învață lucruri, participă la activități și, implicit, poți să vii cu familia, dar nu trebuie targetat neapărat pentru familii”, a adăugat Luciana Baicea. Mai în glumă, mai în serios, Ovidiu Mălăncrăvean a intervenit spunând că „multora dintre cei care au venit cu copii, cu familia, le-a plăcut și s-ar putea să se stabilească la Sighișoara”.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE