Home / Cultură / „Muze sau zâne?”, la Academia Sighişoara

„Muze sau zâne?”, la Academia Sighişoara

Distribuie

Cea de-a 24-a ediţie a Festivalului – şcoală Academia Sighişoara, care se derulează în Cetatea Medievală în perioada 1-14 august, va fi marcată de prezentarea, în premieră mondială, a unor compoziţii româneşti, în cadrul proiectului româno-spaniol „Muze sau zâne?”, despre personaje de basm româneşti şi muze andaluze, informează www.agerpres.ro.
Potrivit sursei citate, directorul artistic al Academiei Sighişoara, violonistul elveţian de origine română Alexandru Gavrilovici, a declarat, într-o conferinţă de presă, că din partea spaniolă, sprijinită de Ambasada Spaniei la Bucureşti, va fi prezentată compoziţia „Las Musas de Andalucia”, Op. 93 aparţinând compozitorului Joaquín Turina (1882-1949), în timp ce partea română va veni cu compoziţii special create pentru Academia Sighişoara, pe tema zânelor şi a personajelor de basm ale românilor.
Alexandru Gavrilovici a precizat că astfel, vor fi prezentate creaţiile a patru tineri compozitori români – Alexandru Murariu cu piesele „Pasărea măiastră” şi „Păcală”, Aurelian Băcan va prezenta compoziţia „Ielele şi Muma pădurii”, Sonia Vulturar va prezenta „Nocturnalii (Vasilisc şi Baljini)”, iar Alexandru Mihalcea, „Zâna: Invocaţie şi Dans”.
La acest concert îşi vor aduce contribuţia sopranele Petra Kukkamäki, Anna Weber şi Flaka Goranci, Cvartetul Gernika, cu Andrea Duca, Marta Hernando Jiménez, Alicia Salas Ruiz, Joaquín Fernández Díaz, Aurelian Băcan la clarinet, Marie Trottmann la harpă, Mira Gavriş la pian şi Eliza Puchianu la pian.

(Redacţia)

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Ziua Mondială a Poeziei, prilej de întâlniri literare și muzicale la BJ Mureș

Distribuie Începând cu anul 1999, poezia a primit o zi a ei fiind celebrată în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.